Deci, mergând acolo și închinându-se, s-au odihnit într-un sat din apropiere, căci se însera. Au aflat găzduire în casa unei evreice văduve, unde au văzut înăuntru o cămară osebită, în care erau multe lumânări aprinse, acolo fiind ascuns veșmântul Maicii Domnului, de la care mulți bolnavi aflau vindecare minunată. Galvie și Candid se mirau de acel lucru necunoscut, crezând că acolo se păzește ceva din Legea veche.

Deci, au întrebat-o pe gazda lor ce se află în cămara aceea luminată și plină de miresme, dar ea nu dorea să le destăinuiască lucrul cel ascuns de dânsa, cu toate că minunile care se făceau acolo vorbeau de la sine. Cei doi au jurat-o cu numele lui Dumnezeu să le spună adevărul, iar ea a răspuns : „Aici la mine este ascuns veșmântul Preacuratei Fecioare Maria, Maica lui Hristos Dumnezeu. In timpul când ea s-a mutat de la cele pământești la cele cerești, era acolo, la vremea îngropării ei, una din strămoașele mele, văduvă, căreia i s-a dat veșmântul acesta, după hotărârea însăși Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Aceea, luând veșmântul, l-a păzit cu cinste în tot timpul vieții sale. Apoi, înainte de a muri, l-a încredințat în paza unei fecioare din neamul său (...) Astfel că, din fecioară în fecioară, trecând mulți ani, acest sfânt veșmânt a ajuns până la mine, care am îmbătrânit în viață curată fără bărbat".

Iar Galvie și Candid, auzind de veșmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, au făgăduit cu lacrimi că vor păzi taina și au cerut voie să petreacă toată noaptea în cămara aceea, în rugăciuni. Deci, intrând înăuntru, au văzut sicriul în care era păzit cu cinste sfântul veșmânt al Maicii Domnului, în jurul căruia ardeau multe lumânări, și aveau un singur gând amândoi, cum ar putea dărui acea comoară neprețuită cetății împărătești.

Apoi, sfătuindu-se ei, au măsurat sicriul în lățime, lungime și înălțime, și au însemnat asemănarea lui din ce fel de lemn era. Deci, luminându-se de ziuă, au ieșit din camera aceea și au plecat spre Ierusalim unde, ajungând, s-au închinat Făcătoarei de viață Cruci și Mormântului Domnului. Apoi, au tocmit un lucrător de lemn, căruia  i-au poruncit să le facă un sicriu de lemn vechi, după măsura și asemănarea pe care i le vor arăta ei. Iar după ce sicriul a fost făcut, au cumpărat pentru el un acoperământ țesut cu aur și s-au întors la femeia aceea, căreia i-au arătat acoperământul cel țesut cu aur și au rugat-o să-i lase să acopere cu el sicriul Veșmântului Maicii Domnului și să le dea voie să se roage toată noaptea lângă acesta. Ei s-au rugat îndelung Născătoarei de Dumnezeu să nu-i oprească a se atinge de sicriul său cel cu veșmântul, ca să-l ia cu dânșii. Iar, la miezul nopții, când toți dormeau, au luat sicriul și l-au ascuns în careta lor, punând în locul aceluia sicriul făcut din lemn vechi în Ierusalim, pe care l-au învelit cu acoperământul țesut cu aur, lângă care au stat până la ziuă, rugându-se. Apoi, mulțumind văduvei pentru găzduire, au plecat bucuroși la Constantinopol, unde n-au spus nimănui despre aducerea sfântului veșmânt al Născătoarei de Dumnezeu, ci au zidit în casa lor o bisericuță, în numele Sfinților Apostoli Petru și Marcu, în care au ascuns sicriul cu sfântul veșmânt. Dar, neputând tăinui noile minuni care se făceau în jurul acestuia, i-au  înștiințat pe marele împărat Leon și pe soția lui, împărăteasa Verina, și pe Patriarhul Ghenadie al Constantinopolului.

Aceștia  l-au luat de acolo și l-au așezat cu cinste în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Vlaherne, hotărând ca în toți anii să se prăznuiască această sărbătoare în ziua de doi iulie, spre slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a Mântuitorul Iisus Hristos, Cel împreună-slăvit cu Tatăl și cu Sfântul Duh.

Vlaherne era un loc din Constantinopol aflat la malul portului corăbiilor, numit astfel după un mare voievod al sciților, pe nume Vlahern, ucis în acel loc, unde, după aceea, s-a zidit biserică în numele Maicii Domnului.

Sursa: Doxologia