2 martie: Nașterea lui RADU GYR, marele poet creștin al temnițelor bolșevice. VIDEO cu fiica Poetului, Monica Popa Gyr: ȘI-A AȘTEPTAT TATĂL 20 DE ANI
Se împlinesc 119 de ani de la nașterea Radu Gyr, pseudonimul lui Radu Demetrescu, poetul temnițelor bolșevice, cunoscut și pentru cutremurătoarele versuri din „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”.
Radu Gyr s-a născut în 1905 la Câmpulung Muscel. Talentat de mic, scrie versuri de la vârsta de 10 ani iar la 14 ani dă la iveală poemul dramatic „În munți”. A fost conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București, la profesorul Mihail Dragomirescu. A semnat volume de poezii, studii critice, recenzii și eseuri literare, cronici dramatice, traduceri din Goethe, Baudelaire, Verlaine. Publică mai multe volume, precum Cerbul de lumină, Cununi uscate, Corabia cu tufănici, Poeme de război, Balade.
Vedeți și
RADU GYR MAGNIFICUL (2 martie 1905 – 29 aprilie 1975). CREZUL LUI ȘI POEZIA MANIFEST - VIDEO
Potrivit unui material din publicația Lumina, "în 1937 a fost închis prima oară în lagărele din timpul dictaturii carliste. În 1941 a fost condamnat la 12 ani închisoare corecțională, sub Antonescu. Apoi a fost trimis forțat pe front într-o unitate activă, iar după aceasta, din nou arestat, dus în penitenciarul Brașov, eliberat și trimis din nou pe front. Între 1942 și 1943 a fost dus în lagărul de la Târgu-Jiu, iar în 1944, condamnat cu tot lotul ziariștilor la 12 ani de detenție riguroasă. Când ar fi beneficiat de un decret de grațiere, i s-a deschis un nou proces la Tribunalul Militar Regional, o reeditare a procesului din 1941 din timpul lui Antonescu, și abia în 1956 a fost eliberat.
La scurt timp a fost din nou arestat, iar în 1958 a fost condamnat la moarte, pedeapsă comutată la 25 de ani de muncă silnică, capăt de acuzare fiind poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!". A fost eliberat în 1964. A murit la 29 aprilie 1975, într-o Vinere Mare, cu sufletul împăcat, iertându-i pe cei care l-au făcut să sufere". Este înmormântat la Mănăstirea Petru Vodă.
În anii de detenție, în celule, compune sute de poezii, majoritatea salvate prin alfabetul Morse. Poezia lui Radu Gyr, poezia în lanțuri, a fost suportul deținuților! Când recitau ”Iisus în celulă”, parcă uitau de foame, parcă uitau de durere. (…)
Mărturia mitropolitului Bartolomeu Anania despre suferințele lui Radu Gyr
Amintirile fiicei lui Radu Gyr despre marele poet
Iată câteva dintre poeziile sale:
Crez
ANTITEZE
N-ai dezmierda, de n-ai ști să blestemi,
De n-ai fi râs, n-ai fi știut să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.
Cu mâna ta n-ai unge răni străine,
N-ai jindui după un colț de rai,
De n-ai purta un strop de iad în tine.
Cu fruntea grea în pulberea amară,
Iar dacă-nvii în zâmbetul de azi,
E c-ai murit în lacrima de-aseară.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, in celula
Si-L facea mai inalt si mai trist.Mainile Lui pareau crini pe morminte,
Ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
Argintandu-I pe maini vechi sparturi.Uimit am sarit de sub patura sura:
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
Si mi-a facut semn ca sa tac.S-a asezat langa mine pe rogojina:
- Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
Parca purtase lanturi candva.Oftand si-a intins truditele oase
Pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
Lungeau pe zapada Lui, vargi.Parea celula munte, parea Capatana
Si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum imi cade capul pe mana
Si-am adormit o mie de ani...Cand m-am desteptat din afunda genuna,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna,
Numai Iisus nu era nicairi...Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
Cu sulita lor m-au strapuns...- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de catui...
M-am pipait... si pe mainile mele,
Am gasit urmele cuielor Lui.
Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care sa lupte nu mai vor.
Cat inima în piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
când te ridici cu-n steag, mai sus ?
Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii când în lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.
A MAI MURIT ÎNCĂ UNUL
A mai murit încă unul -
cu foamea pe față,
cu ochii de ceață,
cu mâini ca tutunul.
A mai murit încă unul
din nemernica gloată
care pe rand se gată.
Unul câte unul.
Trei, șase, opt, zece ...
A mai murit un mișel.
Ce bine de el
că-i liber să plece!
Azi n-o să-l mai frigă
în vise de fiere
nici trup de muiere
și nici mămăligă.
Ah, Domnul, prea-bunul,
îl mângâie foarte.
Tovarăși de moarte,
poftim încă unul!
Lăsați-l să plece!
Nu spuneți o vorbă!
Ne lasa o ciorbă
și-o pâine rece.
Antume și postume
Poezie:
- Liniști de schituri (1924);
- Plânge Strâmbă-Lemne (1927);
- Cerbul de lumină (1928);
- Stele pentru leagăn (1936);
- Cununi uscate (1938);
- Corabia cu tufănici (1939);
- Poeme de război (1942);
- Balade (1943);
Studii și eseuri:
- Învierea, de Tolstoi, București, 1928;
- Evoluția criticei estetice și aspectele literare contemporane, 1937;
- Conferințe: Făuritorii unui ideal, București, 1932;
- Studențimea și Idealul Spiritual, București, 1935;
- Femeia în eroismul spiritual, moral și național, București 1936;
Prefețe:
- Emil Muracade, Pulbere de stele (poeme), București, 1937;
- George Șoimu, Popas în lacrimi București, 1937;
- Petre Duță, Poezii patriotice, București, 197;
Alte scrieri:
- Scufița roșie, 1937;
- Corabia cu tufănici, 1939;
- Eposul popular iugosvav, 1935 (în colaborare cu Anton Balotă);
- Volume publicate postum: Poezii din închisori, Cuvântul Românesc, Canada, 1982;
- Poezii, vol. I-III (Sângele temniței, Balade, Stigmate, Lirica orală), Marineasa, 1992-1994;
- Anotimpul umbrelor, sonete și rondeluri, Vremea, 1993;
- Ultimele poeme, Vremea, 1994;
- Calendarul meu: prietenii, momente și atitudini literare, Ex Ponto, 1996;
- Baba Cloanța Cotoroanța. Povestiri pentru copiii cuminți, Ex Ponto, 1997;
- Bimbirică automobilist, Ex Ponto, 1998;
- Bimbirică aviator, Ex Ponto, 1998;
- Crucea din stepă. Poeme de răsboiu, ediție îngrijită și note de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998;
- Pragul de piatră, poezii, Vremea, 1998; Balade, Ex Ponto, 1999;
- Era o cașa albă, Ex Ponto, 2000;
- Liniști de schituri, Vremea, 2000;
- Sângele temniței, stigmate, Vremea, 2003.
VIDEO TRINITAS TV cu fiica lui Radu Gyr, Monica Popa Gyr:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Av. Florentin Țuca: Actualizarea certificatului de deces al lumii
BLASFEMIE LA ACADEMIE: Cine a vrut să o facă academician pe Marta Petreu, clujeanca care L-a înjurat pe Dumnezeu și l-a mistificat pe Eminescu. Acad. Eugen Mihăescu: DRAMA ACADEMIEI
Convorbirea Sfântului Dumitru Stăniloae cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, Îngerul său păzitor și cu Sfinții, înregistrată de pe patul său de spital de doi studenți, în noaptea de 4 spre 5 octombrie 1993. ULTIMELE CUVINTE
Cine l-a recuperat pe Bănescu prin Ciolacu la CNA - PSD, SIE sau SRI? Cu Bănescu, Toma, Rusu, Gubernat și Manciu, soția cenzorului-șef al Grupului pentru Comunicare Strategică din timpul plandemiei, CNA s-a umplut de vacciniști și progresiști
Alexandra Spireanu, debut la ActiveNews: UN ALT FEL DE EXPERIMENT: EXPERIMENTUL ROMÂNIA
SABOTORII REFERENDUMULUI, SABOTORII ROMÂNIEI. Elita homosexualistă de la Dilema: Pleșu, Baconschi, Cărtărescu - intelectualii preferați ai lui Bănescu. Căsătoriile homosexualilor triumfă la CEDO după torpilarea Referendumului pentru Familie
Recomandările noastre
Secțiuni: Cultură Prima pagină
Persoane: ÎPS Bartolomeu Anania Radu Gyr
Subiecte: Inchisori comuniste Istoria Literaturii Române Persecuția creștinilor Procesul comunismului Rezistența anticomunistă
Organizații: Mișcarea Legionară
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)