20 de ani în Siberia - spectacol în premieră în regiunea Cernăuți, organizat de ICR. Evenimentul marchează 75 de ani de la arestările și DEPORTĂRILE din Bucovina de Nord, Ținutul Herței și Basarabia

În regiunea Cernăuți vor avea loc două reprezentații în premieră absolută ale piesei de teatru „20 de ani în Siberia", aflată în repertoriul Teatrului Național din București .
Pentru a marca cei 75 de ani de la declanșarea campaniei de deportări, arestări și strămutări din Bucovina de Nord, Ținutul Herței și Basarabia, Institutul Cultural Român prin Direcția Românii din Afara Granițelor va organiza un dublu eveniment cultural în Nordul Bucovinei.
Piesa de teatru aflată în repertoriul Teatrului Național din București este un monolog dramatic scris de Sorin Misirianțu după cartea „20 de ani în Siberia. Amintiri din viață" de Anița Nandriș-Cudla (n. 1904, Mahala, Austro-Ungaria - d. 30 august 1986), țărancă româncă din Bucovina de Nord, care a lăsat una dintre cele mai importante mărturii scrise despre calvarul trăit în Gulagul sovietic. Anița Nandriș-Culda a fost deportată împreună cu cei trei fii ai săi în Siberia, la Cercul Polar, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce Bucovina de Nord a fost ocupată de Uniunea sovietică.
"Povestirea Aniței Nandriș-Cudla aduce o mărturie esențială, dar și pentru reconstituirea staturii țăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. Or, iată că, odată cu Anița Nandriș-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou. După o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastră ca neam ar trebui să dispară (Monica Lovinescu, despre cartea „20 de ani în Siberia. Amintiri din viață").
Prima reprezentație va avea loc sâmbătă, 11 iunie 2016, începând cu ora 19.00, la Casa de cultură locală din satul Mahala (raionul Noua Suliță), locul în care s-a născut Anița Nandriș-Cudla. Prezența ICR în satul Mahala nu este doar o premieră culturală, dar și una instituțională, fiind pentru prima dată în ultimii 75 de ani când România derulează un proiect aici. Următoarea reprezentație va avea loc la Cernăuți, duminică, 12 iunie, începând cu ora 16.00 pe scena Filarmonicii de Stat.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Consulatul General al României la Cernăuți, Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi" din Cernăuți și Teatrul Național I.L. Caragiale din București.
În urma unui parteneriat realizat cu Fundația Dignitas în cadrul proiectului „Demnitate prin cultură", delegația ICR va oferi cu titlul gratuit 1.000 de cărți în limba română, destinate comunității românești din Bucovina de Nord, jumătate dintre care vor fi predate Catedrei de Filologie Română și Clasică din cadrul Universității de Stat „Iurii Fedcovici".
Conform TNB, „20 de ani în Siberia" este „un spectacol care trezește conștiințele amorțite și demască teroarea comunismului. O invitație pentru a descoperi adevărata dimensiune a acestui flagel al secolului XX, asupra căruia mulți își proiectează astăzi o viziune edulcorată și nostalgică."
Regia: Sorin Misirianțu, Scenografie: Sorin Misirianțu, Adaptare: Sorin Misirianțu, Regizor scenă: Dumitru Scobeniuc, Sunet: Octavian Vasile, Light design: Bogdan Gheorghiu, Cristian Simon
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Vlad Pârău: O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)