20 noiembrie: Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul; Sfântul Ierarh Proclu, ucenicul Sfântului Ioan Gură de Aur; Sfântul Mucenic Dasie din Silistra
În data de 20 noiembrie, Biserica face pomenirea: Cuviosului Grigorie Decapolitul; Sfântului Ierarh Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului; Sfântului Mucenic Dasie din Durostor (Silistra).
Sfântul Grigorie s-a născut și a crescut în sud-estul Asiei Mici, în Irinopole, una din cele zece cetăți din Decapole, în Isauria, din părinți dreptcredincioși, Serghie și Maria, pe vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane, sub domnia lui Leon Armeanul (813-820). A fost dat la carte din fragedă vârstă și, având aplecare spre cele dumnezeiești și învățând bine, citea pe la biserici.
Deci, dacă a ajuns la vârsta tinereții, părinții se pregăteau să-l însoare, dar el s-a despărțit de cele lumești, mergând la o mănăstire, unde se afla egumen Sfântul Simeon Mărturisitorul, unchiul său după mamă, care i-a fost lui adevărat părinte duhovnicesc.
În acea mănăstire a viețuit fericitul Grigorie vreme de 14 ani, pecetluindu-și viața cu tot folosul duhovnicesc al nevoințelor călugărești și după ce s-a pregătit cu sârguință a început a umbla din loc în loc, prin mijlocul credincioșilor din sate și din orașe, îmbărbătându-i spre mărturisirea dreptei credințe în lupta pentru sfintele icoane.
Lungă și plină de primejdii a fost călătoria aceasta a Sfântului Grigorie, întru care s-a arătat și mare făcător de minuni, că a trecut prin Efes, Enos, Hrisopole, Corint, ajungând până la Roma, unde a zăbovit mai multă vreme. A mers, apoi, în Siracuza Siciliei și a ajuns, de asemenea, și la biserica Sfântului Mina din Tesalonic, unde a primit și darul preoției.
Mergând către Bizanț, a ajuns în cele din urmă la muntele Olimp. Și mulțime multă de eretici a adus la calea credinței și a fost creștinilor de mare folos. Deci, urcându-se în munte și îmbolnăvindu-se, a înțeles că i s-a apropiat sfârșitul. A plecat atunci la Constantinopol, unde se afla unchiul său, Simeon, închis în temniță pentru sfintele icoane, și, închinându-se lui, s-a săvârșit cu pace, în anul 842.
Trupul lui n-a putrezit însă, ci s-a dovedit purtător de mari daruri și s-a păstrat în cinste, multă vreme în mănăstirea unde se sfârșise. Iar în anul 1497, Banul Barbu Craiovescu, rezidind din temelie mănăstirea Bistrița, din județul Vâlcea, a adus cu multă cheltuială, moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul și le-a așezat la această mănăstire, unde se află și astăzi, fiind făcătoare de minuni, atât pentru bolile trupești, cât și pentru cele sufletești ale celor ce vin cu credință.
Racla de argint în care odihnesc ele astăzi este dăruită în 1656 de domnitorul Constantin Șerban (1654-1658).
Despre Sfântul Proclu, ucenicul Sfântului Ioan Gură de Aur, cel care l-a văzut pe Sfântul Apostol Pavel vorbindu-i la ureche marelui predicator al Bisericii Ortodoxe și Sfântul Mucenic Dasie din Silistra, la Calendar-Ortodox.ro
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Zoe Dantes: Când te întorci din morți!
Părintele Petru Vamvulescu a murit vineri după slujba de Sf. Maslu, în casa unui credincios: „A intrat în stop cardio respirator, iar medicii nu au mai putut face nimic să-l salveze.”
Progresistul sterp de la Patriarhie vs Tatăl a 500 de copii sau Mamona vs Dumnezeu. De ce Lumina de pe pieptul Părintelui Nicolae Tănase nu poate fi întinată de nici un Bănescu
Marele protopsalt Mihail Bucă a transmis imagini ale bombardamentului iranian chiar de la Sfântul Mormânt - VIDEO din Ierusalim și o CÂNTARE din drumul spre Muntele Athos: Meditație profundă
Interviu cu Părintele Nicolae Tănase de după conferința ASCOR Constanța care a ”scandalizat” presa progresistă anticreștină și pe purtătorul ei de cuvânt. IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, despre lucrarea de la Valea Plopului - VIDEO
Recomandările noastre
Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Locații: Constantinopol România
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)