21 februarie: Sfântul Cuvios Timotei. Sfântul Ierarh Eustatie, Arhiepiscopul Antiohiei
Sfântul Cuvios Timotei, născut la începutul secolului IX, a intrat de mic în Mănăstirea Simvoli de la baza muntelui Olimp, din Asia Mică. A fost ucenicul cuviosului Teoctist, povățuitorul lui Platon mărturisitorul și a altor monahi apărători ai Ortodoxiei. Trăind în munți și pustietăți, se nevoia în post, înfrânare și rugăciuni, și a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul tămăduirii bolnavilor și cu putere asupra duhurilor necurate. A trăit în sihăstrie până la adânci bătrâneți.
Sfântul Eustațiu, născut în anul 345, era originar din Sid (Pamfilia, Asia Mică). El a fost mai întâi episcop în Bereea Siriei (Alep) și, de aici, a devenit Arhiepiscop al Antiohiei și a păstorit între anii 324-330. A fost unul dintre cei mai învățați și vrednici ierarhi ai Bisericii creștine din veacul său.
Miriam, regele Gruziei, a rugat pe împăratul Constantin cel Mare să-i trimită preoți și meșteri de zidit Biserici. Acesta l-a trimis pe Eustație însoțit de mulți preoți și cu multe daruri. Astfel, în grădina împărătească din Mithet, Eustație a zidit o Biserică măreață cu hramul „Sfinții Apostoli”, după asemănarea Bisericii „Sfinții Apostoli” înălțată de Constantin cel Mare în Constantinopol. Apoi a sfințit pe preotul Ioan ca episcop al Iviriei, sub ascultarea canonică a Antiohiei.
Eustațiu s-a arătat unul dintre cei mai aprigi luptători împotriva arianismului. Se spune că el a fost episcopul care a ținut în fața împăratului Constantin cel Mare cuvântul de deschidere a Sinodului I Ecumenic și a prezidat ședința.
După sinod, Eustațiu a luat măsuri energice împotriva ereticilor arieni, atât în eparhia sa, cât și în întreaga Sirie. Se înțelege astfel de ce episcopii arieni Eusebiu de Nicomidia, Teognis de Niceea, Teona din Marmarica și alții au început să-i aducă tot felul de acuzații. Au mers până acolo încât au plătit o femeie desfrânată să jure că are un copil cu Sfântul Eustație.
Femeia s-a îmbolnăvit grav la scurt timp și a recunoscut că acel copil pe care îl are nu este al Sfântului Eustațiu. Pentru această învinuire, Sfântul a fost depus din scaunul episcopal și exilat la Traianopolis în Tracia și apoi la Filipi, împreună cu mai mulți preoți și diaconi, unde au și trecut la Domnul în scurt timp.
În anul 487, sfintele sale moaște au fost aduse în Antiohia de Calandion, patriarhul de atunci al cetății.
Pe același subiect

Boris Johnson, în 2007: Este timpul să avem discuții de oameni maturi privind numărul optim de ființe omenești de pe această planetă

Nürnberg II, vaccinurile și România

Brâncuși batjocorit la infinit de Ministerul Culturii. Coloana lui Brâncuși doborâtă de Ziua lui pe două capre la Muzeul Țăranului Român într-o „expoziție” de 218.099,44 euro din cadrul programului RO-CULTURA: Mirrors of Brâncuși

Ce colcăie sub ”rinocerul biped” al Clotildei

Majoritatea deputaților USR-PLUS, inclusiv Dan Barna, Cătălin Drulă și Radu Molnar, au votat împotriva sprijinului financiar acordat schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos. Proiectul a trecut cu votul altor partide

Expoziție despre „practica vrăjitoriei ca instrument de emancipare feministă”, lansată de Goethe Institut București cu vrăjitoare care au marcat ziua dezrobirii romilor, vindecându-se de traumele Holocaustului, visând la viitorul progresist
Recomandările noastre

Merkel a anunțat la Consiliul European că la vară iese pașaportul digital UE! ROMÂNIA pe o listă a Pașapoartelor de vaccinare. „O amenințare kafkiană la adresa libertății noastre și o vacă pentru industria birocrației. Comisioane, specialiști, servicii!”

Brâncuși batjocorit la infinit de Ministerul Culturii. Coloana lui Brâncuși doborâtă de Ziua lui pe două capre la Muzeul Țăranului Român într-o „expoziție” de 218.099,44 euro din cadrul programului RO-CULTURA: Mirrors of Brâncuși

Atacul la Brâncuși este un atac la adresa națiunii române, a frumosului și credinței. Este un atac al urâtului și necredinței. „Arta nu s-a dezvoltat decât în epocile mari religioase. Când sentimentul religios scade urmează o decadență.” INTERVIU

“PACEPA NU A FOST AGENT CIA”. Interviu cu istoricul CNSAS Liviu Țăranu: “La Ion Mihai Pacepa falsul din memorialistică depășește 70%”. „Omorârea” lui Pacepa, o afacere de PR?
Secțiuni: Biserica Ortodoxă Cultură Prima pagină Știri
Locații: Imperiul Roman
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)