În timpul prigoanei împotriva creștinilor a împăratului Dioclețian (284-305) Sfântul Iulian (icoana) a fost denunțat ca fiind creștin și a fost chemat la guvernatorul Marcian care a încercat să-l determine să renunțe la credința sa prin felurite chinuri. Astfel, un an întreg a fost mutat tânărul Iulian prin temnițele cetăților Ciliciei, fiind schingiuit. Guvernatorul Marcian considera că prin aceste chinuri îi va îngrozi pe ceilalți creștini.

 

Sfântul Iulian avea doar 18 ani când și-a dat viața pentru credința creștină. El a fost întărit de mama lui să meargă la moarte cu mulțumire. Amândoi au primit cununa muceniciei în 303 d.Hr.

 

În cele din urmă Sfântul Mucenic Iulian a fost închis într-un sac plin cu scorpii și aruncat în mare. Trupul lui a fost adus de valuri pe uscat și a fost luat de credincioși care l-au dus mai întâi în Alexandria (Egipt) și apoi în Antiohia. După spusele Sfântului Ioan Gură-de-Aur, la moaștele Sfântului Mucenic Iulian s-au făcut mari minuni.

 

 

 

 

Acesta era din țara Ciliciei. Crezând din copilărie și închinându-se lui Hristos, a fost prins și adus înaintea stăpânitorului Dionisie, și mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost ars pe spinare cu fiare arse, și băgat într-o căldare plină de plumb, ce fierbea clocotită, și spânzurat cu capul în jos; și izbăvindu-se de toate cu minune, a atras pe mulți dintre elini spre credința lui Hristos. Aceștia mărturisind pe Hristos cu îndrăzneală, li s-au tăiat capetele. Iar tiranul văzând aceasta, a poruncit de s-a tăiat o piatră în două și au întins pe sfântul, și au pus peste el acea piatră tăiată, pe care o ridicaseră 55 de ostași, iar sfântul îndată și-a dat sufletul și luă cununa muceniciei.

 

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Nichita Nisireanul, care a mărturisit în Hio, la anul 1732, și care de sabie s-a săvârșit.