22 noiembrie: Sfinții Apostoli Filimon, Onisim și Arhip. Sfintele Mucenițe Apfia și Cecilia

În ziua de 22 noiembrie, Biserica face pomenirea: Sfinților Apostoli Filimon, Onisim și Arhip, din cei 70; Sfintei Mucenițe Apfia, soția Sfântului Filimon; Sfinților Mucenici Cecilia, Valerian, Tiburtie și Maxim Capelarie.
Acești sfinți au viețuit pe vremea împăratului Nero. Au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel și au pătimit pentru Hristos în Kolasia.
Din Sinaxar aflăm că, pe când își înălțau rugăciunile către Dumnezeu în sfânta biserică, împreuna cu alți creștini, au năvălit asupra lor închinătorii de idoli. Atunci, toți credincioșii care erau în biserică au fugit și au rămas numai Filimon, Arhip și Apfia, pe care, luându-i păgânii, i-au dus la Artoklis făcătorul de pâine al Efesului.
Sfântul Arhip a fost bătut aspru și străpuns cu cuțite peste tot trupul, de persoanele care treceau pe acolo. Sfântul Filimon a fost bătut fără milă și, fiind împroșcat cu pietre, s-a săvârșit. Asemenea și Sfânta Apfia a fost ucisă cu pietre și în astfel de munci au trecut sfinții către Dumnezeu.
Sfânta fecioară Cecilia s-a născut în Roma din părinți cinstiți și bogați. Apoi, auzind propovăduirea Sfintei Evanghelii, a crezut în Hristos; și rănindu-se cu dragostea inimii către Dânsul, a pus în mintea sa ca să nu se mărite; ci curata să-și păzească fecioria, închinându-o Mirelui Hristos Dumnezeu.
Însă fără voia sa, părinții au logodit-o cu un tânăr de bun neam, dar necredincios, anume Valerian, care în toate zilele o împodobea cu haine de mult preț și cu podoabe de aur. Iar ea pe dedesubtul hainelor de mult preț purta o haină aspră de par, iar în inimă purta pe Hristos și neîncetat se ruga către Dânsul cu căldura Duhului; că El, cu judecățile pe care le știe, să o păzească curată și slobodă de legătura nunții.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Vlad Pârău: O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Iisus Hristos Mântuitorul nostru
Locații: Imperiul Roman
Subiecte: Calendarul zilei Postul Nașterii Domnului (Crăciunului) Sărbători creştine Viețile Sfinților
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)