ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



În ziua de 22 octombrie, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfântul Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; pe  Sfinții 7 tineri din Efes (Maximilian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Antonin, Exacustodian și Ioan); pe Sfântul Mucenic Zaharia.

În timpul împăratului Deciu (249-251), în toamna anului 249, a fost emis un edict de persecuție generală a creștinilor. În acest context al declanșării unei persecuții generalizate în Imperiul Roman împotriva creștinilor, împăratul Deciu vine în jurul anului 250 în Efes și impune aplicarea imediată a Edictului de persecuție dat împotriva creștinilor.

Între cei identificați ca fiind creștini au fost și cei șapte tineri: Maximilian, Exacustodian, Iamblic, Martinian, Dionisie, Antonin și Constantin. Ei au fost legionari importanți în trupele imperiale romane, iar Maximilian era chiar fiul guvernatorului orașului Efes.

Împăratul Deciu, aflând că acești tineri sunt creștini, a încercat printr-un interogatoriu direct să-i determine să apostazieze, însă, văzând că aceștia refuză, le-a dat un timp de reflecție pentru a alege între a muri pentru Hristos sau a-și păstra funcțiile în cadrul armatei romane.

Cei șapte tineri s-au retras într-o peșteră din muntele Ohlon (azi muntele Pion) din imediata apropiere a Efesului. Cel mai tânăr dintre ei, Iamblic, cobora din când în când în Efes pentru a cumpăra hrană și pentru a aduce haine de schimb.

Împăratul Deciu, întorcându-se în Efes, și aflând că cei șapte nu au apostaziat, ci din contră s-au ascuns, a ordonat să fie zidită intrarea în peșteră pentru ca cei șapte tineri să moară prin asfixiere și lipsa hranei.

Această sarcină ingrată a revenit unor ofițeri din armata romană, Teodor și Rufin, care erau creștini în ascuns. Ei s-au aflat între ceilalți soldați romani care au îndeplinit ordinul împăratului și au scris pe două tăblițe de plumb pătimirea celor șapte tineri și le-au ascuns între pietrele puse la intrarea în peșteră. Pe firul relatării Sinaxarului aflăm că cei șapte tineri au adormit în peșteră timp de 372 de ani.

După această perioadă, un anume Adolie care stăpânea muntele Ohlonului a luat pietrele cu care fusese zidită intrarea în peșteră pentru a fi folosite la o anumită construcție și a descoperit astfel intrarea.

Trezindu-se ca dintr-un somn de o noapte, cei șapte tineri l-au trimis ca de obicei pe Iamblic să cumpere de mâncare. Acesta, ajungând în Efes, a fost uimit văzând atâtea biserici și atâtea simboluri creștine peste tot și ajungând la piață și arătând moneda cu efigia împăratului Deciu a aflat că nu este de nici un folos, pentru că atunci erau alte monede în circulație, cu efigia altui împărat.

Ba, chiar mai mult, a fost arestat și dus la guvernatorul orașului Efes crezându-se că este un hoț care a descoperit o comoară din timpul împăratului Deciu. Guvernatorul, aflând de la tânăr despre faptul că este încă din timpul împăratului Deciu, l-a dus la episcopul Ștefan, și Iamblic, realizând din convorbirea cu episcopul că nu mai trăiește sub domnia lui Deciu, i-a condus pe toți în peșteră la ceilalți șase sfinți.

Cu acest prilej au descoperit tăblițele de plumb cu numele sfinților și atunci, atât episcopul, cât și guvernatorul au scris împăratului despre minunea cu cei șapte tineri din Efes. După scurt timp, cei 7 tineri au trecut la Domnul.

Sfântul Ierarh Averchie, cel întocmai cu Apostolii, a fost episcop în Ierapoli pe vremea împăratului Marcu Aureliu (161-180), pe când zeul Apolo era cinstit de către păgânii din acel oraș. Într-o noapte, Averchie a distrus toate statuile care împodobeau templul zeului. Deși era urât de păgâni pentru fapta sa, el a avut curajul să iasă să propovăduiască pe Mântuitorul Iisus Hristos.

Prin tămăduirea minunată a trei tineri a reușit să potolească mânia multor păgâni și să boteze pe cinci sute dintre ei. Episcopul Averchie a mai vindecat la Roma pe Lucilia, fiica împăratului Marcu Aureliu, care era logodită cu Lucius Verus. Din Roma, Averchie a călătorit în Siria, Antiohia, Apamia și în celelalte orașe din jurul lor.

Trecând Eufratul, a mers în Bisericile din Nisibe și Mesopotamia. De aici s-a întors în Cilicia, Pisidia și Sinad. Întorcându-se în episcopia sa din Ieropolis a trecut cu pace la Domnul în anul 167, pe când avea 72 de ani.