Se împlinesc 64 de ani de la execuția lui Victor Metea, membru în Grupul Carpatin-Făgărășean, care cuprindea luptătorii anticomuniști cu arma în mână din Munții Făgăraș. Avea 21 ani când a plecat în munți. Era fiu de „chiaburi”, era credincios și se împotrivea ocupației sovietice. Munții Făgărașului deveniseră zona liberă de comunism a României, între anii 1950-1956. Pentru luptătorii din munți, „libertatea are chipul lui Dumnezeu”, după cum spunea un alt membru al grupului de rezistență, Nicolae Mazilu.

Voievodul Munților, Ion Gavrilă Ogoranu, scria că încă din 1947 „erau câteva sute de făgărășeni, gata de a ne opune cu arma stăpânirii comuniste impusă de Armata Roșie. Era vremea când Brașovul urma să se numească Orașul Stalin, din raionul Stalin, din regiunea Stalin, unde era instalat la securitate consilierul sovietic Alexandru Filipov, ajutat de colonelul de securitate Ambruș Coloman, căpitanii Deitel Ernest, Averbuch Izu, Moritz, Gergely Francisc, Nagy Alexandru și alții cu nume de aceeași rezonanță, dar și de colonelul Gheorghe Crăciun, căpitanul Cârnu Ion, Alexandrescu Stelian, și Stoica. Cei dintâi comandau, iar ceilalți executau treburile murdare”. 

În noaptea de 14-15 mai 1948, sunt arestați cei mai mulți dintre studenții și elevii făgărășeni anticomuniști. În 1950, o parte a tinerilor anticomuniști urcă în Munții Făgărașului. Alții se organizează în grupuri de sprijin ale luptătorilor din munți. Luptătorii anticomuniști nu ar fi putut rezista fără sprijinul localnicilor. Peste 1.000 de familii din Țara Făgărașului au  avut de suferit represiunea Securității pentru legăturile și sprijinul acordat luptătorilor pentru libertate, onoare și demnitate națională. Semnificativă pentru atitudinea acestor oameni e declarația preotesei Valeria Raita, dată la securitate: „Declar că niciodată nu voi fi în stare să-i vând pe METEA și pe GAVRILĂ, care-mi sunt dragi, ca și copiii mei”.

Victor Metea a fost un luptător dârz, neînfricat, credincios. A fost născut la 3 martie 1929, în satul Ileni, comuna Mândra (Țara Făgărașului). Numeroși membri ai familiei sale au fost chinuiți de Securitate și aruncați în temnițele bolșevice pentru atitudinea lor anticomunistă (tatăl său, Victor, arestat și trimis la Canal, fratele Ioan, arestat de 17 ori, și mama lui, Virginia, care, în pofida bătăilor cumplite din anchetele Securității, a continuat să țină legătura cu Victor, prin corespondență și aprovizionându-i cu cele necesare luptătorilor din munți). A fost absolvent al Liceului „Radu Negru”. În acea perioadă a aderat la organizația de tineret naționalistă, creștină și anticomunistă Frăția de Cruce „Negoiul”. A urmat, timp de un an, cursurile Facultății de Medicină. Scăpat de arestările din mai 1948, Victor Metea a stat ascuns o perioadă de timp. Începând cu toamna anului 1949, împreună cu elevii Ion Mogoș și Nicolae Mazilu, proaspăt eliberați din închisoarea Pitești, organizează rezistența anticomunistă în satele Ileni, Toderița și Râușor. În august 1950 se alătură grupării de rezistență armată anticomunistă din Munții Făgărașului. 

„Nu am luat arma în mână să luptăm pentru ambiții deșarte de mărire omenească, nici din spirit de aventură, nici din ură pentru nimeni”, spun partizanii în testamentul Grupului Carpatin Făgărășean, întocmit pe Muntele Buzduganu, în 1954. Erau hăituiți continuu, de multe ori înfometați și însetați (căci zăpada nu ține de sete). Trăiau în condiții cumplite de frig perioade îndelungate. Făceau cu greu rost de medicamente, farmaciile din zonă fiind sub monitorizarea Securității. În aceste condiții, Victor Metea s-a tratat de pneumonie cu o singură doză de penicilină, procurată cu greu de un om de încredere. Cum au rezistat? O spun luptătorii, în testamentul lor: „Am simțit în ceasurile negre mâna lui Dumnezeu, atunci când slabele noastre puteri omenești ne-ar fi dus la moarte și deznădejde. Aici, pe crestele munților, am simțit cuvintele Domnului, care ne-a spus că fără El nu putem face nimic. Și noi, prin suferința noastră, am învățat să-L iubim. Căci până nu vei suferi tu însuți, măcar o palmă sau o înjurătură pe nedrept, până atunci nu vei putea înțelege drama de pe Golgota”.

 

Luptătorii din munți nu au renunțat la idealul lor și nu și-au călcat principiile. Au ținut să nu rămână în urma lor nicio acțiune de care să le fie rușine. Nu au tras niciodată primii asupra ostașilor trimiși să-i hăituiască în munți. Reacția lor a fost una de apărare împotriva regimului comunist, impus de trupele de ocupație sovietică. Într-un mesaj adresat de luptătorii anticomuniști ostașilor din trupele de armată și securitate stă scris:,,Către voi, ostași români! Comuniștii și străinii vă trimit să ne ucidem unii pe alții pentru interesele lor. Măi băieți, noi nu tragem în voi! Faceți și voi la fel. Și noi și voi suntem tineri români! Trăiască România liberă, fără comuniști! (Semnat) Armata Națională Română” (sursa: Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, vol II)

 

Conform lucrării lui Ion Gavrilă Ogoranu, Rezistența anticomunistă din Munții Făgărașului (note și studii comparative pe marginea documentelor din Arhiva C.N.S.A.S.), într-o notă informativă aflată la dosarul de Securitate al lui Victor Metea, din data de 5 noiembrie 1950, informatorii cu indicativele „Pasărea albastră”, „Cucu Ioan” și „Colegiul” îl descriau pe tânărul student ca pe „un dușman înrăit al regimului. Ascultă posturi de radio străine. Nu discută cu membrii de partid. A căutat să arunce lâna de cotă pe apă. Vorbește că vin americanii. Se sustrage de la muncile voluntare și ședințele comunale. Zice că regimul comunist își bate joc de oameni, și că el nu vrea să stea în colhoz cu dr. Petru Groza”.

În vara anului 1952, Victor Metea, Nelu Novac, Gelu Novac, Gheorghe Șovăială, Remus Sofonea, Ion Ilioi, Jean Pop și Ion Gavrilă se afișează la Cabana Bâlea în fața a sute de excursioniști, cu scopul de a distrage Securitatea de la acțiunea de capturare a celorlalți membri ai grupului de rezistență, care se aflau înconjurați de trupe de securitate și miliție în Valea Rea. Cu acea ocazie, Gavrilă Ogoranu le vorbește astfel celor prezenți: „Spuneți, vă rog, oamenilor din țară că mai există un colț din regatul României care nu și-a plecat capul înaintea comuniștilor. Și-atâta timp cât ne vor sta capetele pe umeri, acest colț de țară va fi liber. Spuneți-le să-și păstreze încrederea că într-o zi toată România va fi liberă. Rugați-vă să vă ajute și să ne ajute Dumnezeu”.

Victor Metea fost prins în data de 15 august 1955, după șase ani de rezistență, prin trădarea lui Ion Grovu, în urma unei înscenări făcute de Securitate cu ajutorul lui Costică Niculescu, care le-a promis luptătorilor anticomuniști că-i duce în Grecia. A fost anchetat în beciurile Securității Sibiu, aflate sub pământ, purtând numele sinistre de „Trei Morminte” și „Talpa Iadului”. În declarația dată de informatorul Duță Marin, reiese atitudinea românească a partizanului făgărășean, care spune că „e o rușine a acestei nații ca el, naționalist român, să fie anchetat de un străin, care nu cunoaște bine limba română. Când se vor schimba lucrurile, vor râde și străinii despre acest fapt, pentru că e convins că aceste secrete vor fi cercetate și declarațiile din anchete vor rămâne drept mărturie. În nicio altă țară nu s-a mai pomenit ca un străin să trimită oameni la moarte, cum se întâmplă la noi. Va cere un anchetator român, fie el oricât de înfocat comunist” (conform Ion Gavrilă Ogoranu, Rezistența anticomunistă din Munții Făgărașului).

Într-o altă declarație dată de un informator despre Victor Metea, conform aceleiași surse, este scris că acesta „a venit foarte nervos de la anchetă, că se pun în seama lui Gavrilă fapte imorale, care nu sunt adevărate, și vor ca el (Metea) să le recunoască. Orice strădanie de a descoperi așa ceva va fi zadarnică. Același lucru i se impută și lui. Nu se mulțumesc numai să-i ucidă, ci vor să îi și compromită moral. Vinovat pentru prinderea lor îl crede pe Grovu. El nu mai urăște pe nimeni, nici pe cei care au dat informații false despre el și familia lui”. Făcând o notă la această declarație, Ion Gavrilă Ogoranu scria: „În toate cazurile securitatea căuta ca anchetatul să recunoască fapte imorale. Colonelul Tudor Vladimirescu (Averbuch Izu) îmi spunea la Securitatea din Rahova în 1976: „V-am agățat la fiecare tinichele de coadă să le fie urmașilor rușine de voi”.

În 2 august 1957, Tribunalul Militar al regiunii III Cluj, în deplasare la Sibiu, îl condamnă pe Victor Metea la moarte prin împușcare. Într-o telegramă expediată de colonelul criminal Gheorghe Crăciun, șeful Securității din Regiunea Stalin (viitorul comandant al Penitenciarului Aiud), către conducerea centrală a Ministerului de Interne, acesta raportează că Victor Metea a spus, după pronunțarea sentinței: „Bine că a venit odată, întrucât acum s-a terminat! Mai bine la moarte decât 15-20 de ani în pușcărie, pentru a nu mai fi chinuit!” Iar apoi și-a exprimat regretul pentru faptul de a nu fi cerut personal condamnarea la moarte, atunci când i s-a dat ultimul cuvânt. În continuare, Metea a afirmat că „De ce, așa cum a spus Bulganin despre coexistență, comuniștii nu au putut trăi cu ei, anticomuniștii? Nu am primit nimic de la regimul acesta, am fost scos din liceu, nu am primit servici, era urmărit și tatăl meu care era socotit chiabur, fuga mea însă nu s-a datorat acestor cauze, cât atitudinii organelor de stat față de mine” (sursa: Ion Gavrilă Ogoranu, op. citată). 

Ne oprim puțin asupra colonelului Crăciun. Ion Gavrilă Ogoranu îl cunoștea de ani buni, din timpul grevei studențești anticomuniste și antirevizioniste de la Cluj din 1946, când același Crăciun a condus represiunea asupra studenților. Este mutat apoi la Brașov, ca șef al Securității.  Aici, pentru capturarea „bandei” din munții Făgăraș au fost detașați mai mulți ofițeri cu experiență în luptele împotriva partizanilor anticomuniști. Printre aceeștia s-a aflat și colonelul Ioan Cârnu, cel care o scalpase pe Elisabeta Rizea și îi vânase pe luptătorii anticomuniști de pe versantul sudic al munților Făgăraș. După încheierea misiunii sale criminale împotriva rezistenței armate din Munții Făgărașului, Crăciun va fi numit comandant al penitenciarului Aiud, unde avea să pună în aplicare diabolica reeducare.

Revenim la Victor Metea. A refuzat să facă recurs, pentru că, așa cum avea să declare, „nu s-a avut în vedere starea de fapt care era în anul 1950, precum și situația familială, fiind condiționat să devin fugar”. Din cauza faptului că a refuzat recursul, deși era condamnat definitiv la moarte, Victor Metea a fost torturat în continuare, fiind executat la închisoarea Jilava, în 23 aprilie 1958, cu cinci luni mai târziu decât frații săi de luptă. Anticipase acest lucru, deoarece îi cunoștea bine pe comuniști. Nu se mulțumeau cu omorârea lui fizică, îi voiau sufletul. Dar sufletul luptătorului era al lui Dumnezeu, nu al uneltelor securiste ale bolșevicilor. A avut un destin asemănător cu cel al lui Ionel Golea, un alt luptător neînfricat împotriva comunismului. Și acesta, la rândul lui, refuzând recursul, condamnat la moarte fiind, i-a înfuriat pe comuniști. L-au mai chinuit câteva luni înainte de a fi executat de Securitate, ducându-l într-o stare fizică de nerecunoscut, după cum mărturisește o rudă apropiată a luptătorului. L-a văzut într-o confruntare la Timișoara, la aproape un an după condamnarea camarazilor din lotul parașutaților, care veniseră în țară pentru a lupta împotriva comuniștilor. Din păcate, au fost vânduți înainte de plecarea din Occident de către spionii sovietici din serviciul american de informații. 

Un luptător de elită al rezistenței armate anticomuniste din Munții Făgăraș, Ion Mogoș, scria în testamentul său: „Noi vom muri, la fel ca toți cei care azi luptă-n munți. Moartea noastră însă va rămâne o mărturie că neamul acesta s-a opus tiraniei comuniste, că noi am iubit mai mult ca orice libertatea”.