Sfântul Policarp era din Efes (Asia Mică) și s-a născut din părinți binecredincioși, Pangratie și Teodora, pe când ei erau în temniță, închiși pentru credință. Fiind osândiți la moarte părinții lui și tăindu-li-se capetele, pruncul a fost luat și crescut de o milostivă creștină, cu numele Calista, care l-a botezat, dându-i numele Policarp, iar la vremea cuvenită l-a învățat dreapta credință și poruncile Evangheliei Domnului. Pe când împlinea vârsta de 20 de ani, tânărul Policarp a aflat că Sfântul Evanghelist Ioan propovăduiește pe Hristos prin părțile Asiei și, aprinzându-se de dorința de a-l vedea, a părăsit casa Calistei și a mers în căutarea Apostolului. L-a găsit alături de ucenicii săi: Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, și Sfântul Vucol. Policarp a rămas împreună cu acești binecuvântați propovăduitor ai Evangheliei lui Hristos, înfruntând osteneli și suferințe în slujba credinței.

Pe vremea împăratului Traian (98-117), Sfântul Evanghelist Ioan, care era surghiunit în insula Patmos, a așezat pe Sfântul Vucol episcop în Smirna, dându-i ajutor pe Sfântul Policarp. Asemenea și Sfântul Vucol (pomenit pe 6 februarie), înainte de moartea sa, l-a așezat pe Sfântul Policarp episcop în locul său, cu legământ să nu înceteze a se osteni pentru cuvântul Domnului. Păstorind vreme îndelungată, Sfântul Policarp i-a adus pe mulți păgâni la sfânta credință. Tot pe timpul împăratului Traian, Sfântul Policarp, acum episcop în Smirna, a scris o Epistolă către Filipeni, care se păstrează și astăzi, lăudându-i pentru frumoasa primire făcută de ei Sfântului episcop Ignatie din Antiohia, care, fiind legat în lanțuri și sub pază, era în drum spre Roma, unde urma să fie martirizat.

Pe vremea împăratului Antonin Piul (138-161), către anul 158, Sfântul Policarp a mers la Roma, unde, împreună cu papa Anicet, episcopul Romei, au statornicit data sărbătorii Învierii Mântuitorului Hristos pentru întreaga creștinătate. Un ucenic al Sfântului Policarp, Sfântul Irineu (130-211), ajuns episcop al Lugdunului (astăzi Lyon, în Franța), a scris despre el: „Eram de vârstă tânără și l-am cunoscut pe Policarp. Era de mulți ani și foarte bătrân. Învăța pe toți ceea ce singur învățase de la Apostoli și a dat Bisericii învățătura cea adevărată. Era, cu adevărat, un mărturisitor al dreptății, vrednic în credință”.

Pe vremea împăratului Marc Aureliu (161-180), Sfântul Policarp a fost prins, iar dregătorul i-a spus: „Blesteamă pe Hristos și cruță-ți bătrânețile”. Iar Policarp a răspuns: „De 86 de ani Îl slujesc pe Hristos și nu mi-a făcut niciodată niciun rău. Cum aș putea blestema pe Binefăcătorul și Mântuitorul meu?” Pentru aceasta, fiind osândit la moarte, a fost ars de viu. Creștinii au adunat moaștele sale cu evlavie și le-au așezat la loc de cinste.

Biserica îi face pomenire în fiecare an la data de 23 februarie.