23 iunie: Sfânta Muceniță Agripina și camaradele sale, Paula, Vasa și Agatonica

Sfântul Eustohie era preot al idolilor orașului Ousade, condus de guvernatorul Agrippa în vremea lui Maximian (285-305). În fața spectacolului mulțimilor de Mucenici Creștini care se dădeau spre moarte pentru Mântuitorul și care înfăptuiau numeroase minuni, el respinse iluzia idolilor și, prezentându-se la Eudoxie, Arhiepisocopul Antiohiei, fu botezat și apoi ordonat preot, notează Calendar-Ortodox.Ro.
Regăsindu-și cei trei
copii: Lolia, Prov si Urban precum și pe nepotul său Gaie, într-un sat
din Lycaonia, Lystra, Eustohie îi învăță Credința în Iisus Hristos și
îi boteză, precum și pe toate celelalte rude ale sale. Continuând pe
cale, a fost arestat de păgâni și condus în fața guvernatorului. Cum îl
mărturisea fără frică pe Mântuitor, guvernatorul porunci să fie
sfâșiat de la coaste până pe șolduri. Apoi, împreună cu ucenicii săi,
fu încredințat lui Agrippin, guvernatorul de Ancira, dar nici unul nu se
lepădă de Hristos ca să-și scape viața. Călăii îi luară atunci cu
forța pe Sfânta Lolia si pe fratele său Urban, îi așezară față în față
și le sfâșiară obrajii. Gaie se grăbi să le recupereze sângele în
mâinile sale, pentru a se unge ca și cu un Sfânt Balsam. El fu prins cu
brutalitate si biciuit pe spate si pe pântece. În timp ce tinerii
sufereau astfel chinurile, Sfântul Eustohie era decapitat. La câteva
zile, Gaie si cei trei copii ai lui Eustohie au fost legați de o roată
mare de bronz și puși pe jăratec. Cum harul dumnezeiesc a stins
flăcările, atunci ei au fost tunși si le-au fost bătute cuie în cap,
după care călăii tăiară sânii lui Lolia si Prov iar pe Urban îl loviră
cu săbii de lemn cu care se antrenau soldații. Cum merituoșii copii
continuau să își mărturisească credința, mai puternică decât moartea și
decât chinurile, ei au fost decapitați, pătrunzând învingători în
curtea cerească, conchide Calendar-Ortodox.Ro.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

DEMONIZAȚII DE LA COSTINEȘTI - promovați și încurajați de media oficială și protejați de autorități pentru a insulta românii și România

”Dacă citez din Corneliu Codreanu, ”cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu și neamul său, nu va fi învins niciodată” e posibil să iau pușcărie. Dar dacă strig ”îmi bag p*la în România, mă p*ș pe ea”, primesc aplauze!" - Observația Zilei

Jocuri dubioase pe seama memoriei și istoriei românilor: Vexler face circ după sesizarea făcută de Nicușor Dan pe tema legii ”anti-legionare” dar CCR deja a respins contestația SOS, AUR și POT deși inițial o amânase până în septembrie!

ROMÂNIA CAPTURATĂ. Luminița Arhire: MUZICĂ ȘI POEZIE LA ”BEACH, PLEASE”

Pascal Ilie Virgil: Franța lui Macron și umbrele unui imperiu colonial care nu a murit niciodată. De la Algeria la România / Romania: A Target of Neocolonial Manoeuvres

Colega noastră Irina Bazon s-a căsătorit cu pictorul de artă sacră Ioan Popa. Casă de Piatră!
Recomandările noastre

De ce președintele Nicușor Dan are dreptate cu privire la luptătorii anticomuniști. În atenția CCR: INST al Academiei Române: Mișcarea Legionară nu a fost fascistă. 75% din deținuții politici erau legionari

Războiul Lung: ultima rundă

”Dacă citez din Corneliu Codreanu, ”cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu și neamul său, nu va fi învins niciodată” e posibil să iau pușcărie. Dar dacă strig ”îmi bag p*la în România, mă p*ș pe ea”, primesc aplauze!" - Observația Zilei

Președinția, Diplomația și Guvernul, dominate de anti-americani care îi desconsideră pe Trump, Vance și Musk. Ateul Radu Burnete, umbra lui Nicușor Dan și partenerul Elenei Calistru, abonată USAID: ”America nu e administrația Trump, refuz să cred asta!”
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Locații: Imperiul Roman
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)