ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Cuviosul Antonie de la Iezerul Vâlcii este pomenit în Biserica Ortodoxă la data de 23 noiembrie, fiind cinstit în mod deosebit în zona Olteniei, unde este trecut în calendar cu cruce roșie.

Sfântul Antonie era de neam român și a trăit în vremea domnului Țării Românești Matei Basarab (1632-1654) și a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu (1688 și 1714).

Impresionat de viata aleasa pe care o duceau calugarii, a intrat în viața monahală la Schitul Iezeru din Vâlcea. În viața mănăstirească, Cuviosul Antonie a trăit într-o mare nevoință, încât celorlalți viețuitori din chinovie li se părea că ar fi în trup duhovnicesc, ca un înger.

Dorind să sporească nevoințele monahicești, a cerut binecuvântare Episcopului locului, Ilarion, să meargă la Sfântul Munte Athos. Acesta cunoscând că este monah cu mult har și de mare folos multora, l-a sfătuit să renunțe. Cuviosul Antonie îi ascultă sfatul și în jurul anului 1690 s-a retras la câțiva kilometri de schitul Iezeru, în muntele cu același nume, unde și-a găsit adăpost într-o peșteră. Aceasta i-a devenit chilie și loc de reculegere. 

Nemulțumit că nu avea un loc anume rânduit pentru rugăciune, a început să sape alături un mic paraclis în stâncă, lărgind stânca în așa fel încât să poată face din ea un lăcaș de închinare și de preamărire a lui Dumnezeu. Terminând această bisericuță, i-a pus o catapeteasmă și icoane, înzestrând-o cu cele necesare săvârșirii dumnezeieștilor slujbe. Episcopul Ilarion al Râmnicului a sfintit acest lăcaș.

În această bisericuță s-a rugat mereu cuviosul Antonie, până la sfârșitul vieții. Cobora la schit doar în duminici și sărbători pentru a asculta Sfânta Liturghie și a primi Trupul și Sângele Domnului.

Cu harul lui Dumnezeu, Cuviosul a cunoscut când urma să treacă din această lume la viața veșnică și i-a spus ucenicului său Nicolae, cu patruzeci de zile mai înainte, că sfârșitul său se apropie, iar după ieșirea sufletului, să se nevoiască să pună trupul său în gropnița pe care a săpat-o singur în piatră.

După patruzeci de zile, îmbolnăvindu-se, Cuviosul a trecut la Domnul.

Cuviosul Antonie a stat în sihăstrie 28 ani și a trăit în total 92 ani. Mutarea sa la Domnul a fost în 23 noiembrie 1719.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut și proclamat în mod solemn sfințenia Cuviosului Antonie de la Iezeru-Vâlcea la 21 iunie 1992.

Sfintele Moaște ale Cuviosului Antonie au fost așezate în Biserica Schitului Iezer. O particică din Sfintele sale Moaște se află și la Schitul Darvari din București.
 
Mărturia lui Silviu Andrei Vlădăreanu despre valurile de bună mireasmă ale moaștelor Sfântului
 
 
V-ați gândit vreodată să vă faceți pustnici? Sau... sfinți? Vi se pare imposibil? Vi se pare prea târziu? Vi se pare incompatibil cu cariera dvs.? Nimic nu e imposibil. Sfântul Antonie de la Iezerul, a ajuns pustnic și sfânt deși, până la 64 de ani, a dus o viață cât se poate de firească.
 
Era vlah de neam, s-a născut în Ianina, în nordul Greciei în anul 1628, pe la 20 de ani s-a stabilit la nord de Dunăre, prin părțile Olteniei și se îndeletnicea cu comerțul, ca majoritatea aromânilor din vremea aceea. A fost comerciant mai bine de 40 ani. A avut și viață de familie pentru că s-a căsătorit și a avut un copil.
 
La 64 de ani însă, a intrat în mânăstire și, mai apoi, s-a retras în pustie, în adâncul pădurilor de lângă Olănești, județul Vâlcea, la Schitul Iezerul care pe atunci era pustiit și ruinat. După ce l-a refăcut, s-a dus mai în adânc în pădure și, vreme de 3 ani, și-a săpat într-o stâncă, singur, cu dalta și ciocanul, o bisericuță, o chilioară și locul de îngropare.
 
Cu 40 de zile înainte, Sfântului Antonie de la Iezerul, Dumnezeu i-a descoperit ceasul morții și în ziua de 23 noiembrie 1720, în vârsta fiind de 92 de ani, Sfântul s-a mutat cu pace la Domnul.
 
Să știți că l-am pomenit în această scurtă evocare pe Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul - Vâlcea, pe care îl prăznuim mâine, nu numai pentru încurajatorul său exemplu și nu numai pentru că se împlinesc 300 de ani de la mutarea sa la Domnul, ci și pentru că el mi-a prilejuit poate prima întâlnire cu un miracol în viața mea.
 
Dau mărturie că acum vreo 20 de ani, participând la Schitul Iezerul la slujba de priveghere în cinstea Sfântului și eu și ceilalți prieteni cu care eram am fost înfiorați de valurile de bună mireasmă, o mireasmă cum n-am mai simțit, care au început dintr-o dată, în timpul slujbei, să izvorască din răclița simplă, de lemn, în care era așezat capul Sfântului.
 
Doamne ajută!
 

SFÂNTUL GRIGORIE, EPISCOPUL ACRAGANDIEI (23 NOIEMBRIE) I

ată că de aproape doi ani se vorbește parcă numai despre moarte și despre boală. Dar, dacă Dumnezeu este bun, ce caută oare moartea și boala în lumea aceasta pe care a creat-o El? Dumnezeu Cel Bun a creat o lume bună, iar pe om l-a pus să o stăpânească, așa cum scrie la Facere. Așadar, Dumnezeu, după ce a făcut lumea bună, a dat-o în responsabilitatea omului să o păstreze bună. Însă, odată ce Adam s-a întors de la Dumnezeu, natura nu i s-a mai supus. Căderea lui Adam a adus dezordine în toată creația așa cum a făcut-o și în interiorul omului însuși. De aceea avem boală și moarte. Ele sunt consecința inevitabilă a păcatului. Bun, veți spune, dar Dumnezeu cum l-a creat pe om? Muritor sau nemuritor? Sfântul Teofil al Antiohiei, care a trăit în secolul 2, ne răspunde că Adam a fost creat într-o stare intermediară, de mijloc, putând și să moară, dar și să trăiască veșnic. Și ne explică Sfântul Teofil că, dacă omul ar fi fost creat nemuritor dintru început, el ar fi fost creat divin. Iar dacă ar fi fost creat muritor, Dumnezeu ar fi putut fi considerat cauză a morții sale. Așa că Dumnezeu l-a creat pe om nici muritor, nici nemuritor, ci liber să aleagă. Nici când, mai târziu, Hristos întrupat a petrecut pe pământ, El nu a călcat în niciun mod această libertate a omului. De exemplu, nu a vindecat vreodată pe cineva cu forța. Amintiți-vă la Vitezda că îl întreabă explicit pe slăbănog: „Voiești să te faci sănătos?”. Căci are omul și libertatea aceasta: de a nu se trata. Dumnezeu, cel puțin, i-o respectă. Și cere și apostolilor să o respecte. Le spune să meargă și vindece pe bolnavii din cetățile unde vor fi primiți. Vedem că Hristos i-a trimis pe Sfinții Apostoli și implicit și pe urmașii lor, mai târziu, nu numai să vestească Evanghelia, ci și să vindece pe cei bolnavi. Nu să îi trimită la medici sau să le plătească tratamentul. Să îi tămăduiască chiar ei!

Unul dintre acești mari sfinți tămăduitori este și Sfântul Grigorie, episcopul Acragandiei a cărui pomenire o facem marți, pe 23 noiembrie. Un sfânt ierarh ascet, mărturisitor al dreptei credințe și vestit pentru vindecările miraculoase pe care le făcea numai cu puterea rugăciunii. Doamne ajută!

TVR / Universul credinței

O rubrică de SIlviu Andrei Vlădăreanu / Producător Andrei Victor Dochia / VIDEO:

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews