23 noiembrie: Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii - 305 ani de la nașterea lui la Ceruri. Mărturia lui Silviu Andrei Vlădăreanu despre valurile de bună mireasmă ale moaștelor Sfântului. Tot azi: Sf. Grigorie, Episcopul Acragandiei

SFÂNTUL GRIGORIE, EPISCOPUL ACRAGANDIEI (23 NOIEMBRIE)
I
Iată că doi ani s-a vorbit parcă numai despre moarte și despre boală. Dar, dacă Dumnezeu este bun, ce caută oare moartea și boala în lumea aceasta pe care a creat-o El?
Dumnezeu Cel Bun a creat o lume bună, iar pe om l-a pus să o stăpânească, așa cum scrie la Facere. Așadar, Dumnezeu, după ce a făcut lumea bună, a dat-o în responsabilitatea omului să o păstreze bună. Însă, odată ce Adam s-a întors de la Dumnezeu, natura nu i s-a mai supus. Căderea lui Adam a adus dezordine în toată creația așa cum a făcut-o și în interiorul omului însuși. De aceea avem boală și moarte. Ele sunt consecința inevitabilă a păcatului.
Bun, veți spune, dar Dumnezeu cum l-a creat pe om? Muritor sau nemuritor? Sfântul Teofil al Antiohiei, care a trăit în secolul 2, ne răspunde că Adam a fost creat într-o stare intermediară, de mijloc, putând și să moară, dar și să trăiască veșnic. Și ne explică Sfântul Teofil că, dacă omul ar fi fost creat nemuritor dintru început, el ar fi fost creat divin. Iar dacă ar fi fost creat muritor, Dumnezeu ar fi putut fi considerat cauză a morții sale.
Așa că Dumnezeu l-a creat pe om nici muritor, nici nemuritor, ci liber să aleagă.
Nici când, mai târziu, Hristos întrupat a petrecut pe pământ, El nu a călcat în niciun mod această libertate a omului.
De exemplu, nu a vindecat vreodată pe cineva cu forța. Amintiți-vă la Vitezda că îl întreabă explicit pe slăbănog: „Voiești să te faci sănătos?”. Căci are omul și libertatea aceasta: de a nu se trata. Dumnezeu, cel puțin, i-o respectă. Și cere și apostolilor să o respecte. Le spune să meargă și vindece pe bolnavii din cetățile unde vor fi primiți.
Vedem că Hristos i-a trimis pe Sfinții Apostoli și implicit și pe urmașii lor, mai târziu, nu numai să vestească Evanghelia, ci și să vindece pe cei bolnavi. Nu să îi trimită la medici sau să le plătească tratamentul. Să îi tămăduiască chiar ei!
Unul dintre acești mari sfinți tămăduitori este și Sfântul Grigorie, episcopul Acragandiei a cărui pomenire o facem marți, pe 23 noiembrie. Un sfânt ierarh ascet, mărturisitor al dreptei credințe și vestit pentru vindecările miraculoase pe care le făcea numai cu puterea rugăciunii. Doamne ajută!
TVR / Universul credinței
O rubrică de SIlviu Andrei Vlădăreanu / Producător Andrei Victor Dochia / VIDEO:
Tot azi, pomenirea celui între sfinți Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Sisinie Mărturisitorul. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ishirion episcopul, care cu pace s-a săvârșit. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Elen, episcopul Tarsului, care cu pace s-a săvârșit. (Calendar-Ortodox.ro)
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Vlad Pârău: O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Locații: Constantinopol Ierusalim Vâlcea
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)