ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sfântul și-a început propovăduirea în împrejurimile împărătesei cetăților. Apoi a străbătut Tracia, Macedonia și a ajuns la Sfânta Mănăstire Proussos din Evritania. Acolo a întemeiat o școală și, prin harisma înainte-vederii pe care o avea, a mustrat pe un ucigaș care omorâse un monah.

Sfantul Cosma Etolul (Etolianul) este sarbatorit de Biserica Ortodoxa in ziua de 24 august. Acesta a ramas in constiinta poporul grec ca una din personalitatile bisericesti care au contribuit fundamental la miscarea iluminismului neoelenic din secolul al XVIII-lea. Activitatea sa misionara, intreprinsa in intreaga Grecie, si chiar dincolo de granitele ei, intr-o perioada in care aceasta tara se afla sub ocupatie otomana, a contribuit atat la renasterea spirituala, cat si la redesteptarea sentimentului national, ale poporului grec.

Sfantul Cosma Etolul s-a nascut in anul 1714, in localitatea Mega Dendron din Etolia, primind la Botez numele Constas. Primele sale studii le va primi sub calauzirea Arhidiaconului Anania Dervisanos. Din dorinta de a profunda cunostintele teologice si pe cele ale stiintelor vremii, incepand cu anul 1749 s-a inscris la Athoniada, Academia din Sfantul Munte Athos, aflata sub conducerea Manastirii Vatoped. Aici a avut renumiti profesori, precum Nicolae Tzartzoulis din Metsovo si Evghenie Voulgaris (1775-1779).

In perioada de decadere a Academiei Athonite, tanarul Constas s-a retras la Manastirea Filoteu. In aceasta manastire a primit tunderea in monahism, primind numele Cosma. Dupa o vreme, la cererea parintilor manastirii, a fost hirotonit preot.

Activitatea misionara a Sfantului Cosma a starnit insa multa ura si dorinta de razbunare in randul turcilor si a iudeilor, care au raspandit numeroase acuzatii false cu privire la el, menite sa atraga moartea sfantului. Sfantul Cosma Etolul a primit moarte muceniceasca pe 24 august 1779, in satul Kolikontasi din Albania, in urma unei conspiratii. Ucigasii sai i-au zdrobit trupul sfantului cu o piatra si l-au aruncat in rau. Trupul sfantului a fost descoperit in chip minunat, de parintele Marcu, preotul Manastirii Intrarii Maicii Domnului in Biserica, de langa Kolikontasi, care l-a inmormantat in spatele sfantului altar. Multe minuni au urmat mortii Sfantului Cosma Etolul.

Este interesant de mentionat ca initiativa construirii primei biserici inchinate Sfantului Cosma a apartinut unui conducator musulman din Albania, Ali Pasa, care avea o mare pretuire pentru Sfantul Cosma nu numai datorita faptului ca il considera un om sfant, ci si pentru ca acesta i-a prorocit un viitor stralucit. In 1810 Ali Pasa, a devenit conducator al orasului Berat. In urmatorii patru ani acesta a strans bani pentru ridicarea primei biserici inchinate Sfantului Cosma. Acesta a contribuit personal nu numai la ridicare bisericii, ci si la realizarea raclei din argint in care sa fie tinut capul sfantului.

Sfantul Cosma Etolul a fost canonizat de catre Patriarhul Atenagora in 1961. Acesta a ramas in constiinta poporului grec nu doar ca martir, ci si ca un adevarat Apostol, pentru zelul sau misionar, fidelitatea fata de dreapta credinta si sfintenia vietii sale, fiind numit in imnografie, "Intocmai cu Apostolii” si "Apostol al saracilor”.

Ziarul Lumina ne oferă și viața a alți doi sfinți sărbătoriți astăzi:

Sfântul Eutihie provenea, conform tradiției bisericești, din Sevas­tia Palestinei. Auzind el de propovăduirea Evangheliei lui Hristos, și-a lăsat părinții și rudele și s-a apropiat de ucenicul cel iubit al lui Hristos, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul.

Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie urma cu multă râvnă obiceiurile Evanghelistului Ioan Teologul, învățând de la el cereasca înțelepciune. Drept aceea, dezrădăcinând din temelie înșelăciunea idolească și scoțând darul lui Dumnezeu ca dintr-un izvor, Eutihie s-a umplut de râvnă apostolească și de har, propovăduind cuvântul Domnului Iisus Hristos și alături de Sfântul Apostol Pavel.

De aceea, Sfântul Eutihie este numit ucenic al celor doi Apostoli, deși nu se află în numărul celor 70. S-a cinstit, deci, cu numele de Apostol, ca unul care s-a ostenit în toată vremea cu cei mai mari Apostoli la propovăduirea Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos și ca unul ce a fost hirotonit de ei episcop, la slujirea cuvântului și la aducerea Sfintei Jertfe. După ce a fost sfințit episcop, Eutihie a continuat să propovăduiască Evanghelia Mântuitorului Hristos cu și mai multă râvnă, aducând pe mulți necredincioși la adevărata credință. Se spune că un înger al Domnului îl însoțea pretutindeni pe unde mergea și-l întărea pe el, zicându-i mai dinainte cele ce aveau să se întâmple.

A suferit pretutindeni legături și bătăi, pătimind cu bărbăție. A îndurat chinuri pentru credința în Hristos și a fost chiar dat fiarelor spre mâncare, dar a rămas teafăr. Odată, fiind chinuit de foame în temniță, o mână nevăzută i-a adus pâine și l-a întărit atât de mult, încât socotea toate chinurile ca pe un nimic. La sfârșit, a fost dus legat de la Efes în patria sa, Sevastia din Palestina. Slujba din Minei amintește că sfântului i-a fost tăiat capul cu sabia, luând astfel cununa muceniciei de la Hristos.

Tot astăzi Biserica noastră îl pomenește și pe Sfântul Mucenic Tation.

Era originar din orașul Mitinia, situat în partea de sud a orașului Claudiopoli din Onoriada, Asia Mică și a suferit mucenia sub împaratul Diocletian (284-305). Fiind prins de păgâni, a fost dus înaintea conducătorului Urban din Claudiopoli. Pentru că a mărturisit cu mult curaj că este creștin și pentru că nu a renunțat la credința sa cea dreaptă a fost cumplit chinuit. În urma bătăilor și suferințelor îndurate, Sfântul Tation și-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului, primind astfel cununa muceniciei.

Calendar-Ortodox ne mai spune că tot în aceasta zi facem pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si Marturisitorul Gheorghe Limniotul (din Limnos sau Lemnos).

Acest fericit cuvios din tânara vârsta si-a petrecut viata pustniceste în Muntele Olimpului. În zilele lui Leon Isaurul (716-741) care sfarâma icoanele si ardea moastele sfintilor, a propovaduit cu îndrazneala Ortodoxia, si a mustrat pagânatatea si necredinta. Si a propovaduit adevarata credinta, la adânci batrâneti ajungând, ca, precum se spune, a fost de 95 de ani, rabdând mult si multe feluri de chinuri. Si taindu-i-se nasul si arzându-i-se capul, multumind si rugându-se, si-a dat sufletul la Dumnezeu in anul Domnului 718.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.