Sfântului Cuvios Simeon i se mai spune „cel din muntele minunat” pentru a fi deosebit de Sfântul Simeon Stâlpnicul, care trăise cu 133 de ani mai devreme (459). Tatăl său Ioan era din Edesa (Mesopotamia), mama sa, Marta, era din Antiohia.

A intrat în mănăstirea Tavmastore sau „muntele minunat” de lângă Antiohia, ca fiu duhovnicesc al starețului Ioan. Dorind să se nevoiască și el ca părintele Ioan, și-a construit un stâlp pe care a viețuit timp de 68 de ani. Cu ajutorul lui Dumnezeu a învins toate ispitele și a fost învrednicit cu darul tămăduirii și al înainte-vederii. După un timp, i s-a zidit un stâlp cu patruzeci de trepte. Patriarhul Antiohiei și episcopul Seleuciei l-a hirotonit diacon și i-au îngăduit să se urce pe noul stâlp. Aici a trăit încă opt ani săvârșind multe minuni. Când perșii au atacat Antiohia, cuviosul a scăpat nevătămat împreună cu credincioșii care s-au ascuns cu el în munte.

Venirea în număr din ce în ce mai mare a credincioșilor la Cuviosul Simeon l-a determinat pe acesta să se mute într-un munte și mai înalt pentru a se putea ruga în liniște. Cu ajutorul oamenilor tămăduiți de el, Cuviosul Simeon a zidit o mănăstire. Episcopul Dionisie al Seletkiei l-a hirotonit preot. Aici și-a petrecut cuviosul restul zilelor până la vârsta de 75 de ani, săvârșind multe minuni și vindecări.

 

Textul de pe cunună, scris în slavonă, spune: „Moaște de la Sfântul Simeon cel de la Muntele cel Minunat. S-au ferecat de Io Ștefan voievod la leatul 6971”. Această inscripție este socotită de istorici drept cea mai veche inscripție păstrată de la Ștefan cel Mare și exprimă în mod absolut autenticitatea acestor sfinte moaște.