ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


A treia aflare a capului Sfantului Proroc Ioan Botezatorul este prăznuită în data de 25 mai.

Cinstitul cap al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul a fost îngropat de Irodiada într-un loc ascuns din curtea palatului său. Nu știa de aceasta decât Ioana, soția lui Huza, intendentul (administratorul) lui Irod Antipa, care, după cum arată Sfântul Evanghelist Luca în Evanghelia sa (8, 3), a fost una din femeile mironosițe. Ioana a luat capul proorocului și l-a îngropat în Muntele Eleonului, scrie basilica.ro.

După un timp, Inochentie, unul dintre slujitorii de seamă ai lui Irod, și-a cumpărat un loc din Muntele Eleonului, și-a făcut o chilie și s-a retras în ea în chip sihăstresc. Zidind lângă chilie o bisericuță de piatră, a găsit capul Sfântului Ioan, însă imediat l-a îngropat la loc. Inochentie a murit luând cu sine această taină. După aproape 300 de ani, adică în zilele împăratului Constantin cel Mare (306-337), Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat la doi călugări, poruncindu-le să sape locul și să dezgroape cinstitul său cap, aceasta fiind prima aflare a lui. Pe când călugării se întorceau cu capul proorocului într-un sac, s-au întâlnit cu un olar și i-au dat acestuia să ducă sacul. Pentru această stare de lenevire a celor doi călugări, Sfântul Ioan a îndemnat pe olar să fugă cu sac cu tot. Ajungând în propria casă, olarul a văzut că se învrednicea de multe binefaceri și știind că acest lucru se datorează prezenței capului Sfântului Ioan Botezătorul, a început să îl cinstească împreună cu familia sa. Simțind că i se apropie sfârșitul, olarul a pus capul proorocului într-o raclă și l-a dăruit surorii sale, sfătuind-o să-l cinstească și să nu-l deschidă până când însuși sfântul îi va porunci.

În acest fel, racla a ajuns din mână în mână în grija unui monah pe nume Eustatiu. Acesta trăia într-o peșteră din apropierea orașului Emesa din Siria. Deși monahul Eustatiu era arian, la peștera lui se făceau minuni, datorită sfântului cap. Eustatiu a fost izgonit din peșteră și trimis în exil. În peștera lui au intrat ulterior niște monahi credincioși, care mai târziu au zidit în apropiere o mănăstire. În anul 452, arhimandritul Marcel, starețul acelei mănăstiri, a aflat capul sfântului în chip minunat, văzând foc mare la peștera de lângă orașul Emesa în timpul cântării psalmilor, aceasta fiind cea de-a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul Domnului.

În anul 850, cinstitul cap a fost aflat pentru a treia oară în chip minunat, patriarhul Ignatie ducându-l în Constantinopol, unde a fost așezat într-un loc sfințit, în biserica Botezătorului de la Mănăstirea Studiților. El a fost aflat a treia oară când a ieșit din pământ la Comane într-o raclă de argint și nu una de lemn, cum fusese îngropat.
 
Pe vremea Cruciadei a 4-a, cruciații latini, intrând în Constantinopol în 1204, au luat o parte din capul sfântului, respectiv partea frontală, și, ducându-l în Franța, l-au așezat în biserica din Amiens, unde se află și astăzi.
 

Intre moscheile care pretind ca detin fragmente din moastele Sfantului Ioan Botezatorul se afla si Moscheea Imrahor Camii din Istanbul (fosta Manastire Studion). Documentele arata ca aici se pastreaza inca din secolul al IX-lea mana dreapta si o parte din craniu, frumos imbracate in aur si pietre pretioase.

O alta moschee in care se afirma ca este pastrat capul Sfantului Ioan Botezatorul, este Moscheea Umayyad sau Marea Moschee din Damasc - FOTO. Situata in partea antica a Damascului, acest locas de cult musulman este una dintre cele mai mari si mai vechi moschei din intreaga lume. Este considerata al patrulea loc sfant al Islamului.

Dupa cucerirea araba a Damascului in 634, aceasta moschee a fost construita pe locul unei biserici crestine inchinate Sfantului Ioan Botezatorul.

Venerarea Sfantului Ioan s-a pastrat in randul unor grupari musulmane mai ales sub influenta cultului ortodox de traditie bizantina. Cultul include o sarbatoare inchinata Taierii capului Sfantului Ioan, in ziua de 29 a lunii Av (potrivit calendarului ebraic). Ca loc de inchinare pastrat pana in zilele noastre se afla capela ce pastreaza capul Sfantului Ioan din Moscheea Umayyad. Unele marturii timpurii mentioneaza despre Califul umayyad al-Walid I ca a dezgropat capul profetului Ioan pe care l-a asezat intr-un stalp din Damasc, al carui capitel avea o forma arhitectonica asemanatoare unui cos din frunze de palmier.

Minuni ale Sfantului Ioan Botezatorul petrecute in Moscheea Umayyad

Prin prezenta moastelor Sfantului Ioan Botezatorul, Moscheea Umayyad constituie un locas de cult  unic in felul sau, prin faptul ca musulmani si crestini sunt vazuti rugandu-se impreuna, chemandu-l in ajutor pe Inaintemergatorul Domnului.

Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat capela in care este tinut capul Sfantului Ioan Botezatorul aflata in Moscheea Umayyad in luna aprilie a anului 2001, pe cand se afla in Siria. A fost pentru prima data cand un papa a vizitat o moschee.

Si parintele Sofian Boghiu se numara intre pelerinii care a vizitat Moscheea Umayyad si s-a rugat inaintea moastelor Sfantului Ioan Botezatorul pastrate aici. Marturia sa este una deosebit de pretioasa deoarece relateaza minunule petrecut in acest loc.

Intr-una din cuvantarile sale aminteste in aceasta privinta: "Am vazut si eu aceasta moschee luxoasa, cu lampadare si covoare. Este acolo un mic paraclis acoperit cu email verde si cu pereti de sticla. Acolo inauntru este capul Sfantului Ioan Botezatorul. In jurul acestui paraclis stau foarte multi orbi, in genunchi sau turceste, intr-o tacere care te uimeste. Stau si nu vad nimic, dar ochii lor dinlauntru sunt deschisi. Ei se roaga si foarte multi se vindeca . Ce spun ei, numai Dumnezeu stie, dar, in mod sigur, primesc foarte mult ajutor de la capul Sfantului Ioan. Se revarsa foarte multe minuni de acolo asupra acestor musulmani... Vin si foarte multe femei musulmane, cu copii in brate, si se sprijina de bara care inconjoara mormantul, acelui sicriu. Il inconjoara de trei ori, apoi pleaca la treburile lor... pleaca cu fata vesela... Pun si un fel de pomelnice intr-un locsor anume de langa acel sicrias. Sunt acolo gramezi de rugaciuni catre Sfantul Ioan Botezatorul, este un semn de mare veneratie pentru acest sfant. [...]  Acolo vin multi bolnavi, mai ales orbi. Te impresioneaza privirea lor, fixata undeva in gol... Am intrebat pe cineva: "Ce asteapta acestia, de stau aici de atata vreme?" si mi s-a raspuns: "Foarte multi dintre ei se vindeca".

Tot parintele Sofian Boghiu aminteste o alta minune a Sfantului Ioan Botezatorul, ca raspuns la intoleranta religioasa: "Odata, niste musulmani au lovit cu toporul in acest sicriu, spunand: "Ce cauta ghiaurul acesta aici?". Din sicriu au inceput sa curga valuri de sange, tasnea sangele din sicriu si din marmura. Si ei s-au speriat foarte tare si au chemat preotii ortodocsi sa vina sa faca rugaciuni ca sa opreasca aceste valuri de sange care au umplut moschea... De-atunci, desi sunt musulmani, ei au un mare respect fata de Sfantul Ioan.”

Nu intamplator, cantarile liturgice inchinate Sfantului Ioan vorbesc despre faptul ca Sfantul Ioan mustra pe cei faradelege si dupa ce capul sau a fost taiat, aratand prin aceasta puterea lui Dumnezeu prin sfintii Lui.

Capul Sfantului Ioan, Inaintemergatorul Domnului, taiat de imparateasa cea faradelege, a devenit simbolul prezentei lui Dumnezeu in viata omului si in moartea lui. Si, oricate vicisitudini ale istoriei s-au abatut peste Biserica, Capul Sfantului Ioan este marturia ca dreptatea si curatia vor iesi mereu la iveala prin harul lui Dumnezeu, scrie Radu Alexandru la Crestin Ortodox.