Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)

• IC XC NI KA 26.12.2022 14:57

  • Astăzi e Soborul Maicii Domnului.
  • Pr. Ilie Cleopa
  •  
  • Care a fost pricina pentru care Biserica lui Iisus Hristos, mireasa Mielului, a pus a doua zi de Crăciun să se serbeze Soborul Maicii Domnului? Îndată după Naș­te­rea Domnului, avem Soborul Maicii Domnului, pentru că în ea se cinstesc mai ales persoanele legate de Nașterea Lui: Maica Domnului, fericitul Iosif logodnicul, Sfântul Iacov (fratele Domnului), Sfântul Prooroc David și ceilalți.
  •  
  • Cei ce au alcătuit Sinaxarul anului n-au fost oa­meni neînvățați, oameni de rând, ci sfinți mari. Ei s-au în­trebat: „Prin cine s-a făcut mântuirea neamului ome­nesc? Prin Domnul nostru Iisus Hristos. Dar prin cine a lu­crat Dumnezeu și care au fost vasele alese de Dumnezeu la tai­na aceasta a mântuirii lumii? Întâi Iisus Hristos, al doi­lea Maica Domnului”.
  •  
  • Vedem, deci, că mai înainte de veci s-a prevăzut în sfa­tul Sfintei Treimi planul mântuirii neamului omenesc prin întruparea lui Dumnezeu Cuvântul dintr-o Fecioară. De aceea v-am spus că întruparea s-a făcut după voia cea mai înainte povățuitoare.
  •  
  • Nici satana, nici heruvimii, nici îngerii, nici sfinții n-au cunoscut taina aceasta a sfatului Preasfintei Tre­imi, că Dumnezeu la plinirea vremii se va face om din Fe­cioa­ra. Căci zice Dumnezeiescul Părinte Maxim: „Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută, cum de n-au ști­ut-o îngerii, de vreme ce proorociile despre venirea lui Mesia s-au făcut prin îngeri?”. Căci bunăvestirea Maicii Domnului s-a făcut prin înger (Luca 1, 34). Și tot același Sfânt Părinte arată mai apoi că, într-a­de­văr, știau îngerii, dar ce știau? Că se va naște Mesia, dar în ce chip – nu știa nimeni. Taina a fost ascunsă până la Hristos, ba este ascunsă și astăzi și va rămâne as­cun­să în veacul veacului. Rămâne neștiut în ce chip Dumnezeu, Cel neîncăput și nescris împrejur de toate zidirile Sale și de toate cerurile, a încăput în pântecele unei fecioare, ca să fie desăvârșit Dumnezeu și să Se facă om, ca în același timp să stea împreună cu Tatăl pe Scaun și în pântecele Fecioarei și să le umple pe toate.
  •  
  • Vezi cum la taina înomenirii lui Dumnezeu Cuvân­tul, la împlinirea planului mântuirii neamului omenesc, după Mântuitorul vedem pe Maica Sa, slujind ca vas ales și față aleasă dintre toate popoarele pământului la săvâr­șirea acestei taine?
  •  
  • Căci zice Dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul: „Pre­cum grădina se face ca să sădim pomii și pomii se să­desc pentru grădină, așa Maica Domnului s-a făcut de Dumnezeu mai înainte și s-a întocmit planul ca din ea să se nască Hristos la plinirea vremii” (Sfântul Maxim Măr­tu­risitorul, „Dezlegarea 60”, în „Paza celor cinci simțiri”, p. 384).
  •  
  • Dar și prin Isaia s-a spus, cu 700 de ani mai îna­inte: „Iată, fecioara în pântece va lua și va naște fiu și vor chema numele Lui Emanoil, adică cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14).
  •  
  • Deci Maica Domnului a fost o persoană aleasă de Preasfânta Treime, din toate popoarele pământului, ca fiind cea mai curată și mai Sfântă Fecioară, din neam arhieresc și împărătesc, din neamul lui Aaron, după mamă și din neamul lui David, după tată, aleasă din două seminții de frunte după trup, iar după duh cum Unul Dumnezeu știe, ca să slujească la mântuirea neamului omenesc.
  •  
  • La Bunavestire, Arhanghelul Gavriil i se închină ei de la început: „Bucură-te, ceea ce ești plină de dar (Ma­rie), Domnul este cu Tine!” (Luca 1, 28).
  •  
  • La Nașterea Mântuitorului, ea a fost lângă Mântuitorul atunci când L-a născut în iesle. Ea a fost cea mai aproape de Mântuitorul. Ea L-a purtat nouă luni în pântece, L-a hrănit cu lapte un an, L-a purtat în brațe; și de câte ori nu L-a sărutat pe Acela Care a făcut cerul și pă­mântul, de câte ori nu L-a mângâiat, de câte ori nu L-a îm­brățișat, de câte ori n-a plâns de bucurie, pentru că ea nu era numai o fecioară preasfântă și preacurată, ci era și proorociță. Ea știa că Acela pe Care L-a născut în peș­te­ră nu este numai om, ci este și Dumnezeu, Ziditorul ei, Care a zămislit-o și pe dânsa în pântecele maicii sale. Gândiți-vă câtă bucurie era în inima ei când își dădea seama că ea poartă în brațe pe Acela Care ține în palma Lui cerul și pământul!
  •  
  • Când păstorii au vestit cuvântul cel grăit lor de în­ger despre Prunc (Luca 2, 17-18) și când Simeon bătrâ­nul, în biserică, i-a proorocit că prin inima ei va trece sabie la pa­timile Mântuitorului și a zis: „Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel” (Luca 2, 34-35), ce se zice? „Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa” (Luca 2, 19).
  •  
  • Ea n-a avut dureri la naștere, căci numai Maica Domnului a născut fără dureri, pentru că acolo unde n-a fost înainte dulceață de bărbat, nici durere n-a fost mai pe urmă. Ea a născut de la Duhul Sfânt, fără durere. Dar durerile, pe care nu le-a avut la naștere, le-a avut la răs­tig­nirea Mântuitorului. Atunci a trecut sabie prin inima ei și de trei ori a leșinat, văzând pe Fiul ei sângerat, bat­jo­co­rit și bătut, știind mai ales Cine este El și că a venit să ne mân­tuiască și cu rana Lui să vindece rana neamului ome­nesc.
  •  
  • Deci, de la început, Preacurata Maică a lui Dumnezeu a fost lângă Mântuitorul lumii și numai după câ­teva săptămâni de la naștere, iată că a sosit și necazul. Au venit magii de la Răsărit să se închine. Și acești magi nu erau oameni neînvățați și nici oameni săraci. Încă de cu pes­te o mie de ani mai înainte, unul din acest fel de magi, Valaam din Pator, care era mare astronom și cititor în ste­le, a spus: „O stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel și va lovi pe căpeteniile Moabului și pe toți fiii lui Set îi va zdrobi” (Numerii 24, 17-18), adică pe zeii po­poa­relor lumii. Și de la acesta s-a transmis, din generație în generație, de către bătrâni și magii astronomi, că a­tunci când se va vedea o stea călătoare nu de la răsărit, ca soarele – că steaua Mântuitorului n-a venit de la ră­să­rit – ci mergând de la miazăzi spre miazănoapte, când se va vedea pe cer o asemenea stea, să se ducă în direcția ei, că se va naște din Iacov, din Israel, din protopărintele neamului evreiesc, un împărat care va zdrobi toate îm­pă­ră­țiile lumii și va împărăți în veac în împărăția cea du­hov­nicească și fără de sfârșit (Luca 1, 33).
  •  
  • Și acești oameni învățați, când au văzut steaua, în­da­tă au încălecat și au pornit pe urmele ei. Patru au por­nit, dar numai trei au ajuns. Unul din ei, cu numele Ar­va­tan, fiind împiedicat de diavolul, n-a putut să vină să se închine Mântuitorului în Vitleem.
  •  
  • Și acești magi erau foarte bogați și foarte însem­nați. De aceea au adus aur, smirnă și tămâie: aur ca unui împărat, tămâie ca unui Dumnezeu și smirnă ca unui mort și toate celelalte. Și s-au închinat.
  •  
  • După ce a aflat de la ei de nașterea lui Hristos, Irod a chemat pe arhierei și pe cărturari și pe cei mai mari ai legii și i-a întrebat unde are să se nască Hristos. Iar ei au zis: „În Vitleemul Iudeii, că așa este scris de proorocul: Iar tu, Vitleeme, nu ești nicidecum mai mic între voievodatele lui Iuda, căci din tine va ieși Povățuitorul care va paște pe poporul Meu Israil” și celelalte (Matei 2, 5-6; Miheia 5, 1).
  •  
  • Iosif și Maria se duseseră să se înscrie acolo, la casa și la originea lor, în Vitleem, căci de acolo era Iosif, logodnicul Fecioarei, cu toate că acum locuiau în altă parte. Iar peștera aceea, unde a născut, știți a cui era acum? O ținea un om cu numele Crăciun. Era o peșteră care avea cam două – trei sute de picioare lățime, pentru vite, cu iesle pentru vite, unde ziua se adăposteau vitele de căldura mare. Era peștera unde David închidea oile când era păstor. Deci Mântuitorul a voit să se nască chiar în peștera unde păstorise în tinerețe David, strămoșul Său după trup; n-a ales palatele din Roma, nici pe cele din Persia, ci peștera lui David, ca să-Și arate smerenia chiar de la început, de la nașterea Sa.
  •  
  • După ce au plecat magii, Iosif a auzit de la înger că Irod caută sufletul Pruncului, să-L omoare. Căci Irod, vă­zând că magii s-au dus călăuziți de înger pe altă cale în ța­ra lor, a trimis să omoare toți pruncii de la doi ani mai jos, după vremea aflată de la magi, în Vitleem și în toate hotarele lui (Matei 2, 16-18).
  •  
  • Ați auzit din Evanghelia de astăzi ce s-a întâmplat după ce s-au dus magii: „Iată, îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: «Scoală-te, ia pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt… fiindcă Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare!»” (Matei 2, 13). Ați văzut purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru Fiul Său?
  •  
  • Dar de ce fuge Dumnezeu de om? Nu putea Hristos, Care a făcut cerul și pământul, să-l piardă pe Irod într-o clipă? De ce fuge Dumnezeu de Irod? Se teme oare de el? Doamne ferește! Dumnezeu poate să cutremure pămân­tul din temelii și să piardă ca pe niște furnici toate po­poa­rele pământului. Dar toată viața Mântuitorului este chipul, adică icoa­na vieții creștine, pentru toate veacurile și timpurile. Mântuitorul încă din fașă a început să dea pildă bună de smerenie și de tăcere, prin lucrare și apoi prin cuvânt, când a predicat Evanghelia, arătându-ne cum trebuie să facem și noi, creștinii, la vreme de primejdie.
  •  
  • Zic Dumnezeieștii Părinți Ioan Gură de Aur și Vasile cel Mare, ca și alții, că nu S-a temut, dar ne-a arătat nouă, oa­menilor, că nu trebuie să facem pe mândrii, când vom au­zi că e primejdie asupra noastră și să nu zicem: „Eu nu mă tem!”. Că atunci ne părăsește darul lui Dumnezeu. Când știm că cineva vrea să ne facă rău, să ne ferim din ca­lea lui. Ai auzit ce spune Evanghelia: „Păziți-vă de oa­meni” (Matei 10, 17). Și acum Hristos a arătat cu lucrul, fe­rin­du-Se de Irod, ceea ce a spus când a ieșit la pro­po­vă­du­ire, după botez: „Păziți-vă de oameni” și „Când vă vor go­ni dintr-o cetate, fugiți în cealaltă”. Și iarăși, nu zice: „Vă veți duce la domni”, ci „Veți fi duși” (Matei 10, 17-18). Aceas­ta arată și Sfântul Grigore în cap. 9 din „Pidalion”: „N-a zis că vă veți duce voi, ci că veți fi duși înaintea oamenilor și a judecătorilor, adică alții vă vor duce”. Deci să nu spu­nem că Dumnezeu are grijă și că de bună voie să ne arun­căm în primejdie, că aceasta nu ne învață Mântuitorul nici­decum prin pilda de astăzi, nici prin cuvânt, când a pre­dicat Evanghelia. Ci, prin cuvânt și prin faptă ne-a ară­tat că trebuie să fugim de primejdie.
  •  
  • Și S-a mai dus Mântuitorul în Egipt și pentru alte două pricini.
  •  
  • A fugit acolo fiindcă era și o proo­ro­cie pe care trebuia să o plinească, precum trebuia la vre­me să plinească și proorocia despre răstignire, hrăni­rea cu oțetul, trestia și toate celelalte de care se proorocise. Proorocul Ieremia spune că „prunc este Israel”, adi­că cel ales; și „din Egipt am chemat pe Fiul Meu” (Osea 11, 1; Matei 2, 15). Trebuia deci să se împlinească și această proorocie, anume ca Mântuitorul să fie chemat din Egipt. De aceea trebuia să se ducă acolo o bucată de vreme, ca apoi să fie chemat prin înger din nou în pământul lui Israel, cum ați auzit.
  •  
  • Dar și pentru altă pricină s-a făcut aceasta. În secolul al II-lea după Hristos au ieșit ereziile nu­mi­te gnostice, în secolul al iii-lea – montaniștii, în secolul al IV-lea – arienii și așa mai departe. Și o seamă din ei au nă­lucit că Hristos s-ar fi născut nu după fire, ci după nă­lu­ci­re. Deci, dacă nu s-ar fi ascuns Hristos, acești eretici ar fi nălucit că El nu a fost și om cu trup, ci numai Dumnezeu, Care după nălucire S-a întrupat.
  •  
  • Dar dacă a fugit de sabia lui Irod, El a fugit ca om, ca să arate că poartă și firea omenească și că l-ar fi tăiat sabia lui Irod dacă l-ar fi găsit. Deci a făcut aceasta ca să se folosească Biserica mai târziu. A fugit, deci, ca să se împlinească proorocia care spune că „din Egipt am chemat pe Fiul Meu”, dar și ca să se arate că purta trup, ferindu-Se cu firea Sa omenească de sabia lui Irod.
  •  
  • Dar de ce spune Evanghelia că i-a spus îngerul Domnului noaptea lui Iosif: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi…” (Matei 2, 13)?
  •  
  • Când ești în fața primejdiei, să te grăbești, să fugi!
  •  
  • Iar după ce au stat și șapte ani în Egipt, nu-i mai spune: „Ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în pământul lui Israel”, ci îi spune: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israel, că au murit cei ce căutau să ia viața Pruncului”. Adică mergi în liniște, nu te mai te­me, că a murit vrăjmașul ce căuta sufletul lui Hristos.
  •  
  • Deci, când era grabă și primejdie a spus: „Fugi!”, iar când a încetat primejdia a spus: „Mergi în pământul lui Israel!”.
  •  
  • Și a venit Pruncul cu Maica Domnului și cu drep­tul Iosif și auzind că Arhelau domnește în locul lui Irod, ta­tăl său, în Iudeea, n-au mai îndrăznit să vină în Bet­le­em, de unde au plecat atunci, noaptea, în fugă, ci s-au dus în Nazaretul din Galileea, departe, aproape de Marea Mediterană, aproape de Siria. S-au dus în orașul Nazaret și au stat acolo până la o vreme, ca să se împlinească o al­tă Scriptură, care zice că „Nazarinean se va chema” (Matei 2, 23; Marcu 1, 24; Faptele Apostolilor 2, 22; 10, 28; 22, 8).
  •  
  • Betleemul înseamnă Casa Pâinii, iar Nazaretul în­seam­nă înflorit și sfințit. Căci Mântuitorul se numește „Floa­rea darurilor” și „Sfințenia Tatălui”.
  •  
  • De aceea a plecat Mântuitorul în Egipt și a venit înapoi în părțile Nazaretului.
  •  
  • Acum am să vă mai spun ceva despre Maica Dom­nu­lui, căci astăzi e soborul ei.
  •  
  • Este o părere a unor teologi mari ai Bisericii Răsăritului că atâta valoare are Maica Domnului în cer și pe pământ, încât dacă, Doamne ferește, Dumnezeu ar fi pierdut toate cele nouă cete de îngeri, toată lumea cea văzută și nevăzută, toate popoarele lumii, nu ar fi avut atâta scârbă ca dacă ar fi pierdut-o pe Maica Domnului. Așa teologhisesc mulți, între care și Sfântul Nicodim Aghioritul, pentru că planul mântuirii neamului omenesc era prevăzut să se împlinească numai prin venirea Mântuitorului prin Maica Domnului. Atâta valoare are Maica Domnului, încât covârșește toate puterile cele de sus și cele de jos.
  •  
  • De aceea, vă spun: câtă nebunie, câtă orbire, câtă rătăcire, câtă nepăsare, câtă negrijă este la acei creștini din casa cărora lipsește icoana Maicii Domnului, sau care nu au candelă la icoana Ei, sau care nu citesc în fiecare zi măcar un acatist, sau un paraclis al Maicii Domnului!
  •  
  • Maica Domnului este un al doilea cer sau a doua lume, cum zice Sfântul Ioan Damaschin. Printr-însa s-a înnoit neamul omenesc și ea este împărăteasa tuturor îngerilor și a tuturor sfinților și Maica noastră, a tuturor popoarelor pământului și a tot sufletul necăjit și întristat care o cheamă în ajutor.
  •  
  • Vai de creștinul care n-o cinstește pe Maica Domnului și nu are în casa lui o carte de rugăciuni, să-i citească Maicii Domnului un paraclis sau un acatist, sau care nu știe măcar o rugăciune pe de rost către ea! Mare rușine o să aibă acela în ziua Judecății.
  •  
  • Știți oare, în ziua Judecății, cine are să fie de-a dreapta Mântuitorului? Maica Domnului; iar de-a stânga Lui – Sfântul Ioan Botezătorul, înger întâistătător al tu­tu­ror sfinților.
  •  
  • Deci aceste două persoane sfinte sunt cele mai mari din ceruri după Preasfânta Treime: întâi Maica Domnului și apoi Sfântul Ioan Botezătorul.
  •  
  • Câtă durere și câtă rușine va fi pentru popoarele pământului care n-au cunoscut-o și n-au cinstit-o! Că ea fiind de-a dreapta Mântuitorului, câtă ascultare nu va avea atunci, ca Una care L-a purtat pe Mântuitorul în pân­tece și L-a născut și L-a alăptat și L-a purtat în brațe și toată viața a fost lângă El și pururea L-a păzit de pri­mejdii și pururea L-a ascultat și a suferit la patima Lui mai mult decât oricine, că inima ei a fost însângerată.
  •  
  • Câtă slavă și cinste nu are ea acolo sus, iar noi, păcătoșii, pe pământ ne lenevim s-o chemăm în ajutor, sau nu știm câtă durere o să aibă sufletul nostru în cea­sul morții. Atunci o să vedem cât poate Maica Domnului să ne ușureze și să ne scoată din ghearele dracilor, care vor veni să ne arate toate câte am greșit cu cuvântul, cu lucrul și cu gândul.
  •  
  • Era odată un călugăr în Galia, sau în Franța de as­tăzi. Era pe timpul când Biserica din Apus nu era toată ca­tolică, ci era o singură Biserică Ortodoxă în toată lu­mea. Și era acolo o mănăstire de călugări, care o cinstea pe Maica Domnului și o avea ca ocrotitoare și miluitoare. Iar acel călugăr avea o deosebită dragoste și o mare evlavie către Maica Domnului și în fiecare zi făcea canoane, me­ta­nii, paraclise și acatiste cu multe lacrimi la Maica Dom­nu­lui, ca s-o aibă ajutătoare pe pământ și în vremea mor­ții și în ziua Judecății. Dar se mai ruga ceva bietul că­lugăr: „Maica Domnului, aș vrea să te văd o dată, cum ești tu în ceruri, ca mai mare evlavie să simt pentru tine și mai mare credință. Nu sunt vrednic, că sunt om pă­că­tos, dar dacă vrei, arată-mi mie, ca să văd eu câtă slavă ai tu în ceruri; și dacă te voi vedea o dată, nu mai uit până ce-oi muri”. Și s-a rugat mult, însă Maica Domnului n-a vrut să i se arate.
  •  
  • Îl mângâia în ascuns, tainic, dar nu voia să i se a­rate, poate ca să nu se mândrească, sau poate ca să nu-L orbească, fiindcă ea strălucește de zeci de mii de ori mai tare decât soarele. Însă văzându-se supărată mereu de el, că plângea mereu și văzându-l cât de credincios era, a voit să i se arate, dar nu cu slava și cu strălucirea pe care o are de-a dreapta Fiului și în ceruri, ci cu atâta slavă cât pu­tea el să rabde. Și odată, la rugăciune, i s-a arătat Maica Domnului cu atâta strălucire, încât el gândea că da­că o să mai țină ochii deschiși o să orbească și atunci a închis un ochi. Pentru că atâta lumină și atâta mi­reasmă a Sfântului Duh și atâta frumusețe și strălucire era în fața ei. Iar cu celălalt ochi a orbit de tot. Și s-a în­chinat, iar Maica Domnului i-a dat binecuvântare și i-a spus: „Nu înceta a te ruga, căci vei veni să mă vezi acolo în ceruri, pentru veșnicie!”. Și după ce a plecat Maica Dom­nului, avea el mare bucurie și mare mângâiere de la Du­hul Sfânt, Care a venit prin Maica Domnului și l-a um­plut de dragoste duhovnicească, dar îi părea rău de un lu­cru și zicea: „Prost am mai fost! Cine m-a pus pe mine să închid un ochi?! Mai bine îl țineam deschis și pe acela și orbeam de amândoi, numai să mă fi îndulcit de lumina aceea atât de frumoasă și de negrăită a Maicii Domnului. Dacă ar mai veni Maica Domnului o dată?”. Și a început să se roage din nou: „Maica Domnului, îmi pare foarte rău că mi-am cruțat un ochi. Am orbit de acela cu care te-am văzut, dar dacă mai vii o dată, vreau să orbesc și de acesta, numai să te mai văd o dată! Vreau să rămân orb pentru totdeauna, până la moarte, numai să te mai văd câteva clipe!”. Și s-a rugat ani de zile și iată că a venit Maica Domnului. Dar când a apărut, în loc să orbească și ochiul celălalt, s-a întâmplat o altă minune: i s-a deschis și ochiul orb și a rămas acela cu ochii sănătoși și curați. Maica Domnului, venind, nu l-a mai orbit și de celălalt ochi, dar i-a spus: „De azi înainte ai să mă vezi la cer când vei veni”. Și s-a făcut sănătos de amândoi ochii, iar după pu­țină vreme s-a dus bietul călugăr să se sature de bu­curie și lumină, de veselia cea negrăită și de privirea Preacu­ra­tei Născătoare în ceruri, nu o clipă, nu un mi­nut, ci de-a pururea. S-a dus să aibă privirea cea du­hov­ni­cească în­dreptată spre Preacurata și spre Mântuitorul și spre Sfân­ta Treime cu toți Sfinții, în lu­mi­na cea nea­pro­piată și să se bucure și să se veselească.
  •  
  • Noi să nu dorim numaidecât o vedere ca aceasta. Aceasta a fost o cutezanță a unui suflet așa de mare. Dar noi să ne vedem de păcatele noastre și să nu dorim s-o vedem pe Maica Domnului, că nu suntem vrednici. Să ne vedem și să ne plângem păcatele, să ne pocăim până la ultima suflare, să ne mărturisim curat, să fim împăcați cu toți, să ținem sfintele posturi, să ducem viață curată, să avem dragoste către aproapele și atunci și noi, păcă­to­șii, vom nădăjdui la mila Mântuitorului și a Preacuratei Fecioare Maria, ca să o vedem și noi în veacul vii­tor, nu un minut, nu o zi, nu un an, nu o mie de ani, ci în vecii vecilor.
  •  
  • Pentru rugăciunile Preacuratei, Preabinecu­vân­ta­tei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieș­te-ne pe noi, păcătoșii. Amin!

  Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
• IC XC NI KA 26.12.2022 14:57

  • Astăzi e Soborul Maicii Domnului.
  • Pr. Ilie Cleopa
  •  
  • Care a fost pricina pentru care Biserica lui Iisus Hristos, mireasa Mielului, a pus a doua zi de Crăciun să se serbeze Soborul Maicii Domnului? Îndată după Naș­te­rea Domnului, avem Soborul Maicii Domnului, pentru că în ea se cinstesc mai ales persoanele legate de Nașterea Lui: Maica Domnului, fericitul Iosif logodnicul, Sfântul Iacov (fratele Domnului), Sfântul Prooroc David și ceilalți.
  •  
  • Cei ce au alcătuit Sinaxarul anului n-au fost oa­meni neînvățați, oameni de rând, ci sfinți mari. Ei s-au în­trebat: „Prin cine s-a făcut mântuirea neamului ome­nesc? Prin Domnul nostru Iisus Hristos. Dar prin cine a lu­crat Dumnezeu și care au fost vasele alese de Dumnezeu la tai­na aceasta a mântuirii lumii? Întâi Iisus Hristos, al doi­lea Maica Domnului”.
  •  
  • Vedem, deci, că mai înainte de veci s-a prevăzut în sfa­tul Sfintei Treimi planul mântuirii neamului omenesc prin întruparea lui Dumnezeu Cuvântul dintr-o Fecioară. De aceea v-am spus că întruparea s-a făcut după voia cea mai înainte povățuitoare.
  •  
  • Nici satana, nici heruvimii, nici îngerii, nici sfinții n-au cunoscut taina aceasta a sfatului Preasfintei Tre­imi, că Dumnezeu la plinirea vremii se va face om din Fe­cioa­ra. Căci zice Dumnezeiescul Părinte Maxim: „Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută, cum de n-au ști­ut-o îngerii, de vreme ce proorociile despre venirea lui Mesia s-au făcut prin îngeri?”. Căci bunăvestirea Maicii Domnului s-a făcut prin înger (Luca 1, 34). Și tot același Sfânt Părinte arată mai apoi că, într-a­de­văr, știau îngerii, dar ce știau? Că se va naște Mesia, dar în ce chip – nu știa nimeni. Taina a fost ascunsă până la Hristos, ba este ascunsă și astăzi și va rămâne as­cun­să în veacul veacului. Rămâne neștiut în ce chip Dumnezeu, Cel neîncăput și nescris împrejur de toate zidirile Sale și de toate cerurile, a încăput în pântecele unei fecioare, ca să fie desăvârșit Dumnezeu și să Se facă om, ca în același timp să stea împreună cu Tatăl pe Scaun și în pântecele Fecioarei și să le umple pe toate.
  •  
  • Vezi cum la taina înomenirii lui Dumnezeu Cuvân­tul, la împlinirea planului mântuirii neamului omenesc, după Mântuitorul vedem pe Maica Sa, slujind ca vas ales și față aleasă dintre toate popoarele pământului la săvâr­șirea acestei taine?
  •  
  • Căci zice Dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul: „Pre­cum grădina se face ca să sădim pomii și pomii se să­desc pentru grădină, așa Maica Domnului s-a făcut de Dumnezeu mai înainte și s-a întocmit planul ca din ea să se nască Hristos la plinirea vremii” (Sfântul Maxim Măr­tu­risitorul, „Dezlegarea 60”, în „Paza celor cinci simțiri”, p. 384).
  •  
  • Dar și prin Isaia s-a spus, cu 700 de ani mai îna­inte: „Iată, fecioara în pântece va lua și va naște fiu și vor chema numele Lui Emanoil, adică cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14).
  •  
  • Deci Maica Domnului a fost o persoană aleasă de Preasfânta Treime, din toate popoarele pământului, ca fiind cea mai curată și mai Sfântă Fecioară, din neam arhieresc și împărătesc, din neamul lui Aaron, după mamă și din neamul lui David, după tată, aleasă din două seminții de frunte după trup, iar după duh cum Unul Dumnezeu știe, ca să slujească la mântuirea neamului omenesc.
  •  
  • La Bunavestire, Arhanghelul Gavriil i se închină ei de la început: „Bucură-te, ceea ce ești plină de dar (Ma­rie), Domnul este cu Tine!” (Luca 1, 28).
  •  
  • La Nașterea Mântuitorului, ea a fost lângă Mântuitorul atunci când L-a născut în iesle. Ea a fost cea mai aproape de Mântuitorul. Ea L-a purtat nouă luni în pântece, L-a hrănit cu lapte un an, L-a purtat în brațe; și de câte ori nu L-a sărutat pe Acela Care a făcut cerul și pă­mântul, de câte ori nu L-a mângâiat, de câte ori nu L-a îm­brățișat, de câte ori n-a plâns de bucurie, pentru că ea nu era numai o fecioară preasfântă și preacurată, ci era și proorociță. Ea știa că Acela pe Care L-a născut în peș­te­ră nu este numai om, ci este și Dumnezeu, Ziditorul ei, Care a zămislit-o și pe dânsa în pântecele maicii sale. Gândiți-vă câtă bucurie era în inima ei când își dădea seama că ea poartă în brațe pe Acela Care ține în palma Lui cerul și pământul!
  •  
  • Când păstorii au vestit cuvântul cel grăit lor de în­ger despre Prunc (Luca 2, 17-18) și când Simeon bătrâ­nul, în biserică, i-a proorocit că prin inima ei va trece sabie la pa­timile Mântuitorului și a zis: „Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel” (Luca 2, 34-35), ce se zice? „Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa” (Luca 2, 19).
  •  
  • Ea n-a avut dureri la naștere, căci numai Maica Domnului a născut fără dureri, pentru că acolo unde n-a fost înainte dulceață de bărbat, nici durere n-a fost mai pe urmă. Ea a născut de la Duhul Sfânt, fără durere. Dar durerile, pe care nu le-a avut la naștere, le-a avut la răs­tig­nirea Mântuitorului. Atunci a trecut sabie prin inima ei și de trei ori a leșinat, văzând pe Fiul ei sângerat, bat­jo­co­rit și bătut, știind mai ales Cine este El și că a venit să ne mân­tuiască și cu rana Lui să vindece rana neamului ome­nesc.
  •  
  • Deci, de la început, Preacurata Maică a lui Dumnezeu a fost lângă Mântuitorul lumii și numai după câ­teva săptămâni de la naștere, iată că a sosit și necazul. Au venit magii de la Răsărit să se închine. Și acești magi nu erau oameni neînvățați și nici oameni săraci. Încă de cu pes­te o mie de ani mai înainte, unul din acest fel de magi, Valaam din Pator, care era mare astronom și cititor în ste­le, a spus: „O stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel și va lovi pe căpeteniile Moabului și pe toți fiii lui Set îi va zdrobi” (Numerii 24, 17-18), adică pe zeii po­poa­relor lumii. Și de la acesta s-a transmis, din generație în generație, de către bătrâni și magii astronomi, că a­tunci când se va vedea o stea călătoare nu de la răsărit, ca soarele – că steaua Mântuitorului n-a venit de la ră­să­rit – ci mergând de la miazăzi spre miazănoapte, când se va vedea pe cer o asemenea stea, să se ducă în direcția ei, că se va naște din Iacov, din Israel, din protopărintele neamului evreiesc, un împărat care va zdrobi toate îm­pă­ră­țiile lumii și va împărăți în veac în împărăția cea du­hov­nicească și fără de sfârșit (Luca 1, 33).
  •  
  • Și acești oameni învățați, când au văzut steaua, în­da­tă au încălecat și au pornit pe urmele ei. Patru au por­nit, dar numai trei au ajuns. Unul din ei, cu numele Ar­va­tan, fiind împiedicat de diavolul, n-a putut să vină să se închine Mântuitorului în Vitleem.
  •  
  • Și acești magi erau foarte bogați și foarte însem­nați. De aceea au adus aur, smirnă și tămâie: aur ca unui împărat, tămâie ca unui Dumnezeu și smirnă ca unui mort și toate celelalte. Și s-au închinat.
  •  
  • După ce a aflat de la ei de nașterea lui Hristos, Irod a chemat pe arhierei și pe cărturari și pe cei mai mari ai legii și i-a întrebat unde are să se nască Hristos. Iar ei au zis: „În Vitleemul Iudeii, că așa este scris de proorocul: Iar tu, Vitleeme, nu ești nicidecum mai mic între voievodatele lui Iuda, căci din tine va ieși Povățuitorul care va paște pe poporul Meu Israil” și celelalte (Matei 2, 5-6; Miheia 5, 1).
  •  
  • Iosif și Maria se duseseră să se înscrie acolo, la casa și la originea lor, în Vitleem, căci de acolo era Iosif, logodnicul Fecioarei, cu toate că acum locuiau în altă parte. Iar peștera aceea, unde a născut, știți a cui era acum? O ținea un om cu numele Crăciun. Era o peșteră care avea cam două – trei sute de picioare lățime, pentru vite, cu iesle pentru vite, unde ziua se adăposteau vitele de căldura mare. Era peștera unde David închidea oile când era păstor. Deci Mântuitorul a voit să se nască chiar în peștera unde păstorise în tinerețe David, strămoșul Său după trup; n-a ales palatele din Roma, nici pe cele din Persia, ci peștera lui David, ca să-Și arate smerenia chiar de la început, de la nașterea Sa.
  •  
  • După ce au plecat magii, Iosif a auzit de la înger că Irod caută sufletul Pruncului, să-L omoare. Căci Irod, vă­zând că magii s-au dus călăuziți de înger pe altă cale în ța­ra lor, a trimis să omoare toți pruncii de la doi ani mai jos, după vremea aflată de la magi, în Vitleem și în toate hotarele lui (Matei 2, 16-18).
  •  
  • Ați auzit din Evanghelia de astăzi ce s-a întâmplat după ce s-au dus magii: „Iată, îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: «Scoală-te, ia pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt… fiindcă Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare!»” (Matei 2, 13). Ați văzut purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru Fiul Său?
  •  
  • Dar de ce fuge Dumnezeu de om? Nu putea Hristos, Care a făcut cerul și pământul, să-l piardă pe Irod într-o clipă? De ce fuge Dumnezeu de Irod? Se teme oare de el? Doamne ferește! Dumnezeu poate să cutremure pămân­tul din temelii și să piardă ca pe niște furnici toate po­poa­rele pământului. Dar toată viața Mântuitorului este chipul, adică icoa­na vieții creștine, pentru toate veacurile și timpurile. Mântuitorul încă din fașă a început să dea pildă bună de smerenie și de tăcere, prin lucrare și apoi prin cuvânt, când a predicat Evanghelia, arătându-ne cum trebuie să facem și noi, creștinii, la vreme de primejdie.
  •  
  • Zic Dumnezeieștii Părinți Ioan Gură de Aur și Vasile cel Mare, ca și alții, că nu S-a temut, dar ne-a arătat nouă, oa­menilor, că nu trebuie să facem pe mândrii, când vom au­zi că e primejdie asupra noastră și să nu zicem: „Eu nu mă tem!”. Că atunci ne părăsește darul lui Dumnezeu. Când știm că cineva vrea să ne facă rău, să ne ferim din ca­lea lui. Ai auzit ce spune Evanghelia: „Păziți-vă de oa­meni” (Matei 10, 17). Și acum Hristos a arătat cu lucrul, fe­rin­du-Se de Irod, ceea ce a spus când a ieșit la pro­po­vă­du­ire, după botez: „Păziți-vă de oameni” și „Când vă vor go­ni dintr-o cetate, fugiți în cealaltă”. Și iarăși, nu zice: „Vă veți duce la domni”, ci „Veți fi duși” (Matei 10, 17-18). Aceas­ta arată și Sfântul Grigore în cap. 9 din „Pidalion”: „N-a zis că vă veți duce voi, ci că veți fi duși înaintea oamenilor și a judecătorilor, adică alții vă vor duce”. Deci să nu spu­nem că Dumnezeu are grijă și că de bună voie să ne arun­căm în primejdie, că aceasta nu ne învață Mântuitorul nici­decum prin pilda de astăzi, nici prin cuvânt, când a pre­dicat Evanghelia. Ci, prin cuvânt și prin faptă ne-a ară­tat că trebuie să fugim de primejdie.
  •  
  • Și S-a mai dus Mântuitorul în Egipt și pentru alte două pricini.
  •  
  • A fugit acolo fiindcă era și o proo­ro­cie pe care trebuia să o plinească, precum trebuia la vre­me să plinească și proorocia despre răstignire, hrăni­rea cu oțetul, trestia și toate celelalte de care se proorocise. Proorocul Ieremia spune că „prunc este Israel”, adi­că cel ales; și „din Egipt am chemat pe Fiul Meu” (Osea 11, 1; Matei 2, 15). Trebuia deci să se împlinească și această proorocie, anume ca Mântuitorul să fie chemat din Egipt. De aceea trebuia să se ducă acolo o bucată de vreme, ca apoi să fie chemat prin înger din nou în pământul lui Israel, cum ați auzit.
  •  
  • Dar și pentru altă pricină s-a făcut aceasta. În secolul al II-lea după Hristos au ieșit ereziile nu­mi­te gnostice, în secolul al iii-lea – montaniștii, în secolul al IV-lea – arienii și așa mai departe. Și o seamă din ei au nă­lucit că Hristos s-ar fi născut nu după fire, ci după nă­lu­ci­re. Deci, dacă nu s-ar fi ascuns Hristos, acești eretici ar fi nălucit că El nu a fost și om cu trup, ci numai Dumnezeu, Care după nălucire S-a întrupat.
  •  
  • Dar dacă a fugit de sabia lui Irod, El a fugit ca om, ca să arate că poartă și firea omenească și că l-ar fi tăiat sabia lui Irod dacă l-ar fi găsit. Deci a făcut aceasta ca să se folosească Biserica mai târziu. A fugit, deci, ca să se împlinească proorocia care spune că „din Egipt am chemat pe Fiul Meu”, dar și ca să se arate că purta trup, ferindu-Se cu firea Sa omenească de sabia lui Irod.
  •  
  • Dar de ce spune Evanghelia că i-a spus îngerul Domnului noaptea lui Iosif: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi…” (Matei 2, 13)?
  •  
  • Când ești în fața primejdiei, să te grăbești, să fugi!
  •  
  • Iar după ce au stat și șapte ani în Egipt, nu-i mai spune: „Ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în pământul lui Israel”, ci îi spune: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israel, că au murit cei ce căutau să ia viața Pruncului”. Adică mergi în liniște, nu te mai te­me, că a murit vrăjmașul ce căuta sufletul lui Hristos.
  •  
  • Deci, când era grabă și primejdie a spus: „Fugi!”, iar când a încetat primejdia a spus: „Mergi în pământul lui Israel!”.
  •  
  • Și a venit Pruncul cu Maica Domnului și cu drep­tul Iosif și auzind că Arhelau domnește în locul lui Irod, ta­tăl său, în Iudeea, n-au mai îndrăznit să vină în Bet­le­em, de unde au plecat atunci, noaptea, în fugă, ci s-au dus în Nazaretul din Galileea, departe, aproape de Marea Mediterană, aproape de Siria. S-au dus în orașul Nazaret și au stat acolo până la o vreme, ca să se împlinească o al­tă Scriptură, care zice că „Nazarinean se va chema” (Matei 2, 23; Marcu 1, 24; Faptele Apostolilor 2, 22; 10, 28; 22, 8).
  •  
  • Betleemul înseamnă Casa Pâinii, iar Nazaretul în­seam­nă înflorit și sfințit. Căci Mântuitorul se numește „Floa­rea darurilor” și „Sfințenia Tatălui”.
  •  
  • De aceea a plecat Mântuitorul în Egipt și a venit înapoi în părțile Nazaretului.
  •  
  • Acum am să vă mai spun ceva despre Maica Dom­nu­lui, căci astăzi e soborul ei.
  •  
  • Este o părere a unor teologi mari ai Bisericii Răsăritului că atâta valoare are Maica Domnului în cer și pe pământ, încât dacă, Doamne ferește, Dumnezeu ar fi pierdut toate cele nouă cete de îngeri, toată lumea cea văzută și nevăzută, toate popoarele lumii, nu ar fi avut atâta scârbă ca dacă ar fi pierdut-o pe Maica Domnului. Așa teologhisesc mulți, între care și Sfântul Nicodim Aghioritul, pentru că planul mântuirii neamului omenesc era prevăzut să se împlinească numai prin venirea Mântuitorului prin Maica Domnului. Atâta valoare are Maica Domnului, încât covârșește toate puterile cele de sus și cele de jos.
  •  
  • De aceea, vă spun: câtă nebunie, câtă orbire, câtă rătăcire, câtă nepăsare, câtă negrijă este la acei creștini din casa cărora lipsește icoana Maicii Domnului, sau care nu au candelă la icoana Ei, sau care nu citesc în fiecare zi măcar un acatist, sau un paraclis al Maicii Domnului!
  •  
  • Maica Domnului este un al doilea cer sau a doua lume, cum zice Sfântul Ioan Damaschin. Printr-însa s-a înnoit neamul omenesc și ea este împărăteasa tuturor îngerilor și a tuturor sfinților și Maica noastră, a tuturor popoarelor pământului și a tot sufletul necăjit și întristat care o cheamă în ajutor.
  •  
  • Vai de creștinul care n-o cinstește pe Maica Domnului și nu are în casa lui o carte de rugăciuni, să-i citească Maicii Domnului un paraclis sau un acatist, sau care nu știe măcar o rugăciune pe de rost către ea! Mare rușine o să aibă acela în ziua Judecății.
  •  
  • Știți oare, în ziua Judecății, cine are să fie de-a dreapta Mântuitorului? Maica Domnului; iar de-a stânga Lui – Sfântul Ioan Botezătorul, înger întâistătător al tu­tu­ror sfinților.
  •  
  • Deci aceste două persoane sfinte sunt cele mai mari din ceruri după Preasfânta Treime: întâi Maica Domnului și apoi Sfântul Ioan Botezătorul.
  •  
  • Câtă durere și câtă rușine va fi pentru popoarele pământului care n-au cunoscut-o și n-au cinstit-o! Că ea fiind de-a dreapta Mântuitorului, câtă ascultare nu va avea atunci, ca Una care L-a purtat pe Mântuitorul în pân­tece și L-a născut și L-a alăptat și L-a purtat în brațe și toată viața a fost lângă El și pururea L-a păzit de pri­mejdii și pururea L-a ascultat și a suferit la patima Lui mai mult decât oricine, că inima ei a fost însângerată.
  •  
  • Câtă slavă și cinste nu are ea acolo sus, iar noi, păcătoșii, pe pământ ne lenevim s-o chemăm în ajutor, sau nu știm câtă durere o să aibă sufletul nostru în cea­sul morții. Atunci o să vedem cât poate Maica Domnului să ne ușureze și să ne scoată din ghearele dracilor, care vor veni să ne arate toate câte am greșit cu cuvântul, cu lucrul și cu gândul.
  •  
  • Era odată un călugăr în Galia, sau în Franța de as­tăzi. Era pe timpul când Biserica din Apus nu era toată ca­tolică, ci era o singură Biserică Ortodoxă în toată lu­mea. Și era acolo o mănăstire de călugări, care o cinstea pe Maica Domnului și o avea ca ocrotitoare și miluitoare. Iar acel călugăr avea o deosebită dragoste și o mare evlavie către Maica Domnului și în fiecare zi făcea canoane, me­ta­nii, paraclise și acatiste cu multe lacrimi la Maica Dom­nu­lui, ca s-o aibă ajutătoare pe pământ și în vremea mor­ții și în ziua Judecății. Dar se mai ruga ceva bietul că­lugăr: „Maica Domnului, aș vrea să te văd o dată, cum ești tu în ceruri, ca mai mare evlavie să simt pentru tine și mai mare credință. Nu sunt vrednic, că sunt om pă­că­tos, dar dacă vrei, arată-mi mie, ca să văd eu câtă slavă ai tu în ceruri; și dacă te voi vedea o dată, nu mai uit până ce-oi muri”. Și s-a rugat mult, însă Maica Domnului n-a vrut să i se arate.
  •  
  • Îl mângâia în ascuns, tainic, dar nu voia să i se a­rate, poate ca să nu se mândrească, sau poate ca să nu-L orbească, fiindcă ea strălucește de zeci de mii de ori mai tare decât soarele. Însă văzându-se supărată mereu de el, că plângea mereu și văzându-l cât de credincios era, a voit să i se arate, dar nu cu slava și cu strălucirea pe care o are de-a dreapta Fiului și în ceruri, ci cu atâta slavă cât pu­tea el să rabde. Și odată, la rugăciune, i s-a arătat Maica Domnului cu atâta strălucire, încât el gândea că da­că o să mai țină ochii deschiși o să orbească și atunci a închis un ochi. Pentru că atâta lumină și atâta mi­reasmă a Sfântului Duh și atâta frumusețe și strălucire era în fața ei. Iar cu celălalt ochi a orbit de tot. Și s-a în­chinat, iar Maica Domnului i-a dat binecuvântare și i-a spus: „Nu înceta a te ruga, căci vei veni să mă vezi acolo în ceruri, pentru veșnicie!”. Și după ce a plecat Maica Dom­nului, avea el mare bucurie și mare mângâiere de la Du­hul Sfânt, Care a venit prin Maica Domnului și l-a um­plut de dragoste duhovnicească, dar îi părea rău de un lu­cru și zicea: „Prost am mai fost! Cine m-a pus pe mine să închid un ochi?! Mai bine îl țineam deschis și pe acela și orbeam de amândoi, numai să mă fi îndulcit de lumina aceea atât de frumoasă și de negrăită a Maicii Domnului. Dacă ar mai veni Maica Domnului o dată?”. Și a început să se roage din nou: „Maica Domnului, îmi pare foarte rău că mi-am cruțat un ochi. Am orbit de acela cu care te-am văzut, dar dacă mai vii o dată, vreau să orbesc și de acesta, numai să te mai văd o dată! Vreau să rămân orb pentru totdeauna, până la moarte, numai să te mai văd câteva clipe!”. Și s-a rugat ani de zile și iată că a venit Maica Domnului. Dar când a apărut, în loc să orbească și ochiul celălalt, s-a întâmplat o altă minune: i s-a deschis și ochiul orb și a rămas acela cu ochii sănătoși și curați. Maica Domnului, venind, nu l-a mai orbit și de celălalt ochi, dar i-a spus: „De azi înainte ai să mă vezi la cer când vei veni”. Și s-a făcut sănătos de amândoi ochii, iar după pu­țină vreme s-a dus bietul călugăr să se sature de bu­curie și lumină, de veselia cea negrăită și de privirea Preacu­ra­tei Născătoare în ceruri, nu o clipă, nu un mi­nut, ci de-a pururea. S-a dus să aibă privirea cea du­hov­ni­cească în­dreptată spre Preacurata și spre Mântuitorul și spre Sfân­ta Treime cu toți Sfinții, în lu­mi­na cea nea­pro­piată și să se bucure și să se veselească.
  •  
  • Noi să nu dorim numaidecât o vedere ca aceasta. Aceasta a fost o cutezanță a unui suflet așa de mare. Dar noi să ne vedem de păcatele noastre și să nu dorim s-o vedem pe Maica Domnului, că nu suntem vrednici. Să ne vedem și să ne plângem păcatele, să ne pocăim până la ultima suflare, să ne mărturisim curat, să fim împăcați cu toți, să ținem sfintele posturi, să ducem viață curată, să avem dragoste către aproapele și atunci și noi, păcă­to­șii, vom nădăjdui la mila Mântuitorului și a Preacuratei Fecioare Maria, ca să o vedem și noi în veacul vii­tor, nu un minut, nu o zi, nu un an, nu o mie de ani, ci în vecii vecilor.
  •  
  • Pentru rugăciunile Preacuratei, Preabinecu­vân­ta­tei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieș­te-ne pe noi, păcătoșii. Amin!

  Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
• IC XC NI KA 26.12.2022 14:59

  • Praznic binecuvântat cu Hristos!
  •  
  • Hristos Se naște, Slăviți-L!
  •  
  • Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la Stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul Cel de sus, Doamne, Slavă Ție!
  • Tropar la Praznicul Nașterii Domnului (Crăciunul)

  Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
• Tabără Octavian-Adrian 26.12.2023 07:55

  • 1. https://www.facebook.com/plugins/post.php?
  • href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com2F
  • TaviTrance%2Fposts%2Fpfbid0mu4jmUGGUccgqpk3hpGZ1
  • coF8qAfPNSKhnGSZ8jpSfe26jsFkSF5kqNEWQX86cpAl ÎNTREGUL CARE PREMERGE PARTEA
  • 2. https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2F
  • TaviTrance%2Fposts%2Fpfbid02uc4W7mVes6vkstPqYobHc7
  • GTMZdgLUYCUPYCCVTR9v99stkceuqMMbhb
  • DsEhGruhl FOCUSUL DE ASTĂZI

  Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.