Astăzi, 26 martie, Biserica Ortodoxă pomenește pe Sfinții Mucenici Montanus preotul și soția sa, Maxima, daco-romani, care au pătimit în anul 304, din porunca guvernatorului Probus în timpul împăratului Dioclețian. Pentru că nu a vrut să se lepede de Hristos, guvernatorul a încercat să-l înduplece pe Montanus prin soția sa, Maxima. Dar aceasta, la fel de puternică în credință, s-a alăturat soțului ei, primind amândoi mucenicia după ce au fost aruncați în apa Savei.

În Biserica Ortodoxă se mai face pomenirea Soborulului Sfântului Arhanghel Gavriil.

Sfântul Arhanghel Gavriil este pentru oameni îngerul milostivirii și al bunăvoinței dumnezeiești. Ființă de foc și dăruită vederii slavei dumnezeiești, Arhanghelul Gavriil a fost desemnat de Domnul ca „duh slujitor, trimis ca să slujească pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii" (Evrei 1, 14). Potrivit Sfântului Proclu al Constantinopolului, numele lui înseamnă „Dumnezeu și om" și a fost rânduit de Dumnezeu să vestească tainele legate de Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Încununarea acestei misiuni a fost acel „Bucură-te!" adresat Maicii Domnului.