În ziua de 27 octombrie, Biserica face pomenirea: Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, ocrotitorul Bucureștilor; a Sfântului Mucenic Nestor; a Sfântului Ierarh Chiriac, patriarhul Constantinopolului; a Cuvioasei Procla. Este Ziua Ocrotitorului Bucureștilor! La Mulți Ani tuturor purtătorilor numelui lui!

Arhid. Mihail Bucă și Grupul Psaltic TRONOS - Ofrandă Cuviosului Dimitrie:

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi (sau Dimitrie Basarabov) a trăit în secolul al XIII-lea, în vremea țaratului vlaho-bulgar. S-a născut în satul Basarabi (în Bulgaria de azi) și s-a nevoit într-o peșteră în apropiere. Moaștele sale se găsesc în Catedrala Patriarhală din București, drept pentru care, datorită evlaviei credincioșilor de aici, Sfântul a primit și numele de Ocrotitor al Bucureștilor. 

Prăznuirea sa se face pe 27 octombrie. Nu trebuie confundat cu Sfântul și Marele Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, care este cinstit, cu o zi înainte, pe 26 octombrie.

Sfântul Dimitrie cel Nou a trăit în secolul al XIII-lea. S-a născut în satul Basarabi, lângă Rusciuc (Bulgaria de azi) aflat pe marginea râului Lom, în vremea țaratului vlaho(româno)-bulgar al lui Petru și Ioniță Asan. A fost o vreme păstor. Îmbrățișând, însă, viața monahală, a intrat într-o mânăstire orânduită într-o peșteră din apropierea locului său de origine (mănăstirea mai există și în zilele noastre). Nevoindu-se cu post, rugăciune și priveghere, s-a învrednicit de darul facerii de minuni. Cunoscându-și dinainte ceasul morții, și-a ales ca mormânt un loc apropiat, între două pietre unde singur s-a dus și și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Mai multe nu se cunosc despre viața Sfântului, care ar fi rămas necunoscut dacă nu ar fi fost descoperit, zic localnicii credincioși, „din mila lui Dumnezeu”.

Descoperirea Sfintelor sale Moaște și mutarea lor

După mai multă vreme, crescând apele râului Lom, s-a surpat malul de lângă peșteră și au căzut mai multe pietre din stâncă, între care cele între care se aflaumoaștele Sfântului, care au căzut în apă. Iar după o vreme, Sfântul s-a arătat unei fete bolnave, zicându-i să-l scoată din apă, iar el o va tămădui. Copila a zis părinților ei, care au mers împreună cu preoți și cu o mulțime mare de oameni, au aflat moaștele oamenilor neputrezite și luminate.

Știrea despre aflarea moaștelor Sfântului s-a răspândit repede, astfel că domnitorul de atunci al Țării Românești a trimis mai mulți preoți și boieri ca să le ia și să le aducă la biserica de la Curtea domnească. Însă nevoind atunci Sfântul să meargă la București, după ce au mers o vreme, în dreptul unei fântâni, moaștele s-au făcut foarte grele și nu au mai putut fi mutate. Atunci, punând moaștele Sfântului într-un car la care au înjugat doi junci neînvățați, i-au lăsat să meargă unde vor voi, iar aceștia s-au întors în satul Basarabi. Întorcându-se trimișii la București și povestind cele întâmplate, domnitorul Țării Românești a trimis atunci bani și s-a ridicat o biserică în cinstea Cuviosului Dimitrie acolo, unde au fost așezate și moaștele Sfântului, făcând multe minuni.

Basarabovo-Monastery-Bulgaria-Church-Iconostasis

Iconostasul bisericii mănăstirii din Basarabov, Bulgaria

În vremea războiului între Imperiul Rus și cel Otoman, între 1769-1774, cucerind rușii întreaga zonă, au ajuns și în câteva sate de peste Dunăre, între care și Basarabi, de unde moaștele Sfântului au fost luate de generalul Petru Salticov spre a fi duse în Rusia, însă, un creștin din Țara Românească, Hagi Dimitrie, le-a cerut de la general ca răsplată și răscumpărare pentru cele suferite în timpul războiului. Generalul a dăruit atunci moaștele Sfântului Țării Românești, fiind primite de mitropolitul de atunci, Grigorie al II-lea al Ungrovlahiei și de tot poporul cu mare cinste. Moaștele Sfântului au fost așezate în Catedrala mitropolitană a Ungrovlahiei, la București, unde se găsesc până astăzi. În vremea aceea, pentru rugăciunile Sfântului, a încetat nu doar războiul, ci și o epidemie de ciumă ce se pornise în acea vreme. Mâna dreaptă a Sfântului a fost trimisă, însă, la Kiev.

În timpul Primului Război Mondial, în perioada ocupației germane, mai mulți soldați bulgari au încercat să ia moaștele Sfântului din catedrală, pentru a le duce în Bulgaria. Dar aflând bucureștenii, s-a făcut tulburare mare în oraș, astfel încât chiar germanii au dat dispoziții ca aliații lor bulgari să înapoieze moaștele Sfântului.

Minunile

Mai multe din aceste minuni s-au petrecut și cu moaștele sale, încă de când erau încă la Basarabi. Căci din prea multa evlavie către sfântul, mai mulți credincioși și credincioase au încercat să fure părticele din acestea, fie nu s-au putut mișca din loc, fie au rămas ca împietriți, pentru că sfântul nu voia să îngăduie asemenea lucruri, astfel că numai după ce și-au cerut iertare de la Sfântul Dimitrie au putut pleca vindecați.

Un episcop de Preslav, pe nume Ioanichie, îmbolnăvindu-se greu, a fost adus la biserica Sfântului și, adus fiind de cei care îl purtau în vremea Sfintei Liturghii, după trei ceasuri s-a ridicat sănătos, putând să umble singur.

De asemeni, de când moaștele Sfântului au fost aduse la București, Cuviosul Dimitrie a făcut multe minuni, aducând vindecări, ocrotind orașul și dăruind multe binecuvântări celor ce se închină cu credință la Sfintele sale Moaște.

hram-2013-sf-dimitrie-cel-nou-bucuresti

Cinstirea Sfântului Dimitrie cel Nou în România

Sfântul Dimitrie a fost primit cu mare bucurie și evlavie în România. Aducând multe binecuvântări orașului și țării, evlavia credincioșilor față de acesta a crescut mereu. Se obișnuia a scoate moaștele sale în procesiune prin oraș sau pe câmpuri în vremea epidemiilor, a secetei sau ploilor. În ziua de prăznuire a Sfântului, uneori chiar dinainte, racla cu moaștele Sfântului este deschisă, spre a fi cinstită de credincioși.

În perioada comunistă, pelerinajele la moaștele Sfântului nu au mai putut avea aceeași amploare. Totuși, evlavia credincioșilor față de dânsul nu a scăzut, iar el a continuat să ocrotească orașul, țara și Patriarhia însăși. În anul 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis generalizarea cultului său în întreaga Biserică Ortodoxă Română, ceea ce s-a și făcut, printr-o slujbă specială, în 27 octombrie 1955.

După mărturia fericitului întru adormire patriarh Teoctist, ajutorul Sfântului Dimitrie s-a făcut simțit și în ultimii ani ai comunismului, când regimul Ceaușescu a încercat, fără succes, mutarea Patriarhiei de la locul său.

După căderea comunismului, pelerinajele s-au reluat, crescând în amploare an de an, spre a ajunge unul din cele mai importante din România, după cel al Sfintei Parascheva de la Iași. Racla cu moaștele sfântului, deschisă, este scoasă în fiecare an spre cinstire de către credincioși, fiind așezată sub un baldachin, lângă Catedrala Patriarhală din București.

În anul 2005, o icoană cuprinzând părticele din moaștele Sfântului a fost dăruită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Bisericii Bulgariei, fiind așezată în mănăstirea de la Basarabovo, locul unde s-a nevoit sfântul.

Datorită numărului mare al credincioșilor veniți, care stau ore, uneori zeci de ore la rând spre a se închina Sfintelor Moaște la Catedrala patriarhală din București, numărul zilelor în care racla este așezată spre cinstire aici a crescut.

Ciuma lui Caragea în anul 1813. Cum s-a întâmplat, mai exact, această minune?

În anul 1813, o mare epidemie de ciumă bubonică a avut loc în Țara Românească. Istoria i-a dat numele de „ciuma lui Caragea”, deoarece s-a petrecut în vremea domnitorului fanariot Ioan Gheorghe Caragea. Zilnic, mureau peste 300 de bucureșteni, boala secerând în total peste 90.000 de vieți omenești. În lipsa unor tratamente eficiente, oamenii începuseră să bea din ce în ce mai mult alcool, crezând că efectul dezinfectant al acestuia îi va scăpa de boală, fapt care a adus cu sine anumite restricții, cârciumarii vânzându-le oamenilor marfă doar prin niște ferestre mici, de frica molimei. Tot în acea perioadă, conform tratatelor de medicină, au apărut și vracii, care îi asigurau pe cei atinși de boală că îi pot salva dacă se vor atinge de o broască țestoasă, lucru care, evident, nu are absolut nicio legătură cu vindecarea. Despre situația dramatică din acele timpuri ne-au rămas ca mărturie, peste ani, cuvintele academicianului Ion Ghica, cuprinse în volumul său de confesiuni intitulat „Scrisori către Vasile Alecsandri”: „Contagiunea era așa de primejdioasă, încât cel mai mic contact cu o casă molipsită ducea moartea într-o familie întreagă și violența era așa de mare, încât un om lovit de ciumă era un om mort. Spaima intrase în toate inimile și făcuse să dispară orice simțemânt de iubire și de devotament. Muma își părăsea copiii și bărbatul soția pe mâna cioclilor, niște oameni fără cuget și fără frică de Dumnezeu.” Cioclii erau cei care, în schimbul unor sume consistente de bani primite din partea spitalelor, aveau ca misiune să-i adune pe cei morții și să-i îngroape. Nu de puține ori se întâmpla ca, din cauza stării de ebrietate, aceștia să-i arunce în căruța plină de cadavre și pe cei care încă nu muriseră, după cum se menționează într-un raport al unuia dintre ei: „Astăzi am adunat vreo 15 morți pe care i-am dus cu căruța pe câmpul de la Dudești, dar nu am ajuns decât cu 14, fiindcă unul a rupt-o la fugă”.

Văzând că spitalele nu mai fac față, că ciuma face ravagii din ce în ce mai mari atât la periferia orașului, cât și în rândul cetățenilor mai înstăriți, la îndemnul domnitorului, Πărinții slujitori ai Mănăstirii „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, unde se află astăzi Palatul Patriahal, au știut că le-a mai rămas o singură nădejde: rugăciunea la Sfântul Dimitrie cel Nou.

Astfel, într-o zi, au scos racla cu Sfintele sale Moaște și au purtat-o în procesiune ocolind Bucureștiul în glas de rugăciune și cerându-i să mijlocească la Tronul Preasfintei Treimi pentru ca Bunul și Blândul Dumnezeu să îi izbăvească de molima care îi asuprea de atâta timp și care îi despărțea de cei dragi – părinți, frați, surori, copii, soți și soții. Iar Sfântul Dimitrie n-a trecut cu vederea lacrimile și necazul lor, oferindu-le tuturor un semn văzut și o binecuvântare în toată puterea cuvântului: începând din acea zi a procesiunii, ciuma a încetat sa mai facă noi victime, iar bolnavii care erau foarte aproape să-și dea sufletele în mâinile Domnului s-au făcut sănătoși și s-au întors acasă, la familiile lor. De atunci și până în zilele noastre, Μoaștele Sfântului Dimitrie Basarabov au fost purtate în procesiune nu doar în preajma hramului – așa cum se întâmplă și astăzi – ci la diferite calamități și epidemii care fără de milă se abăteau peste Țara Românească, Sfântul ascultând de fiecare dată rugăciunea și mijlocind către Hristos, meritându-și astfel pe bună dreptate numele de „Ocrotitor al Bucureștilor”.

Episodul, cu adevărat însemnat, plin de bucurie și de slavă adusă Cuviosului Dimitrie, este relatat chiar la începutul celui de-al șaptelea icos din Acatistul său, unde se menționează următoarele: „Arătat-ă făptură nouă, trimițându-te Făcătorul pe tine la noi cei ce suntem făcuți de Dânsul; că focul războiului și al robiei s-a stins, pe vrăjmași cu rușine i-a întors și boala ciumii ca un fum a pierit”. (Bizanticons și Mărturie Athonită)

 

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews