29 decembrie: Sfinții 14.000 de prunci uciși prin suliți din porunca lui Irod

Mergând cei trei magi în Betleem să se închine lui Hristos, nu s-au mai întors la Ierusalim ca să-l anunțe pe Irod unde se află dumnezeiescul Prunc. La porunca îngerului aceștia s-au întors în tara lor urmând altă cale.
Văzând că a fost ignorat de magi, Irod s-a mâniat și a poruncit uciderea tuturor pruncilor de parte bărbătească, din tot Betleemul Iudeii și din împrejurimi, gândind că astfel va ucide pe noul împărat. S-a împlinit astfel prorocia: "Glas se aude în Rama, bocet și plângere amară. Rahila își plânge copiii.” (Ieremia 31: 15; Matei 2: 18).
Crima aceasta fără seamăn s-a petrecut la un an după Nașterea Mântuitorului, când Irod căuta Pruncul ca o fiară sălbatică, ca să îl ucidă. Prin voia lui Dumnezeu, familia sfântă și Pruncul Iisus s-au refugiat în Egipt și astfel a scăpat de mânia împăratului.
Tot în această vreme, la porunca lui Irod, Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, pentru că nu l-a dat pe fiul la moarte, a fost ucis de către soldați în Templul din Ierusalim. După moartea acestuia, Irod a pus la cale omorârea bătrânilor lui Israel, cei pe care îi întrebase despre Prunc, și care îi spuseseră că are să se nască în Betleemul Iudeii. Tot atunci au fost uciși: Hircan, Marele Preot, și cei șaptezeci de bătrâni ai Sinedriului.
Citiți și Uciderea pruncilor prin înțepare. Miron Scorobete: Irozii de azi s-au sofisticat
Tot în această zi facem pomenirea:
Cuviosului Marcel, starețul Mânăstirii Achimitilor;
Cuviosului Părintelui nostru Tadeu Mărturisitorul.
Sfințirii bisericii sfinților patruzeci de Mucenici, ce se află alături de Halcotetrapilu.
Cuviosului Părintele nostru Veniamin;
Cuviosului Părintele nostru Antinodor;
Cuviosului Gheorghe, episcopul Nicomidiei.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Vlad Pârău: O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Biserica Cultură Istorie Prima pagină Știri
Persoane: Irod Valeriu Gheorghiță
Locații: România
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)