ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


În tot pămîntul a ieșit vestirea lor și la margimile lumii cuvintele lor (Psalm 18, 4)

 

Iubiți credincioși,

Sfînta noastră Biserică prăznuieștre astăzi pomenirea Sfinților și întru tot lăudaților Apostoli Petru și Pavel, cei dintîi pe scaun șezători și propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos. Cine dintre fiii Bisericii noastre nu a auzit de numele lor? Cine nu a citit cît de puțin despre viața lor? Cine nu s-a îndulcit de învățăturile lor cele folositoare de suflet care se citesc și se cîntă în toate zilele prin sfintele biserici?

Însă, a vorbi după vrednicie despre Sfinții Apostoli Petru și Pavel, acești mari stîlpi ai Bisericii lui Hristos, este cu neputință pentru noi păcătoșii, deoarece numai Dumnezeu știe ostenelile, chinurile și nevoințele pe care le-au depus ei la propovăduirea Sfintei Evanghelii, după înălțarea Domnului la cer.

Însă, avînd nădejde în rugăciunile Sfinților Apostoli, îndrăznim să vorbim pe scurt despre viața și unele învățături din epistolele lor spre lauda ucenicilor lui Hristos și spre folosul nostru sufletesc.

Pe Sfîntul Apostol Petru l-a odrăslit Betsaida Galileii, fiind fratele mai mic al Sfîntului Apostol Andrei și fiu al lui Iona pescarul. Adîncurile învățăturilor omenești, neavînd de la cine le învăța, Simon-Petru, căci așa se chema înainte de alegerea sa, a rămas fiu credincios al tatălui său, care l-a deprins de mic să prindă pește în apele lacului Tiberiada, pentru a-și cîștiga pîinea cea de toate zilele.

Aici, pe malurile Tiberiadei, s-a născut, a copilărit și a crescut Sfîntul Apostol Petru. Aici a deprins el meșteșugul pescuitului. Aici a învățat el a vîsli pe valuri, a cîrmui corabia, a înfrunta furtunile, a arunca undița în apă, a cîrpi mrejile, a răbda truda, a suferi de foame și de sete sau a aștepta fără somn, nopți de-a rîndul pînă putea să pescuiască ceva.

Apoi, căsătorindu-se și auzind că Sfîntul Ioan propovăduiește despre Mesia, a primit de la el, împreună cu Andrei, fratele său, botezul pocăinței în apele Iordanului, neștiind că aproape de casa sa, în cetatea Nazaretului, locuiește Acela care avea să fie Dascălul și Învățătorul său. Și iată că vine Hristos cel mult așteptat. Iese la propovăduire, trece prin Capernaum și prin Betsaida, coboară la malul Tiberiadei, caută corabia lui Iona Galileeanul, află pe Petru, îl cheamă la Sine, îi schimbă numele din Simon în "Chifa", care se tîlcuiește "Piatră" sau Petru și astfel îl face pescar de suflete omenești, sau "vînător de oameni", cum i-a zis Mîntuitorul, cînd l-a chemat la apostolie. Din ceasul acela, Petru își lăsă casa și soția, își lăsă patria și corabia în voia Tatălui, se alătură lui Hristos și devine cel mai rîvnitor apostol.

La picioarele Domnului a învățat Petru adîncul teologiei. Aici a auzit cuvinte nemaigrăite vreodată de om, a văzut minuni nemaiauzite pe pămînt, a simțit bucurii nemaicunoscute pînă atunci de muritori. Din aceste pricini, Petru a crezut că Iisus este Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu (Matei 16, 16), pe Care mărturisindu-L a primit de la El cheile împărăției cerurilor, adică puterea de a lega și dezlega păcatele oamenilor (Matei 16, 19).

Cu rînduiala lui Dumnezeu a fost lăsat să se lepede de Hristos de trei ori, în vremea patimii Sale, din trei pricini: pentru a se smeri mai mult, pentru a plînge mai cu amar în toată viața sa (Matei 26, 75) și pentru a avea mai multă milă de cei păcătoși, fiind foarte aprins pentru Hristos. Dar, după Înviere, arătîndu-i-se Domnul, i-a încredințat păstoria oilor și a mielușeilor Săi, ca semn că i s-a iertat păcatul său.

După pogorîrea Sfîntului Duh, Sfîntul Petru, verhovnicul celorlalți apostoli, se umple de nespusă rîvnă și putere de sus; leapădă frica, aruncă valul îndoielii, lasă toată neștiința și începe primul a vorbi despre Hristos în adunări, pe străzile Ierusalimului, în templul lui Solomon. Peste tot învață, face minuni, vindecă bolnavi, mustră, suferă închisoare. Și așa, predică Evanghelia fără odihnă în Ierusalim, în Samaria, în Iope, în Lidia și ajunge pînă la Roma unde, apoi, este răstignit cu capul în jos, în timpul împăratului Nero, după dorința sa, zicînd că nu este vrednic să fie răstignit asemenea lui Hristos. Sfintele sale moaște se păstrează, după tradiție, în biserica Sfîntul Petru din Roma.

Sfîntul Apostol Pavel era tot evreu de neam, născut în Tarsul Ciliciei (Turcia de astăzi), care, mai înainte de a crede în Hristos se chema Saul. A crescut de mic la picioarele unui mare învățat iudeu, anume Gamaliil. De la el a învățat Pavel adîncul scripturilor, tîlcul proorociilor, puterea Legii lui Moise, psalmii lui David și sfințenia templului, pentru care era plin de atîta rîvnă.

Nefiind încă luminat cu puterea Duhului Sfînt, el nu credea că Hristos este Mesia cel așteptat. Nu putea înțelege taina răscumpărării omului, nu știa că Petru și ceilalți apostoli vor vîna toată lumea la dreapta credință și că, nu peste multe zile, va fi și el un apostol al neamurilor, împreună cu ceilalți doisprezece. De aceea, crezînd că ucenicii lui Hristos sînt niște începători de eresuri, cu nespusă mînie s-a pornit asupra lor ca să-i prindă și să-i dea în mîinile arhiereilor spre judecată. Pe calea Damascului, însă, i se arătă în vedenie Iisus Hristos, îi spune greșala, îi ridică sufletul pînă la al treilea cer (II Corinteni 12, 2), îi descoperă taina creștinătății și îl trimite să vestească Evanghelia mîntuirii la neamuri.

În Damasc a primit botezul de la Apostolul Anania (Fapte 9, 17-18). Apoi a stat trei ani în pustiul Arabiei, pregătindu-se cu multe rugăciuni, cu post și cu lacrimi pentru noua sa misiune. Căci singurătatea întotdeauna înalță pe om, îl pregătește pentru jertfe mari, îl învață taina rugăciunii adevărate. De aici, Pavel s-a suit la Ierusalim să vadă pe Sfinții Apostoli, de unde a luat apoi poruncă să vestească Evanghelia, începînd din Antiohia.

Sfîntul Pavel a făcut astfel trei călătorii misionare împreună cu Varnava, cu Sila, cu Marcu, cu Luca și cu Timotei, propovăduind ziua și noaptea, cu timp și fără timp, vestea cea bună, mai întîi în Antiohia, în Cipru; apoi în Asia Mică, în Pamfilia, Frigia, Galatia cu cetățile Listra, Iconiu, Derbe, Milet și Efes, unde a pătimit multe de la păgîni și iudei. Apoi, îndemnat de Duhul Sfînt (Fapte 16, 9) a trecut în Macedonia și în Ahaia (Grecia), propovăduind în cetățile Filipi, Bereea, Tesalonic, Corint și Atena, unde a grăit de pe înălțimile Areopagului și a uimit pe înțelepții ei.

Întărind cu multe minuni cele propovăduite de el, a rînduit în toate cetățile preoți și episcopi la bisericile întemeiate printre păgîni, precum pe Timotei la Efes și pe Tit în insula Creta. Apoi marele Apostol Pavel s-a suit pentru ultima dată la Ierusalim, unde a fost prins de evrei și ținut în lanțuri și în temniță peste doi ani.

În cele din urmă, la cererea sa, a fost dus cu mari primejdii la Roma, predicînd și aici Evanghelia mîntuirii încă doi ani "cu a sa cheltuială". Iar în anul 64 după porunca aceluiaș tiran, Nero, a fost prins și i s-a tăiat capul, în Roma. Și așa s-a săvîrșit vasul cel ales, Pavel, Apostolul neamurilor, lăsînd în urma sa nenumărate biserici și episcopi, împreună cu paisprezece epistole apostolești pline de dumnezeiești învățături. După tradiție mormîntul său se află la Roma, în biserica "Sfîntul Pavel din afara zidurilor".

Iubiți credincioși,

 

 
 

Mare este praznicul de astăzi, căci prăznuim pe doi dintre cei mai rîvnitori și mai curajoși apostoli, pe Petru cel foarte rîvnitor și pe Pavel, vasul alegerii, cum îl numește Hristos. Petru era un pescar galileean sărac, chemat de Domnul împreună cu fratele său mai mare, Andrei, Care le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Și îndată, lăsînd mrejele, au mers după El (Marcu 1, 17-18).

Vedeți că n-au mers singuri la apostolie, ci după ce i-a chemat Hristos? Vedeți că nimeni nu poate fi apostol, episcop, preot și propovăduitor al Sfintei Evanghelii, dacă nu este chemat, ales, sfințit prin hirotonie și trimis de Hristos? Astăzi sînt mulți care se socotesc predicatori și propovăduitori ai cuvîntului evanghelic, fără a fi chemați de nimeni, fără a fi hirotoniți, adică fără a primi harul Duhului Sfînt. Păziți-vă de acești falși apostoli care fac aceasta din mîndrie sau pentru laudă și scopuri pămîntești și care răstălmăcesc învățătura Sfintei Evanghelii.

Apoi vedeți cît de repede au lăsat Petru și Andrei toate și au urmat lui Hristos? Nu s-a mai gîndit Petru la tatăl său, nici la corabie, nici la femeia și soacra sa din Capernaum, căci el era căsătorit, ci un singur gînd avea: să urmeze și să slujească lui Hristos pînă la moarte, să învețe de la El tainele credinței, să deprindă de la Mîntuitorul smerenia, blîndețea, răbdarea, suferința, iubirea de oameni și iertarea. Să învețe în școala lui Hristos adîncul teologiei, puterea rugăciunii, meșteșugul predicării cuvîntului, adică al "vînării de suflete" pentru împărăția lui Dumnezeu, curajul de a se jertfi pentru Evanghelie și să primească darul facerii de minuni. Și ce credincios a fost Sfîntul Petru față de Hristos! Că cel dintîi dintre toți îi urma și lua cuvîntul în numele celorlalți, și împlinea poruncile Lui.

Trei ani a stat Sfîntul Petru cu ceilalți Apostoli lîngă Mîntuitorul pentru a se pregăti să vestească Evanghelia în lume. Dar, pînă "nu s-au întărit cu putere de sus", adică pînă nu s-a coborît peste Apostoli harul Duhului Sfînt în chip de limbi de foc în ziua Cincizecimii, nici unul dintre ei nu era vrednic și pregătit îndeajuns să-L vestească pe Hristos pe pămînt și să-și dea viața pentru El. Că nu-i de ajuns numai să vezi minuni, să vorbești de Hristos, să auzi și să știi Sfînta Scriptură, ci trebuie să și trăiești Sfînta Evanghelie, să ai viață cît mai curată, să împlinești poruncile și să primești de sus, prin Biserică, harul Duhului Sfînt. Numai așa poți vesti cu adevărat și cu mult folos cuvîntul mîntuirii în lume.

Odată a întrebat Domnul pe Apostoli: Cine zic oamenii că sînt Eu, Fiul Omului? (Matei 16, 13) Apoi i-a întrebat din nou: Dar voi cine ziceți că sînt? (Matei 16, 15) Atunci Petru a luat cuvîntul înaintea celorlalți și a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. (Matei 16, 16) Și i-a răspuns Mîntuitorul: Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sînge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Și Eu zic ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Și îți voi da cheile împărăției cerurilor și orice vei lega pe pămînt, va fi legat și în ceruri și orice vei dezlega pe pămînt va fi dezlegat și în ceruri (Matei 16, 17-19).

Aceasta este cea mai mare mărturisire de credință făcută de Petru. Pe piatra acestei credințe, adică numai pe temelia credinței adevărate, a zidit Hristos Biserica Sa, pe care nici "porțile iadului", adică gurile ereticilor hulitori, nu o vor putea birui. Deci nimeni nu poate pune Bisericii lui Hristos o altă temelie, decît temelia sau piatra dreptei credințe, pusă de Apostoli. Apoi să înțelegeți că "cheile împărăției cerurilor" nu le-a dat numai lui Petru, ci tuturor apostolilor și urmașilor lor, episcopi și preoți. Care sînt aceste chei? Sînt cele șapte Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea cu Sfîntul Mir, Spovedania, Sfînta Împărtășanie, Nunta, Preoția și Sfîntul Maslu. Acestea sînt cheile date de Hristos Apostolilor și Bisericii Sale. Cu aceste chei descuiem inimile, conștiințele, raiul și împărăția cerurilor. Iar fără acestea rămînem afară de Biserică, afară de fericire și de împărăția lui Dumnezeu, pentru că ne lipsește harul mîntuirii, ne lipsesc cele șapte chei prin care Biserica descuie raiul, cerul și ușa milostivirii lui Dumnezeu. Unii Sfinți Părinți spun că cheile pe care le-a dat Hristos lui Petru și celorlalți Apostoli o formează puterea Duhului Sfînt, dată lor și preoților de a lega și dezlega păcatele oamenilor prin spovedanie.

Ce vor face acei creștini care s-au rupt de trupul Bisericii lui Hristos și s-au dus la alte grupări creștine care n-au Biserică și cele șapte Taine? Cine le va dezlega păcatele? Cine și cu ce li se va descuia Biserica cea adevărată, împărăția cerurilor și ușa milei Domnului?

Sfîntul Apostol Petru a făcut și el, ca om, două păcate mari. Cînd a auzit că Hristos va primi de bunăvoie moarte de cruce pentru mîntuirea lumii, el, neînțelegînd taina mîntuirii și adîncul dragostei lui Dumnezeu, L-a luat pe Domnul la o parte și i-a zis: Milostiv fii Ție, Doamne! Să nu-ți fie Ție aceasta! Atunci Domnul, știind că Satana l-a amăgit, l-a mustrat, zicînd: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală îmi ești, că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor (Matei 16, 21-23).

Mare păcat este a crede cineva că se poate mîntui pe sine și pe alții fără jertfă, fără osteneală, fără răbdare și chiar moarte. Mare păcat fac și acei creștini care smintesc pe copii sau pe cei din jurul lor prin viața și faptele lor rele; sau îi sfătuiesc la păcate, la lepădarea credinței și la fuga de jertfă. Nimic bun nu putem face în viață pînă nu ostenim, pînă nu răbdăm, pînă nu lepădăm mîndria, egoismul, îndoiala, frica și toate patimile care ne stăpînesc.

Al doilea păcat al lui Petru este lepădarea de Hristos în timpul mîntuitoarelor Sale patimi, din cauza fricii. Că îi spuneau iudeii, cînd erau în curtea lui Caiafa: Și tu erai cu Iisus Galileeanul? Iar el de trei ori s-a lepădat, zicînd: Nu cunosc pe omul acesta (Matei 26, 69-75). Apoi, cînd a cîntat cocoșul și-a adus aminte Petru de cuvintele Domnului și, ieșind afară, a plîns cu amar.

Cumplit este păcatul lepădării de Dumnezeu, al lepădării de credință, de Biserică, de Cruce, de icoane, de sfinți și de Sfintele Taine! Cumplit este păcatul și amară suferința celor ce se leapădă de dreapta credință și merg la secte. Cînd și cine le va da lacrimi să-și plîngă acest păcat cu amar?

După înălțarea Domnului la cer, Sfinții Apostoli au primit puterea Duhului Sfînt și au plecat în toată lumea să vestească Evanghelia mîntuirii și credința în Iisus Hristos. Atunci și Sfîntul Petru a început să semene cuvîntul Evangheliei, mai întîi în Ierusalim și în Samaria. Apoi, după ce i-au prigonit iudeii, a vestit pe Hristos în Bitinia din Asia Mică și mai ales în Italia, pe timpul împăratul Nero, care l-a răstignit pe cruce. De la el ne-au rămas două sfinte epistole, prin care ne învață calea mîntuirii și voia lui Dumnezeu.

Sfîntul Apostol Pavel nu făcea parte dintre cei 12 Apostoli, nici dintre cei 70. El a fost chemat de Hristos la credință și la apostolie printr-o vedenie înfricoșată, cînd mergea spre Damasc, în Siria. Un glas din nor i-a spus: Saule, Saule - căci așa îl chema mai înainte -, de ce Mă prigonești? Iar el a întrebat: Cine ești, Doamne? Eu sînt Iisus, pe care tu îl prigonești. Apoi din nou a întrebat Pavel: Doamne, ce voiești să fac? (Fapte 9, 4-6). Apoi l-a botezat Anania, căruia i-a zis Hristos: Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor și a regilor și a fiilor lui Israel; căci Eu îi voi arăta cîte trebuie să pătimească el pentru numele Meu! (Fapte 9, 15-16).

Așa a fost vînat Pavel de Hristos pentru Biserică și pentru neamuri. El a fost trimis să vestească Sfînta Evanghelie la popoarele păgîne, numite "neamuri". Și a vestit pe Hristos întîi în Siria, înființînd prima Biserică creștină în orașul Antiohia. Apoi a vestit Evanghelia în toată Asia mică, precum Galatia, Colose, Efes, Laodiceea și Bitinia. Apoi a trecut în Europa prin Macedonia, unde a poposit mai mult la Tesalonic. A ajuns în Atena și Corint, apoi în Sicilia, Italia, Roma și pînă în Spania.

Sfîntul Pavel a semănat întîi credința creștină pe pămîntul Europei. Ucenicii lui au ajuns apoi în peninsula Balcanică, și pînă la nord de Dunăre. Iar la gurile Dunării a vestit pe Hristos, Andrei, fratele Sfîntului Petru. Predicile și învățăturile Sfîntului Pavel sînt moralizatoare, adînci, pline de mîngîiere și foarte folositoare de suflet. El predica pe Hristos atît prin viața sa sfîntă, smerită, îngerească, cît și prin minunile care le făcea și prin frumusețea cuvintelor sale. Acolo unde nu ajungea sau unde nu se mai putea întoarce, scria credincioșilor epistole frumoase, duhovnicești, din care toți se hrăneau și se întăreau în dragostea lui Hristos. Din acestea învățăm și noi astăzi.

Uneori învăța pe creștini, zicînd: Bucurați-vă pururea, rugați-vă neîncetat; dați mulțumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi (I Tesaloniceni 5, 16-18). El alungă întristarea din inimile noastre. Creștinii care au pe Hristos și nădăjduiesc în viața viitoare, nu trebuie să fie triști, nici să deznădăjduiască în necazurile vieții. Altfel, prin ce se deosebesc de păgîni și de cei păcătoși, care nu au nici o nădejde? Creștinii trebuie să fie blînzi, smeriți, iubitori de aproapele, cu gîndul mereu la Dumnezeu, cu rugăciunea neîncetată pe buze și în inimă, făcînd bine tuturor și mulțumind pentru toate. Celor leneși le spunea Sfîntul Pavel: Cine nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănînce (II Tesaloniceni 3, 10). Iar celor care amînau pocăința, le spunea: Răscumpărați vremea, că zilele sînt rele.

Așa ne învață Sfîntul Pavel și pe noi acum prin frumoasele sale epistole din Noul Testament, pe care vă îndemnăm să le citiți, măcar cîte o pagină sau două pe zi.

Iubiți credincioși,

 

 
 

În țara noastră Sfinții Apostoli se bucură de o mare cinstire. Nenumărate biserici s-au zidit în numele lor, printre care și Mînăstirea Cetățuia din Iași. Numeroși sînt și bunii noștri creștini care le poartă cu cinste numele. Astăzi în bisericile noastre credincioșii sînt dornici să asculte Sfînta Liturghie, să se împărtășească cu Sfintele Taine după postul Sfinților Apostoli și să cinstească pe marii vestitori ai Evangheliei, Petru și Pavel.

Să urmăm învățăturile Sfinților Apostoli, să le citim viața, epistolele și acatistul lor, ori de cîte ori sîntem în necazuri și ispite. Apoi să ascultăm de păstorii Bisericii și de preoții pe care ni i-a rînduit Dumnezeu, căci fără Biserică și fără preoți nu ne putem mîntui. Feriți-vă de tot felul de eretici și sectanți care dezbină casele, satele și unitatea noastră duhovnicească și urmați învățăturii Domnului Iisus propovăduită de Sfîntul Apostol Petru și Pavel. Numai preoții sînt datori să vorbească cu ei. Să ascultăm, să ne rugăm, să iertăm, să cerem sfat, să creștem copiii în frica Domnului și ne vom mîntui cu siguranță.

Spune în viața Sfîntului Petru că, pe cînd Nero prigonea pe creștinii din Roma, el fugea noaptea afară din oraș. Dar un om dumnezeiesc, care semăna cu Hristos, mergea repede în cetate. Atunci l-a întrebat Petru: "Unde mergi, Doamne?" "Mă duc să mă răstignesc a doua oară!" a răspuns El. Era Mîntuitorul! Deci Petru a luat curaj, s-a întors, a fost prins de împărat și răstignit pe cruce pentru Hristos.

Deci, și noi creștinii, să nu fugim de suferință, de necazuri, de greutăți și de moarte pentru Hristos, ci să-i cerem ajutorul în tot ceasul, că sîntem copiii lui Dumnezeu și ucenicii Sfinților Apostoli.

Fie ca, prin rugăciunile lor, să se întărească credința în lume, să ne dea Domnul păstori buni, devotați pentru Biserică și Evanghelie, iar nouă tuturor mîntuire!

Amin.

O minune din viața Sfinților reprodusă și în România:

Icoana Maicii Domnului din Lida (astăzi orașul Lod din Istrael) prăznuită pe 12 martie și 26 iunie și reprodusă într-o sfântă icoană aflată și la noi, în România: Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț

Această icoană făcătoare de minuni este menționată în slujba icoanei Maicii Domnului din Kazan - Kazanskaya (22 octombrie), în cea de-a treia cântare a Canonului.

Conform tradiției, în anul 35, Sfinții Apostoli Petru și Pavel predicau în orașul Lida, lângă Ierusalim. Au construit acolo o biserică închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, după care au mers la Ierusalim și au rugat-o să vină la sfințirea bisericii. Ea le-a promis că va fi acolo și i-a trimis înapoi la Lida.

Întorși la biserica ce urma a fi sfințită, sfinții apostoli au găsit zugrăvit pe un perete chipul Maicii Domnului. Alte surse spun că icoana nefăcută de mână omenească a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a apărut pe un stâlp al bisericii din Lida. Imediat după, a venit și Maica Domnului, care s-a bucurat văzând mulțimea oamenilor ce era adunată acolo. Ea a binecuvântat icoana, înzestrând-o cu darul facerii de minuni.

Împăratul Iulian Apostatul (361-363) a auzit despre icoana Maicii Domnului și a încercat să o distrugă. Meșterii trimiși de împărat pentru a distruge icoana nu au reușit să îndeplinească fărădelegea: cu cât ciopleau icoana, culorile ei pătrundeau și mai adânc în piatră. Imediat după aceasta, vestea s-a răspândit în tot ținutul și mulțime de oameni au venit să cinstească icoana Maicii Domnului.

Sfântul Gherman, viitorul patriarh al Constantinopolului, a trecut într-una dintre călătoriile sale prin Lida și, văzând frumusețea icoanei Maicii Domnului, a comandat o copie a icoanei. Sfântul Gherman a adus icoana cu el în Constantinopol, atunci când a devenit patriarh, și a oferit-o Mănăstirii Heleopatra.

La începutul persecuției iconoclaste a împăratului Leon al III-lea, icoana a fost trimisă în secret de către Sfântul Gherman la Roma, Papei Grigorie al III-lea.

Icoana Maicii Domnului a fost așezată timp de 106 ani în Basilica „Sfântul Petru” din Roma. Din acest motiv, icoana Maicii Domnului „Lidianca” de la Mănăstirea Neamț  mai este numită în sinaxarele rusești și icoana Maicii Domnului „Romana”.

Printre cele mai vechi surse care menționează despre icoana nefăcută de mână omenească a Maicii Domnului din Lida se numără un document atribuit Sfântului Andrei Criteanul, din anul 726, și o scrisoare scrisă de trei patriarhi din Răsărit, adresată împăratului iconoclast Teofil (829-842) în anul 839, precum și o lucrare a lui Gheorghe Călugărul, din 886.

Arhimandrit Mihail Daniliuc: Ziua de 9 iulie a devenit o binecuvântată pecetluire a dragostei pline de recunoștință arătată de toți românii, iar de nemțeni, în mod special, Fecioarei Maria, ca răspuns a nepământenei sale iubiri și ocrotiri revărsate necontenit față de întreg neamul și pământul nostru românesc.

De aproape șase secole, Moldova are o neînfricată mijlocitoare în icoana Maicii Domnului, numită „Îndrumătoarea”, primită în dar în 1429, de către evlaviosul domnitor Alexandru cel Bun, de la Împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul. Unele consemnări străvechi adeveresc că odorul neprețuit al Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț este o reproducere a icoanei pictate în mod miraculos pe un stâlp al bisericii din Lida (oraș din Țara Sfântă, de unde se trăgea și Sfântul Mucenic Gheorghe), reprezentând chipul Născătoarei de Dumnezeu. Construirea sfântului locaș s-a făcut încă din primii ani de existență ai Bisericii creștine, pe vremea în care Sfinții Apostoli Petru și Ioan propovăduiau cu mult zel misionar Evanghelia lui Hristos. Cei doi discipoli ai Mântuitorului au rugat-o pe cea care I-a dăruit trup omenesc Mântuitorului lumii să binecuvânteze, prin prezența sa, biserica nou temeluită. Ascultându-le cererea, Fecioara Maria i-a încredințat că le-o va împlini, dar nu le-a spus și cum. Mergând ei înainte, cu gândul că Maica îi va ajunge din urmă, au găsit în noul sfânt locaș chipul cel preafrumos al Preacuratei Maria, apărut în chip minunat pe un stâlp al bisericii. La scurt timp, a venit acolo și Împărăteasa cea mai aleasă decât cerurile; văzându-și chipul și pe poporul uimit de minunea săvârșită, a binecuvântat zidirea închinată Fiului ei, dar și acea icoană nefăcută de mână omenească, dându-i putere și tărie să facă minuni. Istoria nu consemnează în ce împrejurări sfântul odor din Lida a ajuns la Ierusalim; pe la mijlocul secolului al VII-lea, Gherman, cel care avea să devină patriarh al Constantinopolului, trecând prin orașul sfânt, a văzut icoana nefăcută de mână omenească a Născătoarei de Dumnezeu din Lida și i s-a închinat. Impresionat de chipul preafrumos al Maicii Domnului, Sfântul Gherman, pomenit în calendarul ortodox pe 12 mai, a căutat iscusiți iconari și le-a cerut să îi picteze o icoană cât mai fidelă celei pe care o văzuse. După ce i s-a împlinit dorința, Sfântul Gherman a luat icoana la Constantinopol, simțindu-o pe Maica Domnului mereu aproape, mai cu seamă în perioada grea ce avea să urmeze, când în Imperiul Bizantin s-a declanșat o aprigă luptă împotriva sfintelor icoane. Secole întregi, această icoană a vegheat strălucita capitală a Imperiului Bizantin, iar din prima jumătate a veacului al XV-lea, iată, prin voia Domnului, și-a găsit sălășluire în străvechea lavră a Neamțului, a cărui istorie, după unii cercetători, este mai veche decât însăși existența Moldovei ca stat independent.

După aproape 600 de ani „viețuire” a preafrumoasei icoane în vestita Mănăstire Neamț și multele minuni săvârșite aici, s-a creat o trainică legătură între Maica Domnului și monahii nemțeni. Evlavia și dragostea lor față de Împărăteasa Cerurilor se arată la fel de puternice ca și în lumea laică, poate chiar mai stăruitoare: monahii și-au încredințat viața și mântuirea Maicii Preacurate, iar ea le veghează drumul către Împărăția Cerurilor. (DOXOLOGIA)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews