La data de 3 aprilie, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Nichita Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Midichiei.

Sfântul Nichita Mărturisitorul s-a născut în Cezareea Bitiniei, din nord-vestul Asiei Mici, într-o familie evlavioasă. Mama lui s-a stins din viață la opt zile de la nașterea sa iar Filaret, tatăl lui, s-a călugărit. Copilul a rămas în grija bunicii care l-a crescut într-un adevărat spirit creștin. Încă din copilărie, Sfântul Nichita frecventa biserica și a devenit ucenic al pustnicului Ștefan. Cu binecuvântarea sa, Sfântul Nichita s-a dus la Mănăstirea Midichiei unde egumen era Sfântul Nichifor (13 martie).

După șapte ani de viață sfântă la mănăstire, cunoscut pentru regulile drastice impuse în viața monahală a mănăstirii, Sfântul Nichita a fost hirotonit preot. Sfântul Nichifor, cunoscând viața curată a tânărului călugăr, i-a încredințat conducerea mănăstirii atunci când el însuși s-a îmbolnăvit.

Nedoritor de putere, Sfântul Nichita s-a dăruit iluminării și bunăstării mănăstirii sale, cârmuind pe frați prin propriul său exemplu de viață. Curând, viața sfântă a viețuitorilor a atras la mănăstire mulți oameni căutând mântuire. După mai mulți ani, numărul călugărilor a crescut la o sută.

La plecarea către cele sfinte a Sfântului Nichifor, frații l-au vrut toți ca egumen pe Sfântul Nichita.

Domnul l-a dăruit pe Sfântul Nichita cu harul facerii de minuni. Prin rugăciunile sale un copil surdo-mut și-a recăpătat graiul; două femei posedate s-au vindecat; un om și-a recăpătat mințile și mulți alți bolnavi s-au vindecat de rănile lor.

În acei ani, sub împărat Leon Armeanul (813-820), erezia iconoclastă a renăscut și s-au întețit din nou opresiunile. Episcopi ortodocși erau scoși din funcție și exilați. În 815 la Constantinopol s-a întrunit un consiliu al ereticilor în cadrul căruia s-a hotărât alungarea Patriarhului Nichifor (806-815), alegând în locul sfinției sale un mirean eretic pe nume Teodot. De asemenea, episcopii ortodocși exilați au fost înlocuiți cu eretici.

Împăratul i-a adunat pe toți capii monahali încercînd să-i aducă la eretismul iconoclast. Printre ei se afla și Sfântul Nichita, care a stat drept în credința sa. Urmând exemplul său, toți ceilalți au rămași credincioși cinstirii sfintelor icoane. Astfel, toți au fost aruncați în temniță. Sfântul Nichita a răbdat toate chinurile cu curaj și i-a încurajat în dreapta credință și pe ceilalți prizonieri.

Văzând acestea, împăratul și falsul patriarh Teodot au încercat să-i păcălească pe episcopii ortodocși și pe cei rămași credincioși învățăturii ortodoxe, spunându-le că vor fi eliberați cu o singură condiție, și anume să primească Sfânta Împărtășanie din mâna pseudo-patriarhului Teodot.

Multă vreme sfântul nu a vrut să se împărtășească cu un eretic dar a cedat rugăminților fierbinți ai celorlați. Sfântul Nichita a intrat în biserică unde erau puse sfintele icoane pentru înșelare și a acceptat împărtășania.

Dar când s-a întors la mănăstirea sa, a văzut că nu s-a renunțat la persecuția împotriva icoanelor și s-a căit pentru fapta sa. Întors la Constantinopol, a denunțat cu tărie erezia iconoclastă ignorând amenințările împăratului.

Sfântul Nichita a fost aruncat în temniță din nou, unde a stat șase ani, până la moartea împăratului Leon Armeanul. Îndurând foame și muncă silnică Sfântul Nichita a făcut minuni cu puterea rugăciunii, și anume conducătorul Frigiei a eliberat doi captivi fără a cere răscumpărare și trei naufragiați pentru care s-a rugat sfântul, au fost aruncați pe mal de valuri.

Sfântul Nichita a murit în anul 824 fiind înmormântat la mănăstire cu mare cinste. Mai târziu, sfintele moaște au devenit o adevărată sursă de tămăduiri pentru toți care veneau să se închine cu credință la mormântul sfântului mărturisitor.