3 decembrie: 33 de ani de la plecarea în oastea mărturisitorilor din Ceruri a lui Petre Țuțea, marele gânditor și luptător: ”Eu sunt român de meserie!”

Se împlinesc 33 de ani de la plecarea la Ceruri a marelui gânditor creștin Petre Țuțea, omul de o erudiție sclipitoare, care, întrebat fiind ce profesie are, a răspuns așa cum numai unul ca el putea să o facă: „Eu sunt de profesie român”.
Declarație de credință: „Am făcut o mărturisire într-o curte cu șase sute de inși, în închisoarea de la Aiud: Fraților, am zis, dacă murim toți aici, în haine vărgate și în lanțuri, nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el!”
Petre Țuțea s-a născut în ziua de 6 octombrie 1902, în familia preotului din satul Boteni, Muscel. A studiat la Liceul „Neagoe Basarab” din Câmpulung-Muscel și la Liceul „Gheorghe Barițiu” din Cluj. A urmat cursurile Facultății de Drept de la Universitatea din Cluj, cu specializare la Universitatea „Humboldt” din Berlin, unde studiază formele de guvernământ, scrie ZiaristiOnline.ro.
Colaborează la diverse publicații naționaliste, alături de Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Mircea Vulcănescu și mulți alți intelectuali care făceau parte din generația anilor 1930, unde publică numeroase articole, studii de economie și politică. După invazia comunistă din România, Petre Țuțea este arestat și condamnat de noul regim mai întâi la 5 ani de închisoare, apoi la 18 ani de muncă silnică, din care a executat 8 ani, în diferite penitenciare. Este eliberat în 1964, cu sănătatea zdruncinată din cauza repetatelor torturi la care fusese supus.
Nici după eliberare, șicanele Securității nu au încetat, numeroasele descinderi în locuința sa modestă ducând la confiscarea a multe materiale la care Petre Țuțea lucra.
De la Petre Țuțea nu ne-a rămas o operă structurată, el devenind foarte cunoscut mai ales datorită extraordinarului său talent oratoric. Cele mai multe dintre textele sale au fost adunate în „Tratatul de antropologie creștină”, publicat la Iași, la editura Timpul.
Deși Petre Țuțea se definește adesea pe sine ca fiind un mistic creștin, vorbele sale au o vigoare, o actualitate și o aplicabilitate rar întâlnită. De exemplu, următoarea părere: „Cum văd participarea românilor de acum la mântuirea lor? – Simplu. Ducându-se la biserică”.
Cugetări ale gânditorului creștin, filmări cu Marian Munteanu și un „cuvânt de bun rămas” de la înmormântarea marelui filosof, AICI. VIDEO:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

NICUȘOR DAN, sponsor oficial al producției EU SUNT NICU - povestea unui tânăr homosexual pe străzile Bucureștiului. Premiera la Muzeul Țăranului Român, Studioul ”Horia Bernea”

Mentalitate de #rezist: Claudiu Bleonț, susținător al lui Nicușor Dan, și-a umilit fiica de 11 ani, pe scenă la Premiile Gopo: ”TACI DRACU' DIN GURĂ SĂ NU MĂ FACI DE CĂCĂT!” - VIDEO

3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

Actrița Manuela Hărăbor, după vot: ”Exista o vreme când onoarea era salvată prin duel. Astăzi am înlocuit pistolul cu ștampila. Am votat cu gândul la tata și pentru viitorul copilului meu”

George Simion, la conferința Romanian Business Leaders: ”Ca să evităm falimentul trebuie să scăpăm de paraziții din administrația locală și centrală” - VIDEO
Recomandările noastre

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Sfinții închisorilor Știri
Persoane: Petre Țuțea
Locații: București
Organizații: Mișcarea Poporul Român
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)