3 iunie: Sf. Mc. Luchilian, Ipatie, Pavel și Sfânta Paula Fecioara
Sfântul Mucenic Luchilian a fost mult timp preot păgân la templul din Nicomidia (Asia Mică). Înțelegând că învățătura păgână, în slujba căreia se afla, este greșită, a primit sfântul botez, darul Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Prin învățătura sa, Luchilian a adus și pe alți păgâni pe calea credinței creștine. Pentru aceste fapte, el a fost descoperit de către păgâni și dus înaintea judecătorului și conducătorului Nicomidiei, Silvian, în timpul persecuției creștinilor poruncite de împăratul Aurelian (270-275).
Pentru că a refuzat propunerile lui Silvian de a se întoarce la păgânism, Luchilian a fost supus la numeroase suplicii, după care l-au întemnițat.
Aici a mai cunoscut încă patru tineri întemnițați: Ipatie, Pavel, Dionisie și Claudie, pe care i-a întărit în dreapta credință și în suportarea chinurilor.
După câteva zile au fost aruncați într-un cuptor înroșit, însă Bunul Dumnezeu a revărsat peste ei mila Sa și au ieșit nevătămați din cuptor.
Văzând această minune, Silvian i-a trimis în orașul Vizantia. Aici, Claudie, Ipatie, Pavel și Dionisie au primit moarte martirică prin sabie, iar Sfântul Luchilian a fost spânzurat pe cruce.
Trupurile lor au fost îngropate cu cinste de o fecioară din Nicomidia, pe nume Paula.
Aceasta rămăsese orfană de ambii părinți. Toată averea pe care o moștenise a folosit-o pentru a-i ajuta pe cei întemnițați cu hrană, haine și medicamente.
După îngroparea mucenicilor, Paula s-a întors în Vizantia pentru a propovădui învățătura creștină și pentru a ajuta pe cei nevoiași, însă, fiind prinsă de păgâni și dusă la judecată, a fost chinuită, primind în cele din urmă moarte martirică.
Sursa: Basilica.ro
VIDEO Trinitas TV:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Zoe Dantes: Când te întorci din morți!
Părintele Petru Vamvulescu a murit vineri după slujba de Sf. Maslu, în casa unui credincios: „A intrat în stop cardio respirator, iar medicii nu au mai putut face nimic să-l salveze.”
Marele protopsalt Mihail Bucă a transmis imagini ale bombardamentului iranian chiar de la Sfântul Mormânt - VIDEO din Ierusalim și o CÂNTARE din drumul spre Muntele Athos: Meditație profundă
12 aprilie 1204: Căderea Constantinopolului ortodox în mâinile cruciaților papistași. Istoric: A fost un JAF și o DISTRUGERE fără precedent în istorie. S-au oprit doar ca să bea și să violeze
EMISIUNE ACUM: Vlad Țăranu, elevul de 16 ani pus la zid pentru ”Basarabia e România”: ”M-au întrebat pentru ce plâng și le-am spus: Pentru Dumnezeu, Neam și Țară!” LIBER la ActiveNews și Starea de Libertate - REDIFUZARE/VIDEO
Recomandările noastre
Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Sfânta Paula Sfântul Luchilian
Locații: Imperiul Roman
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)