30 aprilie: Sfântul Apostol Iacob al lui Zevedeu, frate al Sfântului Ioan Evanghelistul
Originar din Betsaida (Palestina, azi Israel) a fost pescar, devenind prin chemarea Mântuitorului unul dintre cei doisprezece Apostoli. A fost fiu al lui Zevedeu și al Salomeii, frate al Sfântului Ioan Evanghelistul.
I se mai spune Iacov cel Mare sau fiul lui Zevedeu pentru a fi deosebit de Iacov cel Mic sau Iacov al Lui Alfeu. După ce Mântuitorul i-a chemat la apostolat pe Sfântul Petru și Andrei, i-a chemat la slujirea apostolatului și pe fiii lui Zevedeu, Ioan și Iacob.
Au fost de față la cele mai însemnate minuni săvârșite de Domnul, la Schimbarea la Față, la învierea fiicei lui Iair, la rugăciunea de pe Muntele Măslinilor.
După Pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Iacob a părăsit Ierusalimul din pricina persecuției pornite împotriva creștinilor. Fericitul Ieronim spune că a predicat iudeilor împrăștiați printre neamuri. Întors în Ierusalim, a suferit moarte martirică în timpul împăratului Irod Agripa, în anul 44.
Acesta a fost lovit cu pietre, după legea iudaică și apoi, potrivit legii romane, a fost tăiat cu sabia. Ucenicii sfântului i-au dus trupul în Spania, la Ira Flavia (astăzi – El Padron). În sec. al IX-lea, sfintele moaște au fost mutate în Catedrala din Compostella.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
O Lege dată de Parlament a schimbat ADN-ul Poporului Român
A murit Nicolae Manolescu, unul dintre ultimii dinozauri ai tuturor regimurilor. A reușit sinistra performanță de a omagia toți dictatorii-roșii ai României începând cu Dej și sfârșind cu Iliescu. Susținea vaccinarea Covid cu forța
25 de ani de la lansarea atacului criminal asupra populației civile sârbe. ”Serbia nu-i va uita niciodată pe copiii, civilii și luptătorii care au murit în agresiunea NATO”
ActiveNews: Solidaritate cu Domnul Vlad Țăranu, elev care crede în Idealul Sfânt al Unirii, sancționat printr-un act de Poliție Politică de un cretinism care întrece imaginația lui Orwell, la Colegiul Tehnic ”George Barițiu” din Baia-Mare
Priveghere la Moscova în memoria celor 143 de victime nevinovate pentru care autoritățile bisericești de la București nu au găsit nici un cuvânt de compasiune. Slavă Manolescu!
Nicolae Manolescu a făcut stop cardiac – se află în stare gravă la Spitalul Elias
Recomandările noastre
Loreta Popa, un om dedicat primei sale iubiri: CUVÂNTUL! Interviu ActiveNews cu promotoarea Muzeului Național al Literaturii Române: ”Fără acces la educație copiii noștri nu vor mai fi în stare nici să se semneze, dar să citească”
27 martie: Basarabia „se unește pentru totdeauna cu Mama sa, România”. Aproape toți cei care au votat Unirea au fost apoi vânați de bolșevici și au sfârșit în lagărele sovietice. Ei sunt Martirii Basarabiei, Martirii Unirii. Să nu-i uităm niciodată!
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Locații: Palestina România Țara Sfântă
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)