ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


85 de ani de la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu în Noaptea Sfântului Andrei

Mircea Eliade: „Rareori în istoria creștinismului modern au fost răsplătite cu mai mult sânge posturile, rugăciunile și credința oarbă în atotputernicia lui Dumnezeu.” (Memorii)

„Văzu atunci cum peste sârme unul din jandarmi își așează pușca mitralieră în poziție de tragere. Apoi descoperi că de-a lungul sârmelor, santinelele se înmulțiseră: erau acum vreo 15. Văzu pe maior, înarmat și el, traversând grăbit curtea din fața cancelariei, cu un plutonier. Încet , încet, din toate părțile apăreau jandarmii. Deținuții ieșiseră din camere și se adunară în mai multe grupuri în curte. Dar îndată ce unul dintre ei încerca să se apropie de sârme, jandarmii strigau și înălțau armele. Până ce un plutonier se îndrepta spre sârme cu un jurnal în mână și făcu semn să se apropie cineva. Înainta un bărbat înalt, subțire, cu barbă de timpuriu albită. Plutonierul înfășură jurnalul, îl ghemui cât putu de mult, și-l zvârli spre sârme. Celălalt se apleca să-l ridice și se îndrepta către mijlocul curții desfăcându-l. Se opri din drum, deschise ziarul și se clatină. Toți se repeziră spre el. Apoi Ștefan auzi un strigăt sugrumat, sălbatic, de fiară rănită:
– L-au împușcat pe Căpitan.
Nu se mai auzi atunci nici o răsuflare în toată curtea. Tăcerea aceea împietrită i se păru mai cumplită decât orice strigăt.” -  Mircea Eliade, Noaptea de Sanziene

Mișcarea Legionară văzută de Moștenirea Clandestină. Extras minim de informare publică din documentarul TVR Moștenirea clandestină - Mișcarea legionară din România - episodul 11. VIDEO: 

Arhiva de Aur a Radioului păstrează o serie de documente audio de o valoare istorică și națională incontestabilă, printre care și singurul discurs înregistrat al lui Corneliu Zelea Codreanul, Căpitanul Mișcării Legionare.

Discursul a fost rostit de Căpitanul Mișcării Legionare în decembrie 1937, cu ocazia alegerilor câștigate de Partidul Național Liberal, urmat de Partidul Național Țărănesc și de Partidul Totul pentru Țară. Legionarii câștigaseră așadar o mare victorie, ajungând a treia forță politică a țării, după numărul de voturi primite.

După doar un an, în noaptea Sfântului Andrei, pe 29 spre 30 noiembrie 1938, Corneliu Zelea Codreanu era asasinat de către jandarmii care îl escortau spre închisoarea Jilava, în dreptul pădurii Tâncăbești. A fost ucis, împreună cu alți 13 legionari, la ordinul regelui Carol al-II-lea.

În  pădurea Tâncăbești, situată pe DN1, la jumătatea distanței dintre București și Ploiești, se află din 1999 o troiță monumentală ridicată pe locul unde au fost ucis liderul Mișcării Legionare și unde, în fiecare an, în preajma zilei de 30 noiembrie, au loc ceremonii religioase în memoria sa.

Prezentăm mai  jos transcrierea mesajului liderului Mișcării Legionare, aflat în Fonoteca Radioului:

„Dragi camarazi, după 15 ani de lupte, de prigoniri și de jertfe, tineretul României trebuie să știe că ceasul biruinței legionare nu mai este departe.

Toate încercările de vrăjmășie vor fi strivite.

Toate planurile de ademenire, toate încercările de cumpărare a sufletelor, toate încercările de dezbinare și toate trădările vor cădea la pământ.

Priviți-i drept în ochi pe toți tiranii voștri!

Îndurați cu resemnare orice lovitură! Suportați orice chin. Căci jertfa noastră, a tuturora, va fi temelia de fier, de trupuri frânte și de suflete chinuite, a Biruinței!

Acei ce vor cădea dintre noi vor avea nume și morminte de eroi. Iar cei ce ne vor ucide vor purta nume de trădători și vor fi blestemați din neam în neam.

Din adâncuri, se înalță biruitor legionarul, cu sufletul său de stâncă. Cei ce cred că-l pot învinge, ca și cei ce cred că-l pot cumpăra, se vor convinge curând, dar prea târziu, că s-au înșelat!”

VIDEO:

În noaptea Sfântului Andrei, 29 spre 30 noiembrie 1938, în dreptul pădurii Tâncăbești, liderul Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, era asasinat de către jandarmii care îl escortau spre închisoarea Jilava.

Alături de Codreanu, jandarmii i-au asasinat prin ștrangulare pe alți 13 legionari: Constantinescu Nicolae, Caranica Ion, Belimace Doru - NicadoriiCaratănase Ion, Bozântan Iosif, Curcă Ștefan, Pele Ioan, State Gr. Ioan, Atanasiu Ioan, Bogdan Gavrilă, Vlad Radu - „Decemvirii”.

În comunicatul Parchetului Militar al Corpului II Armată de a doua zi, procurorii au mințit, povestea oficială despre eveniment fiind aceea că inculpații ar fi încercat să fugă de sub escortă, jandarmii fiind nevoiți să-i împuște.

Comunicatul mincinos: „În noaptea de 29-30 noiembrie a.c. s-a făcut un transfer de condamnați de la închisoarea R. Sărat la București – Jilava.

În dreptul pădurii ce corespunde kilometrului 30 (in realitate la km 40 – n.n.) de pe șoseaua Ploiești – București, pe la orele 5, automobilele au fost atacate cu împușcături de necunoscuți care au dispărut și în acel moment transferații, profitând de faptul că transportul se făcea în automobile Brek tip jandarmi, deschise și pe timp de noapte cu ceață deasă, au sărit din mașini, îndreptându-se cu vădită intenție de a dispărea în pădure.

Jandarmii, după somațiile legale, au făcut uz de armă [...] Atât Parchetul militar al Corpului II Armată, pe teritoriul căruia s-a întâmplat cazul, cât și parchetul civil, fiind înștiințate, au venit la fața locului și au constatat în mod oficial moartea celor numiți mai sus, de către medic, prin încheierea de proces-verbal.

A autorizat înmormântarea cadavrelor, rămânând mai departe în cercetarea cazului.

Comandantul militar, după propunerea parchetului și pentru motive de ordine publică, a aprobat ca înmormântarea să se facă la subcentrul militar Jilava, fapt ce s-a executat în dimineața zilei de 30 noiembrie a.c. prin îngrijirea închisorii militare Jilava”, se arăta în comunicatul publicat în ziarul Universul.

În realitate, însă, asasinatul a fost pregătit minuțios de către autoritățile ce trebuiau să vegheze la respectarea legii. Istoricul George Damian scrie că regele Carol al II-lea, care dusese țara într-o situație dezastruoasă pe plan extern, a căutat să obțină ajutor și garanții din partea marilor puteri, dar rând pe rând, Londra, Parisul și Berlinul l-au refuzat. Mai mult, Franța și Marea Britanie, „aliații naturali” ai României, i-au sugerat suveranului să se înțeleagă cu Germania.

„În urma turnelui Londra-Paris-Berlin Carol al II-lea a înțeles un lucru: Germania urma să devină puterea dominantă în România (și în întregul spațiu sud-est european), iar Franța și Marea Britanie nu doreau și nici nu puteau face mare lucru pentru a schimba această situație. Hitler și cu Göring nu au oferit nimic României – nici garanții teritoriale, nici armament – în schimb au cerut tot din punct de vedere economic și Carol al II-lea a fost de acord. Orice s-ar putea spune despre Carol al II-lea, dar nu că îi lipsea inteligența: a înțeles că după ce România avea să intre în sfera de influență economică a Reich-ului lui Hitler, acesta nu avea să ezite în a-și exercita influența politică. Și chiar dacă Hitler și diplomația nazistă (cu excepția unor facțiuni mistice din SS și SA) nu iubeau foarte tare Mișcarea Legionară, totuși cel mai logic partener al Germaniei în România urma să fie Corneliu Zelea Codreanu – ceea ce ar fi însemnat în cel mai bun caz pentru Carol al II-lea să ajungă pe planul secundar al politicii românești (ceea ce nu a suportat niciodată) sau chiar să fie detronat și exilat. Carol al II-lea a încercat să împiedice această evoluție prin uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu”, a scris istoricul George Damian.

Ernest Urdăreanu, mâna dreaptă a Regelui Carol al-II-lea, cel care se ocupa de „treburile murdare” ale suveranului, i-a transmis ordinul de asasinat lui Armand Călinescu, ministru de interne. Într-o însemnare din agenda sa, Călinescu nota: „Urdăreanu: Codreanu și Maniu. Eu nu la Maniu”. Cu alte cuvinte, Regele dorea să-l elimine și pe Iuliu Maniu, nu doar pe Codreanu.

La 28 noiembrie 1938, Carol al II-lea s-a întors în țară din Germania, de la întrevederea cu Hitler unde a mers însoțit de Mihai, iar în noaptea respectivă a avut o întrevedere cu Armand Călinescu și Gavrilă Marinescu - șeful Poliției Capitalei, cărora le-a transmis ordinul de suprimare a lui Codreanu. 24 de ore mai târziu, asasinatul se producea în dreptul Pădurii Tâncăbești.

Plănuirea asasinării legionarilor reprezintă un act de terorism de stat, inițiatori fiind regele, Armand Călinescu și Gavrilă Marinescu. Regele-playboy „a introdus terorismul ca politică de stat”, considera atât de tranșant reputatul istoric Ioan Scurtu, dar și Alex Mihai Stoenescu sau Cristian Troncotă. Într-un interviu acordat jurnalistului Victor Roncea, istoricul Cristian Troncotă menționează că asasinarea lui CZ Codreanu s-a făcut la manevrele Elenei Lupescu și „sub influența masoneriei asupra Casei Regale”. Articolul continuă după VIDEO:

Asasinatul în sine a fost odios, dar detaliile crimei sunt de-a dreptul îngrozitoare, considerându-se faptul că este vorba de autorități ale statului.

În timpul scurtei guvernări legionare, detaliile crimei au ieșit la iveală. Legionarii au fost ștrangulați, fiecare în parte, după care au fost împușcați în spate - pentru a se potrivi cu povestea fugii de sub escortă. „Înmormântarea”, de care vorbea Parchetul Militar în comunicatul de a doua zi, a însemnat de fapt aruncarea victimelor într-o groapă comună, peste care s-a aruncat acid sulfuric și o placă de beton.

Plutonierul Sârbu, martor și executant al crimei, a povestit în ancheta din 1940:

„În zorii zilei de 29 Noiembrie 1938 am pornit spre Râmnicul Sărat. Am ajuns la închisoare, am fost băgați toți jandarmii într-o celulă unde maiorii Dinulescu și Macoveanu ne-au dat instrucțiunile asupra modului cum avea să-i executăm pe legionari. Punând în genunchi pe șoferul mașinii, i-a aruncat un ștreang dupa gât pe la spate, arătând cât de ușor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieșit apoi unul câte unul afară și fiecăruia i s-a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu că acela era Căpitanul, Corneliu Codreanu. I-am dus apoi în mașini. Aici legionarul era legat cu mâinile de banca, la spate, iar picioarele pe partea de jos a băncii din față, în așa fel ca să nu se poată mișca în nicio parte. Așa au fost legați 10 legionari într-o mașină și 4 în alta. Eu am fost în prima mașină, în cea cu 10 legionari, în spatele Căpitanului și fiecare jandarm era așezat în spatele legionarului ce-i fusese încredintat. În mâini aveam ștreangurile.

Am pornit. În masina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealaltă maiorul Macoveanu. Era o tăcere de mormânt căci n-aveam voie să vorbim între noi și nici legionarii între ei. Ajunși în dreptul pădurii Tâncabesti, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr-un cod de semnale, momentul execuției, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o și aprinzând-o de trei ori. Era momentul execuției, dar nu știu de ce nu am executat niciunu. Atunci maiorul Dinulescu a oprit mașina, s-a dat jos și s-a dus la mașina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executați. Căpitanul și-a întors puțin capul către mine și mi-a șoptit:
 
– „Camarade, dă-mi voie să le vorbesc camarazilor mei!”

Dar în aceiași clipă, mai înainte ca el să fi terminat rugămintea, maiorul Dinulescu a pus piciorul pe scara mașinii și pășind înauntru cu revolverul în mâna a rostit printre dinti: „Executarea!”
 
La aceasta, jandarmii au aruncat ștreangurile… A fost un muget și un horcăit, întrerupt din adâncul ființei lor, apoi o liniste de mormânt. Cu perdelele trase, masinile si-au continuat drumul pâna la Jilava… Când am ajuns, erau orele 7 dimineata. Aici ne asteptau: colonelul Zeciu, Dan Pascu, comandantul închisorii, colonelul Gherovici, medicul legist Lt. Col. Ionescu și alții. Groapa era facută. Trași din mașină, legionarii au fost așezați cu fața în jos și împușcati în spate, pentru a se simula astfel împuscarea pe la spate în timpul evadării de sub escortă. Apoi au fost aruncati în groapa comună…”.
 
Imagini și o relatare a deshumării legionarilor uciși aveți AICI:
Corneliu Codreanu a fost înmormântat creștinește pe 30 noiembrie 1940, la sediul Mișcării Legionare din Bucureștii Noi. La înmormântare au participat mii de oameni, dar și foarte multe personalități ale vieții culturale și politice interbelice. VIDEO colorizat transmis de un cititor urmat de Poemul Făt Frumos închinat de Tudor Arghezi lui Corneliu Codreanu și de opinia scriitorului Ion Cristoiu despre acesta, după cercetarea dosarelor lui de la SRI/SSI (VIDEO în bază):
După preluarea puterii de către comuniști, osemintele lui Codreanu au fost mutate din mormânt într-o locație rămasă necunoscută până azi.
 

FĂT FRUMOS

de Tudor Arghezi

 

Unde-a plecat, călare, Făt-Frumos,

De nu se mai zărește nicăierea,

Oricât și-ar pune soarele puterea,

Oricât s-ar pogorî luna de jos?

 

Munții pustii, cu piscurile cată

Mâhniți, din cer în valea de granit,

Ca să-l mai vadă, cel puțin o dată,

Viu dacă-i viu, sau mort de-o fi murit.

 

Cântecul lui, de care țara toată

Era învăluită ca-ntr-un vis,

De sta și ochiul șoimilor închis

În ascultare, s-a oprit deodată.

 

S-a rupt din codri, s-a pierdut din șes

Și, goală ca de suflet, tristă, țara

Nu mai găsește parecă-nțeles:

De ce e ziuă și se lasă seara.

 

Fluierul lui cânta și-n cingătoare,

Și zeci de sate albe, fermecate,

Cu sute de feciori și de fecioare,

Îl ascultau doinind pe înnoptate.

 

Se deșteptau cu doina lui în zori,

Se-ndrăgosteau la cântecele sale

Și se simțeau logodnicii ușori

Și mai frumoși, călcând în iarba moale.

 

Împrietenit cu cerbii și mistreții

Și nins cu fluturi jucători în cete,

Jivinele-l priveau ca niște fete

Și cu sfiala dulce-a tinereții.

 

Unde-a plecat că n-are nimeni știre

Fătul-Frumos, cu negre plete grele,

Cu ochi albaștri, plini ca de mărgele,

Și cu sprinceana-n jurul lor subțire?

 

A coborît din munți, pe stânci, călare,

Și patru nopți a scăpărat pământul,

De subt copitele nerăbdătoare

Ce s-au luptat cu cremenea și vântul.

 

Și luându-și fluier, însă și secure,

Și arme grele-n mâna lui ușoare,

Trecu, ca o săgeată prin pădure,

Și ca un fulger purtător de soare.

 

El străbătu întreaga țară,

Iar Dunărea nevrând să-i facă loc

O spintecă, sburdând, pe la mijloc

Cu pieptu-n unde și cu coifu-afară.

 

Și s-ar fi zis că negrul armăsar,

Cu nările suflând la fața apei,

Pe Dumnezeu îl duce, sau măcar,

Pe un trimis al lui Traian și-al Papei.

 

Neamul ursuz din țărmul de sub lună,

Neam trist, urît, și hâd și sângeros,

Amenințase doinele lui Făt-Frumos,

Mândria lui și voia lui cea bună.

 

Iar Făt-Frumos, oprindu-se din cânt

Simți, din sânge, flăcări că se-adună,

Și-n glas, în vorbe,-n pâine și pământ,

Dogoarea cerului străbună.

 

Și o lumină nouă-n viața lui,

Și o chemare din tării și noapte –

Și-n toate glasul nu știa al cui,

Și un îndemn de semne și de șoapte.

 

Nemaiștiute, nemaiîncercate

Ce se iscau și se topeau în salbe,

Că lua văzduhul chipuri aripate

Și se-ngroșau într-însul forțe albe.

 

Se ridicau talaze mari de mare,

Frunza suna ca zalele, și-o zare

Era ca o tipsie izbită de săgeți.

Murmur de fier și șuier de urale,

Într-o urzire crâncenă de vieți,

De lănci împiedicate în zăbale.

 

Acum s-a dus dușmanul să-l răpuie:

Ori să-l înece-n sânge și-n vâltoare,

Ori bezna lui zidită să descuie –

În stare și de milă, dar și de necruțare –

 

Cum va voi, căci vrednicul urmaș

Al lui Ștefan și Țepeș împreună,

Ridică și altare din stei pentru vrăjmaș,

Dar și țepoaie-nalte, cu proțăpirea bună.

 

Tu, Țară,-așteaptă cântecele iar

Să se strecoare-n ramuri liniștit,

Din răsăritul mare-n asfințit,

De la hotar până-n hotar.


Corneliu Codreanu în viziunea lui Ion Cristoiu după doi ani de cercetare a dosarelor acestuia din Arhiva SRI/SSI: