30 noiembrie: Asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu la ordinele Regelui Carol al II-lea. ISTORIA ZILEI
86 de ani de la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu în Noaptea Sfântului Andrei
Mircea Eliade: „Rareori în istoria creștinismului modern au fost răsplătite cu mai mult sânge posturile, rugăciunile și credința oarbă în atotputernicia lui Dumnezeu.” (Memorii)
„Văzu atunci cum peste sârme unul din jandarmi își așează pușca
mitralieră în poziție de tragere. Apoi descoperi că de-a lungul
sârmelor, santinelele se înmulțiseră: erau acum vreo 15. Văzu pe maior,
înarmat și el, traversând grăbit curtea din fața cancelariei, cu un
plutonier. Încet , încet, din toate părțile apăreau jandarmii. Deținuții
ieșiseră din camere și se adunară în mai multe grupuri în curte. Dar
îndată ce unul dintre ei încerca să se apropie de sârme, jandarmii
strigau și înălțau armele. Până ce un plutonier se îndrepta spre sârme
cu un jurnal în mână și făcu semn să se apropie cineva. Înainta un
bărbat înalt, subțire, cu barbă de timpuriu albită. Plutonierul înfășură
jurnalul, îl ghemui cât putu de mult, și-l zvârli spre sârme. Celălalt
se apleca să-l ridice și se îndrepta către mijlocul curții desfăcându-l.
Se opri din drum, deschise ziarul și se clatină. Toți se repeziră spre
el. Apoi Ștefan auzi un strigăt sugrumat, sălbatic, de fiară rănită:
– L-au împușcat pe Căpitan.
Nu se mai auzi atunci nici o răsuflare în toată curtea. Tăcerea aceea împietrită i se păru mai cumplită decât orice strigăt.” - Mircea Eliade, Noaptea de Sanziene
Mișcarea Legionară văzută de Moștenirea Clandestină. Extras
minim de informare publică din documentarul TVR Moștenirea clandestină -
Mișcarea legionară din România - episodul 11. VIDEO:
Arhiva de Aur a Radioului păstrează o serie de documente audio de o valoare istorică și națională incontestabilă, printre care și singurul discurs înregistrat al lui Corneliu Zelea Codreanul, Căpitanul Mișcării Legionare.
Discursul a fost rostit de Căpitanul Mișcării Legionare în decembrie 1937, cu ocazia alegerilor câștigate de Partidul Național Liberal, urmat de Partidul Național Țărănesc și de Partidul Totul pentru Țară. Legionarii câștigaseră așadar o mare victorie, ajungând a treia forță politică a țării, după numărul de voturi primite.
După doar un an, în noaptea Sfântului Andrei, pe 29 spre 30 noiembrie 1938, Corneliu Zelea Codreanu era asasinat în dreptul pădurii Tâncăbești de către jandarmii care îl escortau spre închisoarea Jilava, împreună cu alți 13 legionari, la ordinul regelui Carol al-II-lea.
În comunicatul Parchetului Militar al Corpului II Armată de a doua zi, procurorii au mințit, povestea oficială despre eveniment fiind aceea că inculpații ar fi încercat să fugă de sub escortă, jandarmii fiind nevoiți să-i împuște. Comunicatul mincinos: „În noaptea de 29-30 noiembrie a.c. s-a făcut un transfer de condamnați de la închisoarea R. Sărat la București – Jilava.
În dreptul pădurii ce corespunde kilometrului 30 (in realitate la km 40 – n.n.) de pe șoseaua Ploiești – București, pe la orele 5, automobilele au fost atacate cu împușcături de necunoscuți care au dispărut și în acel moment transferații, profitând de faptul că transportul se făcea în automobile Brek tip jandarmi, deschise și pe timp de noapte cu ceață deasă, au sărit din mașini, îndreptându-se cu vădită intenție de a dispărea în pădure.
Jandarmii, după somațiile legale, au făcut uz de armă [...] Atât Parchetul militar al Corpului II Armată, pe teritoriul căruia s-a întâmplat cazul, cât și parchetul civil, fiind înștiințate, au venit la fața locului și au constatat în mod oficial moartea celor numiți mai sus, de către medic, prin încheierea de proces-verbal.
A autorizat înmormântarea cadavrelor, rămânând mai departe în cercetarea cazului.
Comandantul militar, după propunerea parchetului și pentru motive de ordine publică, a aprobat ca înmormântarea să se facă la subcentrul militar Jilava, fapt ce s-a executat în dimineața zilei de 30 noiembrie a.c. prin îngrijirea închisorii militare Jilava”, se arăta în comunicatul publicat în ziarul Universul.
În realitate, însă, asasinatul a fost pregătit minuțios de către autoritățile ce trebuiau să vegheze la respectarea legii. Istoricul George Damian scrie că regele Carol al II-lea, care dusese țara într-o situație dezastruoasă pe plan extern, a căutat să obțină ajutor și garanții din partea marilor puteri, dar rând pe rând, Londra, Parisul și Berlinul l-au refuzat. Mai mult, Franța și Marea Britanie, „aliații naturali” ai României, i-au sugerat suveranului să se înțeleagă cu Germania.
„În urma turnelui Londra-Paris-Berlin Carol al II-lea a înțeles un lucru: Germania urma să devină puterea dominantă în România (și în întregul spațiu sud-est european), iar Franța și Marea Britanie nu doreau și nici nu puteau face mare lucru pentru a schimba această situație. Hitler și cu Göring nu au oferit nimic României – nici garanții teritoriale, nici armament – în schimb au cerut tot din punct de vedere economic și Carol al II-lea a fost de acord. Orice s-ar putea spune despre Carol al II-lea, dar nu că îi lipsea inteligența: a înțeles că după ce România avea să intre în sfera de influență economică a Reich-ului lui Hitler, acesta nu avea să ezite în a-și exercita influența politică. Și chiar dacă Hitler și diplomația nazistă (cu excepția unor facțiuni mistice din SS și SA) nu iubeau foarte tare Mișcarea Legionară, totuși cel mai logic partener al Germaniei în România urma să fie Corneliu Zelea Codreanu – ceea ce ar fi însemnat în cel mai bun caz pentru Carol al II-lea să ajungă pe planul secundar al politicii românești (ceea ce nu a suportat niciodată) sau chiar să fie detronat și exilat. Carol al II-lea a încercat să împiedice această evoluție prin uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu”, a scris istoricul George Damian.
Ernest Urdăreanu, mâna dreaptă a Regelui Carol al-II-lea, cel care se ocupa de „treburile murdare” ale suveranului, i-a transmis ordinul de asasinat lui Armand Călinescu, ministru de interne. Într-o însemnare din agenda sa, Călinescu nota: „Urdăreanu: Codreanu și Maniu. Eu nu la Maniu”. Cu alte cuvinte, Regele dorea să-l elimine și pe Iuliu Maniu, nu doar pe Codreanu.
La 28 noiembrie 1938, Carol al II-lea s-a întors în țară din Germania, de la întrevederea cu Hitler unde a mers însoțit de Mihai, iar în noaptea respectivă a avut o întrevedere cu Armand Călinescu și Gavrilă Marinescu - șeful Poliției Capitalei, cărora le-a transmis ordinul de suprimare a lui Codreanu. 24 de ore mai târziu, asasinatul se producea în dreptul Pădurii Tâncăbești.
Plănuirea asasinării legionarilor reprezintă un act de terorism de stat, inițiatori fiind regele, Armand Călinescu și Gavrilă Marinescu. Regele-playboy „a introdus terorismul ca politică de stat”, considera atât de tranșant reputatul istoric Ioan Scurtu, dar și Alex Mihai Stoenescu sau Cristian Troncotă. Într-un interviu acordat jurnalistului Victor Roncea, istoricul Cristian Troncotă menționează că asasinarea lui CZ Codreanu s-a făcut la manevrele Elenei Lupescu și „sub influența masoneriei asupra Casei Regale”. Articolul continuă după VIDEO:
FĂT FRUMOS
de Tudor Arghezi
Unde-a plecat, călare, Făt-Frumos,
De nu se mai zărește nicăierea,
Oricât și-ar pune soarele puterea,
Oricât s-ar pogorî luna de jos?
Munții pustii, cu piscurile cată
Mâhniți, din cer în valea de granit,
Ca să-l mai vadă, cel puțin o dată,
Viu dacă-i viu, sau mort de-o fi murit.
Cântecul lui, de care țara toată
Era învăluită ca-ntr-un vis,
De sta și ochiul șoimilor închis
În ascultare, s-a oprit deodată.
S-a rupt din codri, s-a pierdut din șes
Și, goală ca de suflet, tristă, țara
Nu mai găsește parecă-nțeles:
De ce e ziuă și se lasă seara.
Fluierul lui cânta și-n cingătoare,
Și zeci de sate albe, fermecate,
Cu sute de feciori și de fecioare,
Îl ascultau doinind pe înnoptate.
Se deșteptau cu doina lui în zori,
Se-ndrăgosteau la cântecele sale
Și se simțeau logodnicii ușori
Și mai frumoși, călcând în iarba moale.
Împrietenit cu cerbii și mistreții
Și nins cu fluturi jucători în cete,
Jivinele-l priveau ca niște fete
Și cu sfiala dulce-a tinereții.
Unde-a plecat că n-are nimeni știre
Fătul-Frumos, cu negre plete grele,
Cu ochi albaștri, plini ca de mărgele,
Și cu sprinceana-n jurul lor subțire?
A coborît din munți, pe stânci, călare,
Și patru nopți a scăpărat pământul,
De subt copitele nerăbdătoare
Ce s-au luptat cu cremenea și vântul.
Și luându-și fluier, însă și secure,
Și arme grele-n mâna lui ușoare,
Trecu, ca o săgeată prin pădure,
Și ca un fulger purtător de soare.
El străbătu întreaga țară,
Iar Dunărea nevrând să-i facă loc
O spintecă, sburdând, pe la mijloc
Cu pieptu-n unde și cu coifu-afară.
Și s-ar fi zis că negrul armăsar,
Cu nările suflând la fața apei,
Pe Dumnezeu îl duce, sau măcar,
Pe un trimis al lui Traian și-al Papei.
Neamul ursuz din țărmul de sub lună,
Neam trist, urît, și hâd și sângeros,
Amenințase doinele lui Făt-Frumos,
Mândria lui și voia lui cea bună.
Iar Făt-Frumos, oprindu-se din cânt
Simți, din sânge, flăcări că se-adună,
Și-n glas, în vorbe,-n pâine și pământ,
Dogoarea cerului străbună.
Și o lumină nouă-n viața lui,
Și o chemare din tării și noapte –
Și-n toate glasul nu știa al cui,
Și un îndemn de semne și de șoapte.
Nemaiștiute, nemaiîncercate
Ce se iscau și se topeau în salbe,
Că lua văzduhul chipuri aripate
Și se-ngroșau într-însul forțe albe.
Se ridicau talaze mari de mare,
Frunza suna ca zalele, și-o zare
Era ca o tipsie izbită de săgeți.
Murmur de fier și șuier de urale,
Într-o urzire crâncenă de vieți,
De lănci împiedicate în zăbale.
Acum s-a dus dușmanul să-l răpuie:
Ori să-l înece-n sânge și-n vâltoare,
Ori bezna lui zidită să descuie –
În stare și de milă, dar și de necruțare –
Cum va voi, căci vrednicul urmaș
Al lui Ștefan și Țepeș împreună,
Ridică și altare din stei pentru vrăjmaș,
Dar și țepoaie-nalte, cu proțăpirea bună.
Tu, Țară,-așteaptă cântecele iar
Să se strecoare-n ramuri liniștit,
Din răsăritul mare-n asfințit,
De la hotar până-n hotar.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ion Cristoiu: Un singur om, Călin Georgescu, a învins ditamai Sistemul. Klaus Iohannis a dat o lovitură de stat ca să se mai bucure 5 luni de luxul de la Cotroceni. Cine a ordonat perchezițiile ”anti-legionare” este un criminal, un trădător al României
Delirul stalinist al lui Adrian Papahagi și Vasile Bănescu: ”Să fie arestați academicieni, clerici, jurnaliști – nu contează!” Și NEUTRALIZAȚI/SUPRIMAȚI alte mii de români. PATRIARHUL ROMÂNIEI CE ZICE? Ionuț Țene - în atenția Parchetului și a Patriarhiei
Adevărul Bisericii: GAFĂ de proporții a Patriarhului Daniel: A căzut în plasa presei progresiste și a anunțat că îl EXECUTĂ pe ÎPS Teodosie
Recomandările noastre
A APĂRUT! Calendarul Mărturisitorilor 2025, pentru cititorii ActiveNews - Familia Ortodoxă și prietenii lor. Unde îl puteți găsi - FOTO
SOROS ATACĂ SIE. Motivul: Serviciul de Informații Externe NU SUSȚINE narativul anti-Călin Georgescu. BĂTĂLIA Soros-Trump pe pământ românesc e abia la început. Mai sunt 40 DE ZILE
Secțiuni: Cultură Istorie Prima pagină Sfinții închisorilor Știri
Persoane: Carol al II-lea Corneliu Codreanu Corneliu Zelea Codreanu Cristian Troncotă (General) Elena Lupescu Tudor Arghezi
Locații: Fortul 13 Jilava Jilava România Tâncăbești
Subiecte: asasinat asasinat politic dictatură
Organizații: Legiunea Arhanghelul Mihail Mișcarea Legionară
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (16)