ascultă articolul

La 18 aprilie 1894, la Buzău, se năştea marele ziarist român, Pamfil Şeicaru, omul despre care Ion Cristoiu spunea că a fost cel mai mare jurnalist al perioadei interbelice.

Pamfil Şeicaru a luat parte, ca ofiţer, la operaţiunile militare din Primul Război Mondial, fiind citat cu Ordin de Zi pe Armată.A fost deputat în parlamentul României în 1928, 1931 și în 1933. Ziarist de mare talent, a fost director al ziarului Bucovina (Cernăuți) și a participat la editarea revistei Gândirea.

În 1928 înființează ziarul Curentul,  pe care l-a condus până la plecarea sa din țară în 1944.

În 1939 a fost singurul ziarist român care a afirmat că așa-zisele garanții militare oferite de Marea Britanie și Franța pentru integritatea frontierelor României nu valorau nimic. În fața pericolului nazist, „Anglia trebuie să se pregătească pentru propria apărare și abia după asta să garanteze și frontierele altor țări”. Într-un articol publicat la 15 aprilie 1939 a intuit inevitabila sacrificare de către marile puteri a țărilor mici și mijlocii din Europa acelui timp.

În 1944, înainte de actul de la 23 august, Pamfil Şeicaru a părăsit ţara pentru a susţine în Occident cauza României. În 1945, a fost condamnat la moarte în cadrul parodiei de proces al "lotului ziariştilor", acuzator public fiind soţia lui Silviu Brucan, Alexandra Sidorovici.

În 1966, Nicolae Ceauşescu îl va graţia pe Pamfil Şeicaru prin decret de stat, aşa cum arăta istoricul Gheorghe Buzatu.

În 1977, vizitează clandestin România, sub ocrotirea Securităţii. Cere o întrevedere cu Nicolae Ceauşescu, dar din motive necunoscute, liderul României nu se mai ţine de cuvânt.

Moare la Munchen, în Germania, la 21 octombrie 1980. După 1989, este reînhumat la Mănăstirea Sfânta Ana, de lângă Orşova, ctitorie a sa.

Această mănăstire are o poveste interesantă: sublocotenentul Pamfil Şeicaru (1894-1980), aflat cu Regimentul 17 Infanterie, în Primul Război Mondial, pe Dealul Moşului, de deasupra Orşovei, a fost, împreună cu camaradul său Petre Găvănescu, îngropat într-o tranşee de explozia unui obuz german. Salvat de Dumnezeu, s-a legat să ridice, drept mulţumire pentru aceasta, o mănăstire, „în memoria tuturor eroilor care au căzut pentru o Românie Mare", după cum mărturisea în actul de donaţie a lăcaşului către Patriarhia Română, notificat la München în 24 martie 1975.

Comuniştii au închis mănăstirea şi au transformat-o în restaurant şi hotel. După 1990, a revenit la menirea ei firească, acolo fiind înhumat şi ctitorul ei.

Ce spunea Pamfil Şeicaru despre politica externă a României interbelice:

„Prizonieri ai unei iluzii, noi nu ne-am mai trudit să ne croim un drum al nostru, pentru siguranţa noastră, formula magică «marii noştri aliaţi» socotind-o suficientă. Tot sistemul nostru de alianţe nu este decât realizarea sistemului de siguranţă al Franţei faţă de eventualitatea unei revanşe germane. Biată nălucă; biet romantism al politicii noastre externe!” .

Ce spunea Pamfil Şeicaru despre clasa politică: "Această minoritate (clasa politică - n.r.) reprezenta ţara minciunii constituţionale. Această minoritate zădărnicea orice acţiune menită să folosească ţării… Confiscase conducerea Statului şi, rând pe rând, treceau pe la guvern ca adevărate trupe de ocupaţie, grăbite să-şi facă provizii, nepăsătoare de ce s-ar putea să se întâmple a doua zi. Ce valoare au delimitările dintre partide, etichetele, presupusele deosebiri de ideologie - când în compoziţia lor, în metodele lor de lucru erau de o deprimantă asemănare? Însăşi uşurinţa cu care migraţiunile dintr-un partid într-altul erau posibile indică o similitudine de climat politic. De fapt, am avut un singur partid care a stat nemişcat la guvern de la Unire şi până azi: partidul nepăsării naţionale”.

Opere apărute peste hotare:

Pax Americana o Pax Sovietica, 1947
Dotla. Să rămână doar cenușa, 1948
Istoria partidelor politice în România, 1959
La Roumanie dans la Grande Guerre, 1968
Karl Marx - Însemnări despre România, 1968
Die Donau - Fluss der Fünf Meere. Ein Europäisches Problem im Lichte der rumänisch-sowietischen Kontroversen, 1975 ("Dunărea - fluviu a cinci mări. O problemă europeană în lumina controverselor româno-sovietice")
Adevăruri care trebuie amintite, 1980