4 august: Sfinții Șapte Tineri din Efes, care și-au revenit din adormire după 200 de ani ca să dea slavă lui Dumnezeu. Sf. Muceniță Evdochia. Silviu-Andrei Vlădăreanu: ÎNGROPAREA DUPĂ CUVIINȚĂ
Când împăratul roman Decius a trecut odată prin cetatea Efesului, cei șapte tineri au fost pârâți că sunt creștini și aduși în fața împăratului. Văzându-i însă tineri și din familii nobile, împăratul a amânat uciderea lor și le-a dat răgaz să se răzgândească până ce el avea să se întoarcă iarăși în Efes. Cei șapte au hotărât să petreacă timpul care le mai rămăsese în rugăciune ca să aibă puterea să Îl mărturisească pe Hristos și să primească cununa muceniciei.
Așa că au plecat și s-au ascuns într-o peșteră, iar Iamvlih, fiind cel mai tânăr, mai cobora din când în când în cetate să cumpere pâine. Într-o seară, după ce au cinat împreună, ei au adormit, dar somnul acela nu a fost un somn firesc și nu a fost nici moarte, ci cumva între cele două. Când împăratul Decius a venit iar în Efes, aflând unde se ascunseseră tinerii, a poruncit să se astupe cu bolovani intrarea în peșteră și astfel ei să piară înăuntru de foame și de sete.
După aproape 200 de ani, în vremea binecredinciosului împărat Teodosie cel Tânăr, un om a vrut să își construiască un staul. Și, luând piatră din munte, a deschis fără să vrea intrarea în peșteră. Tinerii s-au trezit ca dintr-un somn de-o noapte și l-au trimis pe Iamvlih, după obicei, în cetate să cumpere pâine. Locuitorii cetății, văzând că tânărul vrea să plătească cu un ban de argint atât de vechi, se gândeau că găsise vreo comoară, dar apoi, auzindu-l că vorbește de împăratul Decius, l-au crezut nebun. Până la urmă l-au dus în fața episcopului și apoi cu toții au mers la peștera din munte unde au aflat și pe ceilalți tineri teferi și neschimbați de trecerea timpului.
Vestea acestei minuni a ajuns până la Constantinopol și împăratul Teodosie a venit personal la Efes. El a petrecut cu tinerii vreme de șapte zile, povestind cu ei și servindu-i chiar el la mese. Apoi cei șapte tineri au adormit în Domnul, iar împăratul a vrut să le așeze trupurile în racle prețioase din aur și argint. Noaptea, însă, sfinții s-au arătat împăratului în vis și l-au rugat să le lase trupurile să fie îngropate în pământ, așa cum se cuvine.
Astăzi însă oamenii nu mai vor să se îngroape în pământul din care ne-a plămădit Dumnezeu. Unii cer să fie arși, alții își construiesc cavouri cu racle de beton. Și pentru ca nebunia să fie completă, unele racle nici nu sunt în pământ, ci deasupra...
SF. 7 TINERI DIN EFES ȘI... ÎNGROPAREA DUPĂ CUVIINȚĂ
„SINAXAR” – o rubrică de Silviu Andrei VLĂDĂREANU,
în „LUMINA CREDINȚEI” – o emisiune Radio România Actualități din 2 august 2026
Tot în aceasta zi, pomenirea aducerii moastelor Preacuvioasei Maicii noastre si Mucenitei Evdochia.
Aceasta Sfânta Mucenita Evdochia era romana crestina din partea rasaritului, din Anatolia si a trait in veacul al IV-lea dupa Hristos. Si a fost luata in robie de Sapor imparatul persilor împreuna cu 9000 de crestini, în urma unui razboi, si a fost dusa în Persia.
Acolo ea a cunoscut credinta crestina pe lânga ceilalti prizonieri si
apoi s-a inteleptit pe sine prin rugaciune si citirea dumnezeiestilor
Scripturi, încât îi învata si îndemna la rabdare si viata sfânta pe toti
robii. Iar femeile persilor aflând de la robi despre ea, si ele o
iubeau, si a întors pe multe la cunostinta lui Dumnezeu. Pentru aceea
fiind pârâta, a fost în multe feluri si în multe rânduri groaznic
chinuita. Iar cea din urma data, daca au vazut-o mai mult moarta si fara
grai, i-au taiat capul. (Calendar-Ortodox.ro)
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Tatuil, care spânzurat s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului noul Mucenic si întocmai cu Apostolii Cosma (Etolianul), care a marturisit în Albania la anul 1778 si care prin sugrumare s-a savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Întrebare de 10 puncte pentru organizatorii UNTOLD, Emil Boc, Bogdan Buta și ”organele statului”: Voi cum vă foooteți melodic la Cluj? - VIDEO
BLASFEMIE în inima Iașului. Al doilea Ciucu, primarul penelist Chirică a dat aprobare pentru o întrunire neo-protestantă la doi pași de Mitropolie. Sfânta Parascheva, batjocorită de evangheliști. Mitropolia Moldovei și Bucovinei tace umilită
Jurnalistul Paul Gabriel Andrei: Guru Sadgudur la Untold: "Fără oameni, această planetă ar fi fantastică!" - VIDEO cu show-ul oferit chiar de sărbătoarea creștină Schimbarea la Față
Ionuț Țene: Blasfemie neoprotestantă la adresa Sfintei Parascheva, protectoarea Moldovei - Asalt ”pro-european” asupra BOR!
Cornel Constantin Ciomâzgă: CÂND DUMNEZEU DEVINE ”DEMODAT”. De ce suntem gata să căutăm spiritualitatea la capătul lumii, dar ne rușinăm uneori de cea care ne-a crescut?
Pr. Adrian Agachi: ”«Fără oameni, această planetă ar fi fantastică» - În loc să ne împărtășim de dragostea și delicatețea lui Dumnezeu, ascultăm mesaje pseudo-spirituale, care pot conduce la o gravă estompare a discernământului între lumină și întuneric”
Recomandările noastre
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Iisus Hristos
Locații: Efes Imperiul Bizantin
Subiecte: Calendarul zilei minuni Sărbători creştine
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)