Cei șapte tineri erau soldați în armata împăratului Deciu (249-251) și propovăduiau în Efes credința în Hristos. Au fost prinși și pentru că nu au vrut să participe la cultul păgân, au fost duși în fața împăratului, care i-a eliberat pentru un timp, impresionat fiind de tinerețea acestora.

Tinerii creștini din Efes erau fii din familii bogate, numele lor fiind: Maximilian, Iamvlih, Martinian, Ioan, Dionisie, Exacustodian și Antonin. Ei petreceau împreună în rugăciune și în postiri, răstignindu-se împreună cu Hristos prin omorârea trupurilor lor și prin păzirea curăției.

ImunoMedica


Făcând ei așa, s-au găsit oarecare denunțători, pentru că în vremea aceea se dădea la moarte frate pe frate, tată pe fiu, fiul pe tată, și fiecare nu-l tăinuia pe aproapele lui, dacă îl afla rugându-se lui Hristos, care au mers la împărat și i-au spus despre tinerii care se rugau lui Hristos și nu vroiau să jertfească zeilor.

Despre cei șapte tineri s-a aflat că stăteau într-o peșteră care, în timp ce aceștia erau căzuți într-un somn ca de moarte, din porunca împăratului a fost zidită. 
În timpul împăratului Teodosie al II-lea (408-450), la multă vreme după această întâmplare, zidul care astupa gura peșterii a fost stricat și cei șapte tineri au revenit la viață ca dintr-un somn.

Faptul care a adus în uimire toată cetatea, însuși împăratul Teodosie a venit de la Constantinopol să-i vadă, s-a petrecut pe fondul tulburărilor provocate în Biserică de ereziile apărute în primele secole ale creștinismului, și în special, în această perioadă, de erezia nestoriană.

Întâmplarea din marea cetate a Efesului a venit ca o luminare și întărire în acele vremuri tulburi.

Tinerii au mai trăit șapte zile după care plecându-și iar capetele la pământ și-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.