Constantin Noica, unul dintre cei mai mari filosofi legionari, s-a născut în anul 1909, în comuna Vitănești, județul Teleorman și moare la 4 decembrie 1987, în localitatea Păltiniș din județul Sibiu. Fiul său, Rafail Noica, este monah al Bisericii Ortodoxe Române.

Începe gimnaziul în București și obține bacalaureatul în 1928. Ca licean, debutează în revista liceului, Vlăstarul, în 1927 cu eseuri care au fost publicate în anul 1934 în volumul „Mathesis sau bucuriile simple”. Se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere din București, pe care o va absolvi în 1931 cu teza de licență Problema lucrului în sine la Kant. Timp de trei ani îl are ca profesor pe filosoful Nae Ionescu.

În perioada 1932 - 1934 frecventează societatea culturală „Criterion” formată din intelectuali apropiați Legiunii Arhanghelul Mihail ( Mihail Polihroniade, Haig Acterian, Mircea Eliade). 

În 1933, timp de un an de zile, urmează cursurile Facultății de Matematică iar în primăvara anului 1938 pleacă la Paris cu o bursă a statului francez, unde va sta pînă în primăvara anului 1939. În 1938, în urma asasinării sălbatice a lui Corneliu Zelea Codreanu, se înscrie oficial în Mișcarea Legionară. În mai 1940 își susține la București doctoratul în filosofie, cu teza Schiță pentru istoria lui „Cum e cu putință ceva nou?”.

În octombrie 1940 pleacă la Berlin în calitate de referent de filosofie la Institutul Româno-German. Va rămâne la Berlin până în 1944. Va participa de mai multe ori la seminarul de filosofie a profesorului Martin Heidegger, unde a mai participat și un alt filosof român cu operă de sertar, Alexandru Dragomir. În paralel, împreună cu Constantin Floru și Mircea Vulcănescu editează patru din cursurile universitare ale lui Nae Ionescu și anuarul Isvoare de Filosofie. În perioada 1949 - 1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici, Noica și-a căpătat ideea filosofică și totodată și-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai tîrziu.

În 1958 Noica este arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestați toți participanții la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar grupul celor arestați va purta la proces numele de Lotul Noica-Pillat. Dacă Nicolae Steinhard a preferat să nu-l denunțe cu nimic pe Constantin Noica și să pătimească închisoarea care i-a adus creștinarea fără nici o vină, un alt consângean de-al său, Zigu Ornea, apropiat al lui Andrei Pleșu, este considerat delatorul principal al Grupului Noica la Securitate (astăzi, același Pleșu care a sabotat și Referendumul pentru Familie se arată deranjat că monahii de la Schitul Păltiniș au legat un tricolor de crucea filosofului naționalist: „Pe crucea lui e nelipsită, prin „grija" gazdelor, o bentiță tricoloră. E, desigur, mult mai la îndemînă să decorezi emfatic un mormînt decît să protejezi spațiul din jur, binecuvîntat tocmai prin prestigiul celui înmormîntat acolo.”, scrie eseistul de la revista filo-homosexuală „Dilema”)

Un document din arhiva CNSAS, semnat de Mihai Șora ca declarație în procesul Noica, aduce lămuriri interesante în această privință:

"Subsemnatul ȘORA MIHAI, născut la 7 noiembrie 1916 in comuna Ianova regiunea Timișoara, domiciliat în București, Str. Jules Michelet nr. 15, raionul I.V. Stalin, declar următoarele:

În momentul în care a venit la ESPLA lucrarea lui NOICA despre Hegel, m-am gândit că, în cazul în care ar prezenta un interes oarecare din punctul de vedere al publicității, chiar cu ample modificări (însă nestructurale, adică:  suprimări și adausuri), să fie dată unui referent extern competent în Hegel, care să facă propuneri concrete. Am căzut de acord în sensul acesta cu tov. ZIGU ORENSTEIN (Zigu Ornea n.r.), redactor la redacția de critică și având studii de filozofie la bază, asupra persoanei tov. PAVEL APOSTOL, cercetător principal la Institutul de Filozofie și autor al unei lucrări despre Hegel. Tovarășul ORENSTEIN a și luat contact și a vorbit cu tov. Pavel Apostol în acest sens, spunându-i că avem lucrarea respectivă și că eventual, dacă este cazul, am dori să cerem avizul.

Tov. ORENSTEIN mi-a comunicat că tov. Apostol a acceptat în principiu să fie referent.

După lectură, constatând că orientarea cărții este funciarmente idealistă și că, deci, nu poate fi luată în considerare din punct de vedere al publicității ei, chiar după ample remanieri, am socotit că nu mai este cazul să cerem nici un aviz extern, care nu-și avea rostul decât pentru a ne ghida în procesul de refacere a cărții prin modificări ce nu ating structura”.

(ACNSAS, AFI, Dosar nr. 207, vol. 2, f. 24-25)

Această carte a lui Noica despre Hegel, precum și răspunsul dat de Noica unei scrisori către Cioran, comentarea cărților „legionarilor transfugi”, Cioran și Eliade, și manuscrisul romanului lui Dinu Pillat „Așteptând veacul de apoi”, au reprezentat capete de acuzare în procesul Noica-Pillat și au fost pedepsite cu ani grei de închisoare, scrie EVZ.

Cum s-a transformat o carte despre Hegel într-o acuzație penală aflăm de la ziaristul Ion Spânu: ”Din Nota sursei «Șerban» aflăm că Zigu Ornea (Orenstein, în declarația dată de Mihai Șora) a fost cel care a semnalat sursei de la Securitate existența manuscrisului lucrării «Povestiri din Hegel», căruia i-a predat și o copie a lucrării!

De aici, «filosofii de la Secu» s-au ocupat de analiza detaliată a lucrării, pe care au etichetat-o ca fiind «una dintre cele mai periculoase materiale ideologice din țară»”.

Cartea lui Noica despre "Fenomenologia spiritului” a lui Hegel și-ar fi propus, în viziunea lui «Șerban», «să atace regimul de democrație populară, revoluția, ideologia marxist-leninistă, spre a face apologia burgheziei și a religiei».

Cu trimiteri exacte la filele din manuscris, «Șerban» vrea să demonstreze că textul lui Constantin Noica ar conține «afirmații cu caracter fățiș anticomunist și mistic», ceea ce-l face pe locotenent-colonelul A. Olimpiu, care a primit Nota, să tragă concluzia asupra «conținutului dușmănos al acestei lucrări»”.

Câteva pasaje din documentul publicat de Ion Spânu sunt edificatoare pentru psihoza conspiraționistă a organelor comuniste de represiune. Iată ce nota locotenent colonelul de securitate Olimpiu A, în urma discuțiilor cu sursa  „Șerban”:

"Alături de aceste falsificări și mistificări ideologice periculoase în sine, C. NOICA a introdus în carte o serie de afirmații cu caracter fățis anticomunist și mistic. Întrucât ele abundă, vom alege câteva exemple, pe care le grupăm pe probleme:

Una din metodele favorite ale lui C. NOICA este atacarea politicii socialiste sub forma atacului împotriva politicii în general: «politicul e într-adevăr încercarea de a realiza imposibilul… ceva din Don Quijote nu încetează să vă însoțească pe toți…» (pag. 43) sau:

«În experiența politicului, conștiința omului se smintește; ea nu mai e la locul ei» (pag. 45).

Iar după aceasta: «Perversiunea care e în tine o vezi în afara: denunți… egoismele de clasă… pervertit cum… aveți dreptate în pornirea voastră. Căci ordinea generală e și ea perversă și nu numai cea veche, ci oricare, orice stat e rău…» (pag. 45, subl. noastră). În altă parte, NOICA spune că, în afara discursurilor, toată acțiunea revoluționară e "un abur, o nălucire” (pag. 87).

Guvernul revoluționar e doar «facțiunea învingătoare», «fanatică», de aici «legea suspecților din Revoluția franceză și din orice revoluție» (pag. 89)”.

Pe astfel de "dovezi” s-a bazat condamnarea lui Noica și a colegilor săi de generație. Poliția gândirii a ales să răspundă ideilor care nu-i erau pe plac cu ani de temniță și tortură. Pericolul e prezent, de altfel, și astăzi, mai ales că cei care uită istoria sunt, până la urmă, obligați să o repete.

Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964. Din 1965 se stabilește în București, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române, având drept domiciliu un apartament cu două camere unde Noica va ține seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene. In 1976, Constantin Noica îl întâlneste, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe viitorul Mitropolit Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru și al scriitorilor în general. Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia unde zăbovește 3 zile. Cadrul natural și biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Nicolae Steinhardt despre cele văzute la Rohia, știind gândul acestuia de a se retrage într-o mănăstire.

Citiți și CEI 22. Constantin Noica despre Constantin Barbu și Constantin Barbu despre Constantin Noica, la 35 de ani de la moartea marelui filosof. Interviu ActiveNews cu Victor Roncea

Ultimii ani din viață începând cu anul 1975, Constantin Noica și i-a petrecut la Păltiniș lângă Sibiu. Se stinge din viață la 4 decembrie 1987, după un accident în casă urmat de spitalizare.

Citiți și Nicolae Steinhardt despre Pleșu și Liiceanu: CATARII DE LA PĂLTINIȘ - 110 (29 iulie 1912 – 30 martie 1989)

Despre cum l-au „talonat” pe filosoful legionar Pleșu și Liiceanu, filosoful Constantin Barbu afirmă că „Noica știa de Operațiunea Păltiniș (Noica spunându-mi: „Au reușit ceea ce și-au propus: m-au înnămolit!"). În Operațiunea Eliade, Liiceanu și Pleșu au fost opriți de Noica (Noica însuși mi-a spus). Se pregătiseră să-l „seducă" pe Eliade cu antologia Drumul spre centru. Despre subordonarea lor față de ofițerul W.B. a publicat chiar Editura Humanitas (din neatenție) documentul.”

Citiți Constantin Barbu: Liiceanu are 80 de ani de viață și 50 de ani de PLAGIAT

Noica a fost înmormîntat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniș, după dorința sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Mitropolit Antonie al Ardealului, Crișanei și Maramureșului.

VIDEO cu singura filmare rămasă cu marele filosof legionar: