ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Încă de la frageda vârstă de 5 ani, George Enescu, poreclit, de către părinții săi, Jorjac a impresionat prin determinarea, talentul și pasiunea sa pentru muzică și compoziție.

Jorjac a descoperit pasiunea pentru muzică în jurul vârstei de 4 ani, când tatăl său i-a dăruit o mică vioară cu 3 corzi, încurajat fiind de interesul manifestat de copil pentru tot ceea ce ține de muzică, sunetele instrumentelor și acordurile muzicale. Văzând că nu este luat prea în serios și fiind convins că mica vioara este de jucărie, copilul Enescu a aruncat în foc vioara cu 3 corzi, spunând că își dorește o vioară adevarată, pe care să poată cânta cu adevărat, lucru care s-a întâmplat, primind, astfel, în scurt timp un instrument adevărat, pe care a învățat, în scurt timp, să cânte.

Pe lângă faptul că era înzestrat cu un auz absolut și reusea să imite perfect sunetele auzite, folosindu-se de corzile vocale, copilul genial George Enescu avea o memorie fabuloasă, reușind să rețină un cântec după ce îl asculta chiar și o singură dată. Memoria sonoră era ajutată de memoria vizuală, deasemenea impresionantă, cu ajutorul căreia putea înregistra vizual o partitură.

George Enescu a fost, într-adevăr, un copil-minute. La 4 ani știa să scrie, să citească, să adune și să scadă; la 5 ani cunoștea notele muzicale; la 6 ani desena cu un talent uimitor portrete și peisaje iar la 9 ani știa să vorbească fluent engleza, franceza și germana.

În scurt timp, înclinația sa către muzică a fost sesizată de către profesori și a fost îndrumat să studieze la Conservatorul din Paris, unde s-a perfecționat sub îndrumarea unor mari profesori ai vremii și unde a compus cele mai importante opere ale sale.

„Genialul copil-artist de 13 ani George Enescu a executat timp de trei ore și mai bine bucăți muzicale, unele fiind compoziții proprii de cea mai mare forță artistică, ca într-un vis sublim, în Dorohoiu” – Ziarul „Curierul Român”, 6 octombrie 1894.

Violonist desăvârșit, compozitor remarcabil, pianist, dirijor și profesor, Enescu a înființat și condus la Paris, orașul său de suflet, două formații de muzică instrumentală, însă pentru el, pe lângă experiența interpretativă, compoziția a rămas pe primul loc, recunoscând că tot ceea ce visa să facă pe viitor era să compună, lucru care s-a întâmplat.

Enescu a fost un bun patriot și filantrop, în timpul primului război mondial, susținând concerte în România pentru răniții din spitale. A întreprins, aici numeroase acțiuni umanitare iar după cel de-al doilea război mondial s-a retras definitiv la Paris.

Reproducem mai jos un articol cuprinzător scris de Pr. Prof. Univ. Dr. Nicu Moldoveanu în Ziarul Lumina:

George Enescu, genialul muzician român

 


Se împlinesc, în 2022, 141 de ani de la nașterea celebrului muzician român George Enescu și 67 de ani de la mutarea sa în veșnicie (1881-1955), odihnin­du-se, până la învierea cea de obște, în cimitirul Père Lachaise din Paris. Este singurul muzician român care, din mila lui Dumnezeu, se bucură, din trei în trei ani, începând de la 4 septembrie 1958 (la trei ani după trecerea sa în lumea celor drepți) de un Festival și Concurs inter­național de mare prestigiu și care îi poartă numele. 

Ca „orice pom plin de roade bune, în care mulți aruncă cu pietre”, au existat și încă sunt și astăzi cârcotași, ba chiar detractori mai duri, care au încercat să minimalizeze genialitatea muzicală și moștenirea artistică și culturală enesciană, cum a fost aproape acum un veac ministrul conservator dr. Constantin Argetoianu (1871-1955). Dar și mai recent am auzit păreri ciudate și greu de înțeles, într-o încercare de a întina memoria genialului muzician român - pianist, violonist, compozitor, dirijor și pedagog celebru, toate stăpânite la nivel de virtuoz și recunoscute internațional.

Fiindcă s-au scris deja sute de mii de pagini în anii care s-au scurs după trecerea la Domnul a marelui muzician, vom încerca foarte pe scurt să amintim câteva dintre cele mai importante realizări artistice din viața și activitatea genialului muzician român.

Copilul-minune

Nepotul preotului Gheorghe Enescu (1820-1898), George Enescu s-a născut în ziua de 7/19 august 1881, în satul Liveni-Vârnav din ținutul Botoșanilor, fiind ultimul copil și singurul rămas în viață (minune adevărată!), deci al doisprezecelea sau al treisprezecelea, căci primii patru s-au născut morți, iar următorii șapte sau opt n-au ajuns la maturitate. Părinții săi, Costache (1848-1919) și Maria (Cosmovici) Enescu (1839-1909), buni gospodari, cu oarece stare materială, și-au revărsat toată dragostea părintească asupra singurului copil rămas în viață, George, foarte inteligent și uimitor de receptiv, un adevărat copil-minune și un viitor geniu muzical. Observând aptitudinile lui George pentru muzică, l-au dus, când avea vreo 5 ani, la Iași, pentru a fi verificat cu mare atenție de către eminen-­tul profesor de la Conservatorul ie­șean, Eduard Caudella, care într-adevăr i-a sfătuit prietenește să ducă imediat copilul la Viena, capitala muzicii, pentru a fi instruit metodic în studierea viorii și a pianului de la început. Părinții s-au hotărât imediat să-l ducă pe Geor­ge la Viena, dar mama îmbolnăvindu-se și suferind o operație dificilă, părinții s-au întors în Moldova, iar copilul a rămas la Viena, în grija guvernantei lui, Mam’zelle Lédie, profesoara de limba franceză și limba germană.

La Viena, copilul George a urmat cursul preparator de vioară cu profesorul Sigismund Bachrich (1841- 1913), iar cursul superior cu profesorul Hellmesberger junior (1855- 1907), de la care copilul-minune, cu inteligența și memoria sa sclipitoare, a deprins destul de repede și temeinic tehnica și interpretarea corectă a unor capodopere muzica­le, compuse de către marii maeștri europeni.

De altfel, George Enescu, în toată cariera sa, a promovat, din postura de interpret genial, dar și din cea de dirijor, lucrările celebrului compozitor german Ludwig van Beethoven, titanul de la Bonn, ale lui Richard Strauss, Jean Sibelius, Franz Schübert, Claude Debussy, Arnold Schonberg și alții.

Inteligența, memoria și precocitatea copilului român au impresionat atât de mult la Viena, încât, la 21 august 1890, ziarul vienez Rumänicher Lloyd a publicat un articol intitulat „Un Mozart român”, în care reliefa succesul copilului Enescu la examenul de sfârșit de an, la Conservatorul din Viena, notând: „În cercurile muzicale din Viena se vorbește mult acum despre băietanul de 9 ani, George Enescu, și e probabil că în curând îl vom vedea ca artist de primul grad pe tărâmul muzicii”. Cel care scria acestea preciza că George Enescu „e favoritul întregului Conservator vienez, unde e numit micul Mozart, fiindcă stăpâ­nește deja nu numai vioara, ci și pianul”. Poate că ar fi bine să adăugăm, scria Viorel Cosma, că „profesorii și unii colegi l-au auzit pe băietanul Enescu executându-și primele compoziții pentru pian, precum: Polca op. 1, Capriciul, Fantezia la patru mâini, op. 2, Fantezia, op. 10, Studiu pentru pian și altele”. Și mai precizează Viorel Cosma că „acestea au fost descoperite de regretatul muzicolog Clemansa Liliana Firca printre manuscrisele de la Muzeul «George Enescu» din București și tipărite în Catalogul tematic al creației enesciene, la Ed. Muzicală, Bucu­rești, 1985” (Viorel Cosma, Florilegiu enescian, Ed. Pim, Iași, 2016, pp. 59, 110-116, 326).

Momentul de triumf

Ceva mai târziu, George Enescu se va stabili la Paris, ca student al Conservatorului de aici, între anii 1895 și 1899, și tot la Paris își va începe cariera muzicală de interpret violonist, pianist, dar și de compozitor și dirijor, așa încât, în anul 1898, la vârsta de doar 17 ani, își va prezenta ,,Poema Română”, op. 1, care s-a bucurat de un mare succes. „Nici o lucrare românească nu a înregistrat până astăzi, scria presa atunci, la prima audiție absolută, un impact mai puternic asupra opiniei publice mondiale, ca #Poema Română», op. 1 de George Enescu..., lucrare de debut a tânărului român în vârstă de numai 17 ani.”

Cele peste o sută de cronici, articole, note, publicate în 1898, în Franța, Anglia, Germania, SUA, România etc., identificate până în prezent (majoritatea păstrate azi în Muzeul „George Enescu” din București), ilustrează momentul de triumf al unui tinerel român de 17 ani, care a surprins, deopotrivă, melomanii și specialiștii, instru­mentiștii Orchestrei „Colonne” și profesorii Conservatorului parizian, ziariștii și cronicarii muzicali ai timpului (Ibidem, 591). Aici, în Parisul sfârșitului de secol XIX, „unde se perindau celebritățile artistice și se consacrau toți marii interpreți și creatori europeni, un tânăr poposit de pe meleagurile Moldovei direct la Paris s-a apucat să scrie o simfonie, inspirându-se din straniile balade și cântece popu­lare naționale, atât de pitorești ale patriei sale”, uimind prin precocitatea talentului său pe toți martorii evenimentului artistic de la ,,Theatre du Châtelet” din ziua de duminică, 6 februarie 1898, ora 14:15. „La cererea insistentă a publicului, maestrul Edouard Colonne a fost obligat să treacă peste uzanțele sălilor de concert franceze... și să-l aducă pe scenă, pentru aplauze, pe foarte tânărul compozitor român”... (Ibidem, pp. 541-542). Era comparat cu Mozart, Berlioz, Bee­thoven, Wagner, Saint Saëns și alții, ceea ce înseamnă o onoare și o mare speranță.

În ziarul Liberté din 7 februarie 1898, un cronicar francez avizat remarca siguranța mâinii de orchestrator a lui George Enescu, conchizând: „Trebuie să urcăm până la Mozart și dl Saint Saëns pentru a descoperi exemple de o precocitate la fel de surprinzătoare. Suita românească ce s-a executat ieri, la Châtelet, bine alcătuită pe motive naționale (românești, n.n.), relevă o natură excepțional de dotată”. Sau alt critic muzical de la Courrier National, din 9 februarie 1898, scria: „Opera dlui Enescu re­levă mari calități descriptive. Prin diferitele teme, prin orchestrația iscusită a lucrării, autorul a lăsat să treacă un parfum al sufletului patriei sale”. Sau altul scria că „presa a salutat în George Enescu aurora unui mare talent” și multe altele (Ibidem, pp. 543-546).

În toată viața și activitatea sa muzicală, fie ca violonist sau pianist, fie ca dirijor, George Enescu a programat și executat lucrările multor compozitori de talie mondială din Europa. Pentru el, Beethoven era un zeu, era titanul de la Bonn. Iată ce frumos scria despre acesta în amintirile sale: „Gân­diți-vă că în orchestra Conservatorului din Paris, copil fiind, interpretam anumite simfonii ale titanului de la Bonn după manuscrise. Pentru mine, Beethoven nu era în nici un caz același ca pentru tinerii de azi, un om ce se pierde în negura timpului, ci un artist viu încă în amintirea bătrânilor” (Ibidem, p. 417).

Citiți de același autor, în Ziarul Lumina, și George Enescu - genialitatea și suferințele unui mare compozitor

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews