Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț (Hozevitul) este pomenit în calendarul creștin ortodox la data de 5 august.

Cuviosul Ioan Iacob, călugăr la Mănăstirea Neamț, a fost un sihastru care și-a petrecut 24 de ani în Țara Sfântă, pe Valea Iordanului și în pustiul Hozeva.

Laboratorul ImunoMedica

 
S-a născut în satul Crăiniceni, comuna Păltiniș, județul Botoșani, la 23 iulie 1913, într-o familie de țărani credincioși. Între anii 1926-1932, Ilie, cum se numea din botez, a urmat Gimnaziul "Mihail Kogălniceanu" și Liceul "Dimitrie Cantemir" din Cernăuți.

A intrat ca viețuitor în obștea Mănăstirii Neamț, în 1933, iar în 1936 a fost tuns în monahism, primind numele de Ioan. În același an, a plecat cu alți doi călugări să se închine la Mormântul Domnului din Ierusalim, unde a rămas definitiv.
 
Între anii 1939-1940, Ioan Iacob a trăit în pustiul Qumran, într-o peșteră aproape de Marea Moartă. Aici l-a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a rămas ucenic tot restul vieții. Între 1940-1941, Ioan Iacob a stat cu mai mulți călugări într-un lagăr pe Muntele Măslinilor, din cauza războiului. 
După ce a fost eliberat, s-a reîntors la Mănăstirea Sfântul Sava, iar în 1947 a fost hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt de mitropolitul Irinarh.

A fost numit egumen la schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de la Iordan, aproape de locul unde s-a botezat Hristos. Timp de cinci ani, cât a dus această ascultare, cuviosul Ioan a săvârșit zilnic sfintele slujbe în limba română, a scris și tradus numeroase pagini patristice de învățătură pentru călugări sau pelerini, a compus un bogat volum de versuri duhovnicești, a înnoit chiliile și biserica schitului și, mai ales, viața duhovnicească, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor din țară. 

În 1952, s-a retras, împreună cu ucenicul său, în pustiul Hozeva, aproape de Ierihon, un an mai târziu așezându-se într-o peșteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiție, se ruga Sfânta Ana lui Dumnezeu să-i dăruiască o fiică — pe Maica Domnului. Aici a stat Ioan Iacob timp de șapte ani de zile, în rugăciuni, în privegheri, în posturi îndelungate, în cugetări duhovnicești, răbdând tot felul de suferințe, ispite și lipsuri. La 5 august 1960, fiind foarte bolnav, s-a sfârșit din viață, în vârstă de numai 47 de ani.
 
În anul 1980, un monah care îl cunoscuse pe când trăia în pustiul Hozeva a venit în Țara Sfântă, dorind să-l vadă pe cuviosul Ioan. Auzind însă că a murit de 20 de ani, s-a dus la peștera Sfânta Ana pentru a se închina la mormântul lui. Acolo, a obținut îngăduința de a-i deschide mormântul. Ridicând capacul sicriului, a constatat că trupul lui Ioan Iacob nu putrezise, ci, mai mult, răspândea un miros cu bună mireasmă.

Cu binecuvântarea Patriarhiei Ierusalimului, aceste moaște au fost puse într-o raclă din lemn de chiparos și sticlă și așezate în biserica Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul. Din acea zi, numeroși pelerini vin să se închine și să ceară ajutor la racla Cuviosului. 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfințenia vieții lui și văzând cinstitele sale moaște care se păstrează nestricate, l-a canonizat ca sfânt, la 20 iunie 1992, sub numele de "Sfântul Ioan Iacob cel Nou de la Neamț (Hozevitul)", fiind pomenit în fiecare an la 5 august, ziua morții lui.
 
Rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț

O, Cuvioase Părinte Ioane, viață cerească ai petrecut pe pământ, căci de la Sfântul Botez ai primit numele marelui prooroc Ilie, iar, la primirea chipului îngeresc, Sfântului Ioan Botezătorul, spre ocrotire ai fost încredințat. De aceea, ai urmat în viață pilda lor. Pentru viața ta sfântă din pustie, trecând din lumea cea deșartă, Domnul ți-a odihnit sufletul în strălucirea raiului, iar trupului tău osârduitor i-a dăruit nestricăciunea, arătând întru tine slava numelui Său.

Acestea avându-le în minte, noi, nevrednicii și păcătoșii, venim cu umilință și evlavie, rugându-te să nu ne treci cu vederea când alergăm la ajutorul tău.

Sfinte Părinte Ioane, cel ce din pruncie ai fost orfan de părinți, ajută cu rugăciunile tale pe cei orfani, ca să găsească iubirea Părintelui ceresc; cel ce ai fost frate și viețuitor în mănăstire, ajută-ne să viețuim, oriunde, ca frați întru Hristos; cel ce ai făcut din dorul de pustie dor de cerul sfânt, ajută-ne cu rugăciunile tale să căutăm sfințirea sufletelor noastre pustiite de păcate; cel ce ai fost mult nevoitor, ajută pe cei ce se nevoiesc în dreapta credință să împlinească în viața lor poruncile lui Hristos; cel ce ai fost fierbinte rugător către Dumnezeu, întărește rugăciunile și sporește râvna și evlavia noastră; cel ce ai dorit a viețui în Țara Sfântă, ajută-ne ca, prin fapte bune, să sfințim locul în care trăim, chemând pururea pe Duhul Sfânt să sălășluiască întru noi; cel ce ai coborât prin rugăciunile tale cerul în peșteră, roagă-L pe Hristos să încălzească și să lumineze cu iubirea Sa peștera inimilor noastre; cel ce încă din lumea aceasta ai simțit bucuria și pacea vieții veșnice, roagă-L pe Tatăl Ceresc să ne dăruiască bucuria și pacea Împărăției Sale.

Sfinte Părinte Ioane, păzește pe bătrâni în dreapta credință, pe tineri în viața curată și pe copii în iubire de Dumnezeu și de părinți. Ocrotește cu rugăciunile tale pe săraci și pe bolnavi, pe văduve și pe orfani, pe călători și pe cei robiți.

Ferește țara noastră de primejdii și necazuri și roagă-te pentru întreg poporul binecredincios, ca împreună cu tine să preamărească, prin credință și fapte, pe Dumnezeu: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Amin.