Sfinții Mucenici Galaction și Epistimia sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox și în calendarul greco-catolic la data de 5 noiembrie. 

Galaction a fost fiul lui Clitofont și al Levkipiei și a murit pentru Hristos la vârsta de 30 de ani. Epistimia nu avea decât 16 ani când a murit pentru credința în Domnul nostru Iisus Hristos. Clitofont era un bogat din orașul Emesa Feniciei, iar Levkipia era fiica unui conducător de oraș, pe nume Memnont. Fiind stearpă, Levkipia mersese la doctori și vrăjitori în speranța că va putea naște un copil, însă nu a aflat nici o rezolvare. 

ImunoMedica


Într-o zi a bătut la poarta casei un bătrân pe nume Onufrie, care ascundea faptul că era preot și monah sub haine de cerșetor. Levkipia l-a chemat înăuntru și i-a destăinuit mare ei supărare. Atunci, bătrânul i-a făgăduit că dacă va crede în Dumnezeul creștinilor și se va boteza, rugămintea ei de a avea un copil va fi împlinită. Acceptând să fie botezată, nu la mult timp Levkipia a născut un băiat, convingând astfel și pe soțul ei Clitofont să se boteze. Ei l-au numit pe copil Galaction și l-au crescut în credința creștină și i-au oferit o bună educație.

La vârsta de 24 de ani, Galaction este logodit de către tatăl său cu tânăra Epistimia care era păgână. În anul 249, împăratul roman Deciu (249-251) a emis un edict de persecuție a creștinilor, declanșând cea mai aprigă prigoană anticreștină din istoria imperiului de până atunci. Din această cauză, Galaction și-a botezat logodnica în ascuns, în râul Chefis, la fel ca și pe Evtolmie, un slujitor din casa Epistimiei. 

Hotărând amândoi să petreacă viață călugărească, și-au vândut averile și au îmbrăcat haina monahală în mănăstiri apropiate una de cealaltă. Ei s-au îndreptat spre cele două mănăstiri din Muntele Publion, una pentru maici și alta pentru călugări 
 
După ce păgânii au aflat de existența celor două mănăstiri, au trimis armată pentru a prinde toții monahii. Astfel, în anul 250, în mănăstirea în care era Sfântul Galaction au intrat soldații împăratului Deciu. Sfântul Galaction a fost luat și dus în fața judecătorilor. Neputând să-și părăsească soțul, Epistimia a mers de bunăvoie după dânsul, deși mănăstirea în care viețuia fusese ferită de prigoană. 

Mărturisindu-și amândoi credința, au fost supuși la chinuri, după care li s-au tăiat mâinile și picioarele, iar în cele din urmă și capetele.

Părintele Gheorghe Calciu ține o frumoasă predică despre viața exemplară a Sfinților Mucenici Galaction și Epistimia, predică care a publicată de Cuvântul Ortodox și pe care o redăm mai jos integral:

"Acești mucenici se prăznuiesc in a 5-a zi a lunii Noiembrie, iar viața și pătimirea lor a fost scrisă de Eutolmie monahul, servitorul Sf. Epistimia. Citeam mai zilele trecute Viețile Sfinților tipărită de Preacuviosul Părintele Ioanichie Bălan de la Sihăstria, cel cu binecuvântare de la Dumnezeu spre înțelepțirea noastră duhovnicească, prin cărțile de duh publicate de-a lungul vieții lui. Dumnezeu să-i lungească zilele.

Am dat peste ziua a cincea, ziua prăznuirii celor doi mucenici din titlul lucrării noastre. Mi-am amintit că, pe când eram profesor la seminarul teologic din București, am avut un tânăr pios, deștept, bun, care se numea Stângă. Incă înainte de a-și fi terminat Seminarul, a intrat ca frate la Sf. Mănăstire Crasna din Muntenia. Am fost și la călugărirea lui, împreună cu toată clasa de care ținea el și a primit, la călugărire, numele de Galaction. L-am iubit foarte mult și m-am bucurat să văd că Dumnezeu l-a chemat întru arhierie și că Vrednic este. L-am întâlnit o dată sau de două ori, nu am putut vorbi împreună – sigur, pentru nevrednicia mea. 

De două ori am dorit să-l vizitez la reședința sa episcopală și de două ori nu am reușit, Preasfințitul fiind plecat din localitate. Inima mea este mângâiată știindu-l vrednic și presupunând că și eu, pe lângă ceilalți părinți și profesori, am o parte la creșterea lui întru cele sfinte. Văzând sfinții zilei a cincea, am zis: Oare de ce PS. Galaction și-a ales acest nume de călugăr? Și am citit viața lor. Am găsit cea mai curată poveste sfântă de dragoste, adică o dragoste desăvârșită, dusă până la ultima limită de puritate, dragoste neconsumată în taina nunții, dar neveștejită în veci, prin ancorarea ei în Hristos.

Lumea a fost totdeauna fascinată de istoriile de dragoste și este bine așa, pentru că, din dragoste se unește bărbatul cu femeia sa, lăsându-și părinții și făcându-se un trup cu bărbatul ei și pe care i-a unit Dumnezeu, omul să nu-i despartă. De la frumoasa Elena din Troia, la Tristan și Isolda și până la lacrimogenele în serie, povești de dragoste – love stories – oamenii citesc, ascultă, se uită la televizor și lăcrămează pentru suferințele celor ce se iubesc. Dar câți citesc oare viețile sfinților Galaction și Epistimia? Eu însumi nu am citit despre viața lor până acum. Când eram adolescent mi s-a părut că cea mai pură iubire era cea dintre Tristan și Isolda cea blondă. Nu vreau să detaliez, nu acesta este scopul unei predici, de aceea voi spune foarte scurt povestea iubirii lor.

Tristan era un brav și un fidel seniorului său. Acesta l-a trimis să-i aducă o nevastă – pe Isolda. La întoarcere cu logodnica seniorului său, din greșală, amândoi beau dintr-o poțiune miraculoasă dată Isoldei spre a-l adăpa cu ea pe sotul sau spre a o iubi mereu. Astfel, din aceasta greseala, intre Tristan si Isolda se naste o dragoste mistuitoare, care pune in pericol viata lui Tristan. Pentru a evita razbunarea seniorului, Tristan fuge din tara, merge in alta parte si acolo se indragosteste de o alta Isolda, care era bruna. Dar dragostea sa pentru blonda Isolda il consuma si il imbolnaveste de moarte. La rugamintea lui, Isolda cea bruna il incarca pe o corabie si porneste spre tara lui Tristan, spre Isolda blonda. 

Vestea venirii lui se raspandeste, Isolda blonda il asteapta mereu pe tarm pe agonicul Tristan care, mereu o intreba pe Isolda bruna: Se vede tarmul drag? Se vede Isolda asteptandu-ma pe tarm, spre a o vedea macar o data inainte de moarte? Cand au ajuns aproape de tarm, intr-adevar, Isolda blonda il astepta, dar cea bruna, intr-un acces de gelozie, i-a spus ca blonda nu era pe tarm, ca nu-l asteapta. Si a murit Tristan de durere, chiar in clipa in care trebuia sa-si intalneasca iubita; a murit si Isolda blonda si tara intreaga s-a intristat de aceasta durere. Au fost ingropati amandoi in doua morminte alaturate si, a doua zi, cand oamenii au venit la mormantul lor spre a-i plange, au vazut ca, din mormantul lui Tristan iesise un trandafir inflorit care intrase in mormantul Isoldei, semn al iubirii eterne.

Iubirea dintre Sf. Mucenic Galaction si Sf. Mucenica Epistimia are o alta frumusete, o frumusete mantuitoare si semnul eternitatii ei sta in inflorirea intru Hristos a sangelui lor mucenicesc. Sf. Galaction s-a nasut intr-o familie pagana, in mod minunat. Familia lui era instarita si locuia in cetatea Emesiei din Fenicia, pe timpul persecutiei crestine a lui Diocletian. Mama Levchipia suferea cumplit, mai ales că tatăl său Clitofon o certa și disprețuia din cauza aceasta și o lovea uneori. Un călugăr care se prefăcuse cerșetor pentru a scăpa cu viață de persecuție, a venit să cerșească la poarta familiei. La început Levchipia nu a vrut să-l primească, apoi, făcându-i-se milă, l-a primit și l-a omenit. 

Călugărul care avea vedere duhovnicească a întrebat-o de ce e așa de tristă și ea i-a spus povestea ei. Și a întrebat călugărul: Cui te-ai rugat să-ți dea copil? Femeia a răspuns că Zeiței celei mari Artemida. Atunci călugărul i-a vorbit despre Hristos și despre milostivirea Lui față cei ce-L iubesc și că numai El ascultă și împlinește cererile, pentru că El a făcut toate, nu ca idolii păgâni care sunt făcuți de mâini omenești. I-a vorbit astfel mai multe zile, dar femeii îi era frică să meargă la Dumnezeul Galileenilor, ca să nu fie ucisă de persecutori. Călugărul i-a spus că nu trebuie să mărturisească public credința și a botezat-o în taină și a născut un fiu care a fost botezat în taină și el.

Clitofon s-a bucurat de fiu, s-a întors cu dragoste spre soția sa și a hotărât să meargă la zeița Artemida să-i mulțumească și să-i închine pruncul. Levchipia s-a speriat să nu ajungă pruncul la idoli și i-a mărturisit cine este Dumnezeul care i-a dat prunc și l-a convins sa se boteze și el în taină. Astfel Galaction crește într-o familie creștină și dragostea lui de Hristos îi înflăcăra inima. Când a ajuns vârsta de 24 ani, murind mama lui, tatăl său a vrut să-l însoare cu o tânără – Epistimia – de bună familie. Cei doi tineri s-au logodit, Galaction nu o cerea în căsătorie, deși lunile treceau, pentru că era cu gândul la Iisus și la chemarea spre viață monahală pe care o simțea în inima lui. 

Părinții au început să-l îndemne la căsătorie și chiar au pus-o pe Episitimia să-l întrebe de ce ezită sau poate că n-o iubește. Galaction i-a spus: De vreme ce nu ești creștină și ai o credință necurată, nu pot să-mi împărtășesc viața cu tine, ca să nu mâhnesc Duhul Domnului meu. Dar dacă te vei boteza, te voi numi soția mea și te voi iubi și aici în lume și în viața de veci. Epistimia a răspuns: Ce-mi vei porunci, domnul meu, aceea voi face; cred în Dumnezeul tău și voiesc să mă botez. Astfel Epistimia a devenit creștină fiind botezată chiar de Galaction în râul Chifos, pentru că era greu să găsești preoți în acea vreme de grozavă persecuție. Epistimia, după botez, avea vise minunate care îi întăreau credința și, atunci când Galaction i-a propus să fugă pe ascuns cu el la o mănăstire, la viața monahicească și a veșnicei și fericitei feciorii, a acceptat fără nici o ezitare.

Au fugit amândoi într-o noapte și, după zece zile de mers pe jos, au ajuns la o mănăstire cu zece călugări, foarte bine ascunsă, în pădurile muntelui Puplion. Au luat cu ei și pe servitorul Epistimei, care se creștinase și se făcuse monah cu numele Eutolmie și care a scris viața celor doi. Și mărturia lui este adevărată. Starețul mănăstirii, primind mărturisirea lor, l-a oprit pe Galaction la el spre pregătirea întru monahism, iar pe Epistimia a trimis-o la o mănăstire de maici, mai în adâncul codrului, unde erau numai patru călugărițe bătrâne, stareța fiind o maică în vârstă, cu o mare trăire duhovnicească. 

Aceasta a luat-o pe Epistimia în grija ei. Și a înțeles tânăra despre ce dragoste veșnică îi vorbise Galaction și inima ei s-a umplut de o iubire curată pentru Hristos și aceeași iubire o simțea pentru Galaction. Așa creștea ea în duh până la măsura maicilor celor duhovnicești și la priceperea cea tăinuită, iar Galaction se supunea întru totul starețului său și nu era la el clipă fără rugăciune și fără ascultare și toți îl iubeau și îl întăreau în strădania lui.

Dar Dumnezeu pregătea o mai mare răsplată pentru cei doi tineri și o cunună nepieritoare pentru amândoi, unindu-i în legătura nestricată a dragostei veșnice în Iisus Hristos. S-a aflat atunci de către păgâni că, în muntele Puplion, este o mănăstire de creștini care defăimează zeii păgâni și a poruncit noul ighemon să se trimită ostași care să-i prindă pe călugări și să-i aducă în cetate spre chinuire ca să se lepede de Hristos. Creștinii din cetate au aflat și au trimis veste călugărilor să fugă în pădure spre a scăpa de primejdie, ceea ce au și făcut.

Inainte de aceasta, Epistimia a avut un vis în care se făcea că ea și logodnicul ei ca frate erau într-un palat și un împărat strălucit le punea la amândoi niște cununi pe capete. Tulburată, a trimis o scrisoare starețului mănăstirii, care era și duhovnicul maicilor, rugându-l să vină la ea, ceea ce acesta a și făcut. El i-a tâlcuit visul spunându-i că palatul era împărăția cerurilor, că împăratul era însuși Hristos Dumnezeu, iar cununile erau răsplătirea cerurilor pentru ea și Galaction. Aceasta însă însemna că vor trece prin chinuri pentru Hristos, dar să nu se sperie, căci Dumnezeu le va pregăti răsplată scumpă în ceruri.

Întors la mănăstire, starețul a poruncit tuturor să fugă în pădure, numai Galaction a rămas înăuntru, citind Sfânta Scriptură. Toți ceilalți au fugit în grabă fără sa-și dea seama de lipsa monahului, pe care, singurul, ostașii prinzându-l, l-au dus spre cetate. Aflându-se de această prindere, Epistimia a cerut voie staretei sa fuga dupa ostasi si sa mearga la acelasi sfarsit ca si Galaction, fiindca ei s-au legat sa fie impreuna aici pe pamant si in cer. Maica a incercat s-o opreasca, nefiind sigura de rezistenta ucenicei sale la chinuri, dar ea a insistat si atunci au lasat-o.

Alergând în grabă mare, a ajuns ostașii și a început a striga dupa Galaction: Iubitul meu domn și frate, învățătorul mântuirii mele prin care am cunoscut pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, așteaptă-mă și mă ia cu tine și pe mine, săraca, ia-mă la chinuri căci tu m-ai scos din înșelăciunea idolească. Du-mă la cununa cea mucenicească. Adu-ți aminte de făgăduința dată mie că nu mă vei părăsi nici în veacul acesta, nici in cel ce va veni.

Ostasii, maniosi ca striga dupa ei si ca marturisea pe Hristos, au legat-o si pe ea si i-au dus pe amandoi in fata ighemonului. Pe drum, Galaction o invata si o intarea sa nu se lase amagita de fagaduintele paganilor, nici de amenintari, nici de chinuri, caci rabdand putin acum, vor capata rasplata cea vesnica. A doua zi dimineata, Galaction si Epistimia au fost pusi in fata ighemonului pentru interogatoriu. Ei au marturisit cu tarie ca sunt monahi si crestini, ca slavesc pe Dumnezeu cel intreit in persoana si defaimeaza idolii cei facuti de maini omenesti. A poruncit paganul ighemon sa-l dezbrace pe Galaction si sa-l bata cu bice de bou. Epistimia il ocara pe pagan numindu-l chinuitor nemilostiv al credinciosilor. 

Atunci el a poruncit s-o dezbrace si pe ea si a strigat fecioara: Blestemat sa fii, chinuitorule, ca nimeni, din pruncia mea nu a vazut goliciunea mea si acum, cu nerusinare, ma despoi in fata tuturor. Dumnezeul nostru cel adevarat sa va orbească pe toți. Și îndată au orbit chinuitorii și căutau pereții ca să se sprijine de ei și rugau pe fecioară să le ridice pedeapsa, ceea ce ea a și făcut și 53 dintre ei au mărturisit pe Hristos. Dar ighemonul și ceilalți câțiva au zis că totul era vrăjitorie și a poruncit să le taie mâinile. Iar Galaction și Epistimia slăveau pe Dumnezeu cu glas mare; apoi a poruncit să le taie picioarele, dar ei nu încetau a slăvi pe Domnul și atunci le-a tăiat limba și, în cele din urmă, capetele și au adormit cei doi întru Domnul și trupurile lor ciopârțite au fost scoase în cetate și părăsite pe străzi ca să vadă toți ce se întâmplă cu cei care defăimează idolii. Călugărul Eutolmie, fostul servitor al Epistimiei, a urmat de departe pe Galaction și pe logodnica sa. El a văzut toate cele petrecute și a auzit toate cele spuse. A luat trupurile și le-a îngropat cu cinste creștină și a scris viața lor cea plină de pătimire și de fapte bune.

Istoria acestei iubiri sfinte nu s-a terminat nici printr-un război troian ca în cazul frumoasei Elena și a frumosului Paris, nici printr-o moarte de dragoste care ucide ca în cazul lui Tristan și Isolda și nici prin publicarea unei cărți cu scrisori de dragoste cum se întâmpla în saloanele nobilimii din vremea lui Ludovic al XIV-lea. Istoria iubirii lor, de o puritate angelică nu s-a sfârșit niciodată. Lor le-a fost hărăzită veșnicia, pentru că au ancorat în Hristos, Dumnezeul cel Veșnic și neprihănit. Nu au lăsat în urma lor nici dureri, nici dezastre, ci liniște și credință și o certitudine: că Dumnezeu iubește pe cei ce-L iubesc pe El și că răsplătirile Lui sunt eterne și cât va exista lumea aceasta și în veacul cel nou, pomenirea lor va fi neștearsă. Amin”.