ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La data de 5 iunie, mai exact la ora 00:00 între 5 și 6 al lunii respective, anul 1871, se năștea, la Botoșani, cu numele de botez Niculae, Iorga. Mai târziu, prenumele i-a devenit Nicolae, sub care s-a și consacrat, devenindu-i semnătură oficială.

Iorga avea un spirit enciclopedic, formându-se ca istoric, cu studii la Iași, Leiptzig, Berlin și Paris. Universitatea din Iași a absolvit-o într-un singur an, cu diploma ”Magna cum laudae”. La 23 de ani, își obține doctoratul, și intră în Academia Română.

Nicolae Iorga a fost critic literar, documentarist, dramaturg, poet, memorialist, om politic (parlamentar, ministru, prim ministru). Este, deasemenea și cel mai mare poligraf român: a scris 1 003 volume, 12 755 de articole, 4963 de recenzii în cei 69 de ani de viață, dintre care, mai importante sunt: ”Studii și documente cu privire la istoria românilor”, în 25 de volume, ”Istoria Imperiului Otoman”, în cinci volume, apărută în limba germană, ”Istoria românilor”, în 10 volume.

Ca om de literatură, Iorga a scris poezii și drame cu conținut istoric : ”Învierea lui Ștefan cel Mare”, ”Tudor Vladimirescu”, ”Sfântul Francisc din Asisi”, volume memorialistice ”Oameni care au fost”, ”O viață de om, așa cum a fost”.

Ca istoric literar a publicat ”Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea”, ”Istoria literaturii religioase”, ”Istoria literaturii românești contemporane”.Și-a început de tânăr activitatea politică, ca și co-fondator al Partidului Naționalist Democratic, bazându-se, din punct de vedere ideologic, pe solidaritatea națională. A fost Ministru de interne, prim ministru între 1931 - 1932, consilier regal, parlamentar, funcții politice în care nu a excelat, însă, ca politician, fiind, în primul rând, om de știință, un savant.

Iorga a obținut, în străinătate, o mare popularitate. A fost omagiat de zeci de universitați din Europa cu titlul de ”doctor honoris causa”, însă mai important este faptu că a putut să și înființeze școli de cultură românească : Școala română din Paris, Academia Română de la Roma, în țară înființând Institutul de Studii Est Europene, Institutul de istorie Universală și Universitatea populară de la Vălenii de Munte. 47 de universități din Europa au arborat drapelul în bernă la aflarea veștii morții sale controversate.

Maria Berenyi ne oferă amintirea lui Axente Baciu despre vizita lui Nicolae Iorga la Societatea „Petru Maior” din Budapesta:

[...] În dup-amiaza unei zile de toamnă din anul 1902 mă găseam în biblioteca Academiei Maghiare de științe. Căutam informații privitoare la teza ce preparam. În liniștea care domnea în sală își făcu deodată apariția un domn înalt, cu barbă respectabilă și cu niște ochi mari care din primul moment fixau asupra lor atenția celor din sală. În urma lui, un om de servici cu două teancuri de documente pe care le așeză pe un pupitru la care nu se putea lucra decît stînd în picioare. Un alt servant aduse călimară cu cerneală și condei. Amintesc acest amănunt fiindcă noi, "mușterii” obișnuiți ai Bibliotecii nu aveam voie să întrebuințăm condei și cerneală. Nu ni se îngăduia decît folosirea creionului. Neștiind cine poate fi domnul cu care se făcea excepție de la regulă stabilită, curiozitatea ne concentră și mai mult atenția asupra privilegiatului vizitator. Cum era în apropierea mesei la care ședeam eu, nu l-am mai slăbit din ochi, uitînd că eu mă aflam acolo cu alt scop. Fără să dea vreo atenție, măcar din curiozitate celor din jurul său, domnul cu barbă, după ce desfăcu legăturile primului teanc de documente in folio, își aruncă privirea asupra primei pagini cu o vădită aviditate de a cunoaște taina ce o cuprindea.
 
Nu cred să fi trecut mai mult de o oră pînă ce întregul teanc, de grosimea latului unei palme sdravene fu răsfoit, extrăgîndu-se din paginile lui tot ceea ce-l interesa pe cercetător. Și această minune s-a săvîrșit așa că, în timp ce mîna stîngă întorcea filele mari ale documentelor, dreapta le însemna conținutul într-un caiet, dar fără controlul ochiului care aluneca lacom de-a lungul paginilor ofilite, nedezlipindu-se de textul lor. Al doilea dosar a fost dat gata în și mai scurtă vreme. Ținut mereu sub observație, îmi făcusem repede părerea: un farsor care face pe grozavul. Nu puteam admite ca cineva să fie în stare a descifra pagini de documente vechi, – atît de greu de descifrat uneori –, dintr-o simplă ochire, ba, în plus, în același timp să-și poată trece în caiet și conținutul acelor pagini! poate chiar cu citate din textul lor. Asta vrea să-și da aiere de supraom!, îmi zisei în sinea mea. Și simpatiei și curiozității cu care-l privii la-nceput i-au luat la sfîrșit locul antipatia pe care-o trezește întotdeauna caraghiosul care vrea să apară mai mult decît e.
 
A treia zi un afiș la Societatea "Petru Maior” ne anunța că profesorul Nicolae Iorga, aflîndu-se la Budapesta ar dori să petreacă o seară în mijlocul studențimii române și că spre acest scop a fost reținut, – pentru seara de-a doua zi –, "separeul” de la restaurantul cutare unde vom avea o masă comună. Întîlnirea la ora 8. Vă puteți închipui repercusiunea pe care o avu acest anunț! Vestea a trecut din gură-n gură și cu ea și nerăbdarea de a cunoaște cu un ceas mai devreme pe marele cărturar al neamului, a cărui faimă trecuse de mult frontierele României. De aceea, încă la ora 7 sala destinată întrunirii noastre era ocupată pînă la ultimul loc.
 
La ora 8, condus de șefii studențimii, cine-și făcu intrarea în sală? "Farsorul” meu cu barba mare din sala de lectură a Academiei maghiare...Văzîndu-l am simțit cum valul rușinii îmi inundă fața, și, punîndu-mă acum pe mine în postura de "caraghios”, pe urma judecării pripite a unui om cu calități excepționale. Ne-a vorbit despre primul unificator al provinciilor românești, despre Mihai Viteazul. Tonicul mîndriei naționale pe care l-a infiltrat în sufletul nostru tînăr prezența și conferința acestei personalități proeminente a spiritualității românești s-a manifestat în toate ulterioarele noastre acțiuni de interes obștesc. Mîndria de a ne ști de aceleași neam și-a dat roadele.”
 
[Axente Baciu, Amintiri din timpul anilor de școală primară, secundară și universitară, Sibiu, 1950, p. 172.]