Schimbarea la Față este una din marile sărbători pe care românii, împreună cu toate popoarele ortodoxe le închină Mântuitorului, Iisus Hristos. Bucuria acestei sărbători este bucuria Apostolilor care au prilejul să-l vadă pe Învățătorul lor „Schimbat la Față”, pe muntele Tabor.

La șase zile după ce a spus ucenicilor Săi : "Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere" (Matei 16, 28 ; Marcu 9, 1), Iisus i-a luat pe Apostolii Săi preferați : Petru, Iacov și Ioan și i-a „dus deoparte”,  urcând pe un munte înalt - muntele Taborului în Galileea - ca să se roage.

Conform Sinaxarului, El i-a ales pe aceștia trei apostoli din următoarele considerente: „Petru, pentru că tocmai își mărturisise credința în dumnezeirea Sa ; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos ; și Ioan care mărturisi din experiența sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca "fiu al tunetului" teologia Cuvântului întrupat. ”

Urcarea pe munte este simbolică pentru înălțarea spirituală, care, „din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeiești. Această înălțare era de fapt esența întregii vieți a Domnului care, fiind în„veșmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învățându-ne că isihia (liniștirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.”  

Hristos, care este, conform teologiei creștine, Cuvântul Lui Dumnezeu Întrupat,  își arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeiești, pe care, în mod normal o ascundea, chiar și de ochii apostolilor.

„Fața lui Hristos apăru pe muntele Taborului ca un izvor de lumină, izvor al vieții dumnezeiești făcută accesibilă omului și care se răspândea și pe "veșmintele" Sale, adică asupra lumii din afară dar și pe lucrurile făcute de activitatea și civilizația omenească. ”

Hristos le-a deschis, de această dată, ochii, Apostolilor, care au înșiși schimbați la față și primiră prin rugăciune puterea de a vedea și cunoaste schimbarea survenită în natura noastră datorate unirii sale cu Cuvântul (Sf. Grigore Palama) "El s-a schimbat la Față, ne confirmă Sfântul Ioan Damaschin, nu asumând ceea ce El nu era ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii și, din orbi cum erau, făcându-i văzători" (Sfântul Ioan Damaschin, Predică la Schimbarea la Față, 12 - PG 96, 564).

Apostolii au căzut cu fețele la pământ, nemaiputând suporta lumina mai strălucitoare ca soarele care se revărsa de pe fața și hainele Mântuitorului, „cele mai albe decât zăpada”.

La eveniment au apărut două personaje-cheie, pe care Apostolilor le-a fost îngăduit să le vadă. Acestea sunt Moise și Ilie, ai Vechiului Testament, care simbolizează „Legea”, respectiv „Proorocii”, care îl mărturiseau ca stăpân al celor vii și al celor morți.

Ieșiți afară din ei înșiși, răpiți în contemplarea luminii dumnezeiești, Apostolii erau copleșiți ca de un somn și "neștiind ce zice, Petru îi spuse lui Iisus : Stăpâne, ce bine ar fi să rămânem aici; dacă vrei vom face trei corturi : unul pentru tine, unul pentru Moise si unul pentru Ilie". Întorcându-și apostolul de la aceasta dorința prea omenească, ce consta în a se mulțumi de bucuria pământească a luminii, Domnul le arată atunci un "cort" mai bun și un lăcaș cu mult mai înalt pentru a sălășlui în el slava Sa. Un nor luminos veni să îi acopere cu umbra Sa, iar glasul Tatălui Se făcu auzit în mijlocul acestui nor, mărturisind pe Domnul : "Acesta este Fiul Meu prea-iubit, în care am bine-plăcut; ascultați de El". Acest nor era harul Duhului înfierii și, la fel ca și la Botezul Său în Iordan, glasul Tatălui mărturisea pe Fiul și arăta că cele trei entități ale Sfintei Treimi, întotdeauna unite, participă la Mântuirea omului.  

Laboratorul ImunoMedica