Sute de turiști au umplut aleile Muzeului Satului, în acest weekend, la aniversarea celor 79 de ani de existenţă. Aici, vizitatorul de pretutindeni poate întâlni un „sat” adevărat, cu monumente şi artefacte din sec. al XVII-lea până la începutul sec. XX și construcţii reprezentative din importante zone etnografice.

Ideea unui muzeu în aer liber în România a apărut încă din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1867 Alexandru Odobescu, eminent om de cultură, propune prezentarea, în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris, într-un pavilion special amenajat, a unor monumente de arhitectură populară. Ceva mai târziu, savantul Alexandru Ţzigara Samurcaş avea sa preconizeze aducerea în Muzeul Etnografic, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială din Bucureşti, înfiinţat de el în 1906, a unor "gospodarii autentice şi complete din toate regiunile mai însemnate locuite de români", proiectul concretizându-se în 1909, prin expunerea în acest muzeu a unei case ţărăneşti din judeţul Gorj.

 

În anii `30 ai secolului XX, în Europa, existau doar două muzee în aer liber: Muzeul Skansen din Stockholm (Suedia, 1891) şi Muzeul Bygdøy din Lillehamer (Norvegia ). În ţara noastră, la vremea respectivă, îşi avea deschise porţile, pentru public, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul "Hoia", de la Cluj, fondat în 1929 de către profesorul Romulus Vuia, cu specific regional şi Muzeul Satului Românesc (astăzi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”) din Bucureşti, din 1936, cu caracter naţional.

 

Crearea Muzeului Satului este rodul unor cercetări intense şi susţinute, teoretice şi de teren, a unor experimente muzeografice, de peste un deceniu, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti, întemeietor al Şcolii Sociologice din Bucureşti. Ca şef al catedrei de sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti, Gusti organizează între 1925-1935, cu specialişti din diverse domenii (sociologi, etnografi, folclorişti, geografi, statisticieni, medici ) şi cu studenţii săi, campanii de cercetări monografice, cu caracter interdisciplinar, într-un număr relativ mare de sate.

 

Pe baza acestor experienţe, a unei munci asidue de concepţie şi a sprijinului moral şi material al Fundaţiei Regale "Principele Carol", din martie 1936, în numai două luni, s-a putut clădi o opera muzeografică de excepţie. În acest scurt interval de timp, echipele de specialişti şi studenţi (aceiaşi care participaseră la campanile de teren), conduse de profesorii D. Gusti şi H. H. Stahl, au achiziţionat din satele cercetate construcţii ţărăneşti (case, anexe gospodăreşti, biserici, instalaţii tehnice) şi obiecte de interior (mobilier, ceramica, ţesături, unelte etc.), considerate ca reprezentative pentru locurile lor de origine.

 

În conformitate cu criteriul autenticităţii, al respectării tradiţiilor locale de construcţie, în vigoare şi astăzi, la remontarea construcţiilor în muzeu au lucrat, sub supravegherea atentă a specialiştilor, în primul rând a lui Henry H. Stahl şi Victor Ion Popa, meşteri aduşi din satele de provenienţă a monumentelor .

Deschiderea oficială a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, în prezenţa regelui Carol al II-lea, iar pentru public, cu o săptămâna mai târziu, 17 mai 1936.

 

Prin expoziţia sa de arhitectură şi tehnică populară, şi implicit, prin inventarul specific de obiecte etnografice, precum şi prin noua concepţie muzeografică de organizare, muzeul reuşeşte să prezinte publicului, într-un mod mai sistematic decât în trecut, imaginea unui sat - sinteză a României, în originalitatea, reprezentativitatea, unitatea şi diversitatea sa. 

 

Anul viitor, la aniversarea a 80 de ani de la înfiinţare, va fi inaugurant şi un al doilea muzeu, cu arhitectură multi-etnică, iar o parte dintre clădiri vor fi funcţionale în totalitate, informează jurnalul.ro