Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul este pomenit în calendarul creștin ortodox la data de 8 ianuarie.

A trăit la sfârșitul secolului al VI-lea și începutul secolului al VII-lea. Numele de Hozevitul provine după acela al chinoviei sale, Mănăstirea Hozeva.

Mănăstirea Sfântului Gheorghe Hozevitul este săpată într-un perete de stânca, pe locul unei străvechi așezări monahale, de la începutul veacului al V-lea, situată la apus de Ierihon, pe valea pârâului Horat - Cherit - numit azi Hozeva. Potrivit tradiției, așezământul a fost ridicat pe locul unde a stat ascuns Sfântul Proroc Ilie vreme de trei ani și șase luni și unde a fost hrănit de corbi (III Reg. 17, 5-6).

La sfârșitul secolului al șaselea și începutul celui de-al șaptelea, sub egumenia Sfântului Gheorghe Hozevitul, mănăstirea a ajuns la cea mai mare înflorire.

Sfântul Gheorghe s-a născut în insula Cipru din părinți binecredincioși. El avea un frate care a intrat în monahism, viețuind în Mănăstirea Koloman, din apropierea Iordanului și care a trecut la cele veșnice la vârsta de 70 de ani. 

Sfântul Gheorghe, rămânând orfan, a ajuns la o mănăstire din Creta, de aici s-a îndreptat la Locurile Sfinte, și în cele din urmă la fratele său, la Mănăstirea Koloman. Însă, starețul de aici nu l-a primit în obștea mănăstirii, dar l-a încredințat starețului Mănăstirii Hozeva unde s-a nevoit în rugăciune și ascultare.

La o vreme a plecat de la Hozeva și s-a îndreptat din nou spre Mănăstirea Koloman, unde a viețuit alături de fratele său, Iraclid, până la trecerea la Domnul a acestuia. După ce fratele său s-a mutat la viața veșnică, Sfântul Gheorghe a mers iarăși la Mănăstirea Hozeva, mănăstire pe care a mai părăsit-o o singură dată până la moartea sa, în timpul împăratului Focas (602-610), când perșii au cuprins Palestina. După ce împăratul Heraclis (610 -641) i-a înfrânt pe perși, Sfântul Gheorghe s-a reîntors la Mănăstirea Hozeva. 

Mănăstirea Hozeva, care acum îi poartă numele Sfântului Gheorghe, adăpostește moaștele sale și pe cele ale Sfântului Ioan Iacob de la Neamț — Hozevitul.

Sfânta Domnica s-a născut în Cartagina, Africa, în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379 – 395), din părinți bogați, greci de neam, dar păgâni. Și-a părăsit casa părintească, a venit la Constantinopol împreună cu alte patru fecioare unde au fost botezate de către Patriarhul Nectarie.

A intrat în monahism și a fost diaconiță la biserica patriarhiei. (Slujirea diaconițelor este menționată în Sfânta Scriptură de către Sfântul Apostol Pavel -Romani 16, 1; I Tim. 5, 3-10-; acestora li se citea o rugăciune de sfințire în afara Sfântului altar și aveau datoria de a învăța femeile și fecioarele păgâne cum să se poarte în timpul primirii sfintei Taine a Botezului, cercetau pe cei bolnavi etc.) A ridicat o mănăstire lângă Constantinopol și a trecut la Domnul în timpul împăratului Zenon (474 – 491) la o vârsta înaintată.