8 mai: Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, numit „ucenicul pe care îl iubea Iisus”, și Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare

Sfântul Ioan, Evanghelistul și Teologul, a fost unul dintre cei doisprezece Sfinți Apostoli ai Domnului nostru, Iisus Hristos. Ioan este unul dintre cei patru evangheliști. El a lăsat ca moștenire tuturor credincioșilor scrierile sale canonice, nou-testamentare: Evanghelia, trei Epistole și Apocalipsa și tot el este acela care a vestit lumii că „Dumnezeu este iubire” și „Dumnezeu este lumină”.
Sfântul Apostol Ioan este prăznuit de trei ori pe an, însă în ziua de 8 mai este sărbătorit în cinstea minunii care are loc, în fiecare an, în această zi, la mormântul său.
Dumnezeu face minuni prin toți sfinții săi, prin cei care au suferit sau au murit pentru El, prooroci mucenici, sfinții Săi apostoli și ucenici și toți cei care au dus o viață curată și sfântă, învrednicindu-I Împărăției Cerurilor și vieții veșnice, iar locurile de îngropare ale lor le binecuvântează cu multe minuni și daruri.
Mormântul Sf. Ioan Evanghelistul izvorăște, din Suflarea Duhului Sfânt, o pulbere sfântă, care izbucnește afară în fiecare an, la această dată. Localnicii o numesc „mană”. Această pulbere divină este cunoscută pentru darurile ei vindecătoare, atât pentru suflet, cât și pentru trup.
Sfântul Apostol Ioan a fost fiul pescarului Zevedeu și al mironosiței Salomeea, din localitatea Betsaida, din Galileea. La început, a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Împreună cu fratele său, Iacov, a fost chemat de Mântuitorul Iisus Hristos să-L urmeze. Ioan a fost cel mai tânăr dintre Apostolii Domnului.
În Noul Testament, cei doi frați, Ioan și Iacov, sunt numiți "fiii lui Zevedeu" sau, pentru credința lor puternică, "fiii tunetului". În cuprinsul Evangheliei sale, Ioan nu se numește pe sine cu numele, ci "ucenicul prea iubit al lui Iisus" (Ioan, 21, 20). El chiar era foarte iubit de către Iisus, deoarece, împreună cu Apostolii Petru și Iacov, Ioan îl insoțește pe Învățător în cele mai importante momente ale vieții Sale pământești. El a fost present la Învierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Față și la rugăciunea din grădina Ghetsimani. Ulterior, când Mântuitorul era răstignit pe Cruce, l-a ales pe Ioan drept purtător de grijă pentru Mama Sa, Fecioara Maria, pe care Ioan a însoțit-o până la cinstita ei Adormire. După învierea lui Iisus, Ioan a fost primul Apostol care a cercetat mormântul gol.
Simbolul Sfântului Ioan Evanghelistul este vulturul. Mormântul său făcător de minuni se află în cetatea Selcuk din Efes, Turcia.
Tot azi, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare.
Sfântul Cuvios Arsenie s-a născut la Roma, în anul 354, într-o familie nobilă, având părinți dreptcredincioși. Crescând, a studiat retorica și filosofia, limba greacă și limba latină. De tânăr a părăsit dorința de a ajunge dregător al Imperiului și a intrat în slujirea lui Dumnezeu, fiind hirotonit diacon al Bisericii din Roma, unde ducea o viață virtuoasă, potrivit basilica.ro.
Întâmplându-se ca marele Împărat Teodosie (379-395), care conducea Imperiul Roman de Răsărit, să caute, cu multă stăruință, un om duhovnicesc, bun vorbitor și cunoscător al științelor vremii, care să dea bună creștere fiilor săi și să-i deprindă la învățătură și, mai ales, la învățătura cea despre Dumnezeu, a aflat despre diaconul Arsenie și a scris Împăratului Grațian în Apus și papei Inochentie, rugându-i să-l trimită la Constantinopol.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu a descoperit în Arhiva SRI un nou document epocal privind asasinarea Căpitanului Mișcării Legionare din 29/30 noiembrie 1938, noaptea Sfântului Andrei: ”Avem ordin să-l împușcăm pe Corneliu Codreanu”. FOTO / VIDEO

IPS Teodosie despre Post și Mitropolia Tomisului: Eu cred că Prefericitul Daniel, având știință de carte și înțelepciune, va pune pe ordinea de zi a Sfântului Sinod reactivarea Mitropoliei, spre binele întregii Biserici și a României - VIDEO

De ce ne temem de moarte? Un răspuns genial al maicii Ecaterina Fermo. Cugetări și Interviu VIDEO

30 noiembrie: Asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu la ordinele Regelui Carol al II-lea. AUDIO cu Singurul Discurs rămas în Arhiva Radio și VIDEO cu Înmormântarea Căpitanului Mișcării Legionare. ISTORIA ZILEI

George Becali înalță o nouă Biserică, în Pipera. Ridicarea Sfintei Cruci și a unei cupole, înregistrate în exclusivitate de ActiveNews - FOTO/VIDEO

Manuela Hărăbor trage un semnal de alarmă: Se închid teatrele!
Recomandările noastre

Ion Cristoiu a descoperit în Arhiva SRI un nou document epocal privind asasinarea Căpitanului Mișcării Legionare din 29/30 noiembrie 1938, noaptea Sfântului Andrei: ”Avem ordin să-l împușcăm pe Corneliu Codreanu”. FOTO / VIDEO

Este posibil un Război Civil pan-occidental?

Reuters: Putin NU va face Pace în Ucraina înainte de alegerile din SUA din 2024 – Adevăr sau Provocare?

Statul Român către KIEV: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. DOCUMENT AL PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA, din 28 noiembrie 1991
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Locații: Imperiul Roman
Subiecte: Apocalipsa Calendarul zilei Evanghelia Noul Testament Sărbători creştine Viețile Sfinților
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)