Acest falnic edificiu al Evului Mediu românesc fusese un gând mai vechi al domnitorului Constantin Brâncoveanu, însă martirizarea lui la Constantinopol de către otomani nu i-a dat răgazul pentru a-l pune în aplicare. Ideea a fost preluată de urmașul său la tron, Nicolae Mavrocordat, un domn adus din afară și considerat ulterior primul fanariot pe tronul Țării Românești, precizează istoricul Adrian Nicolae Petcu.

În 1730, Nicolae Mavrocordat a trecut la cele veșnice, iar opera ctitoricească a fost continuată de fiul său, Constantin Mavrocordat. Până în 1736, acesta a ridicat pe partea de est a bisericii un frumos paraclis, iar în partea de vest a incintei a adăugat o monumentală curte.

În tot acest complex edilitar religios, construit pe o suprafață de 18.000 metri pătrați, funcționau o tiparniță, de sub ale cărei teascuri au fost scoase cărți de mare valoare culturală, o școală de limba elenă, de prestigiu la vremea aceea, dar mai ales o bibliotecă, fără egal în sud-estul Europei, cu multe volume, unele rare, și care s-a risipit spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Pe la jumătatea acestui secol, perioada de glorie a Mănăstirii Văcărești era la apus.

După 1848, chiliile mănăstirii au fost folosite și pe post de celule pentru anumiți condamnați de viță boierească: revoluționarii pașoptiști Nicolae Bălcescu, frații Golescu, Brătienii, Ion Heliade-Rădulescu, C. A. Rosetti sau Ion Ghica. A fost precedentul creat pentru ca în 1864, la secularizarea averilor bisericești, provocată de domnitorul Alexandru I. Cuza, Mănăstirea Văcărești să cunoască efectele nefaste ale acestui proces, fiind scoasă din regimul de „mănăstire închinată” și transformată în pușcărie, după cum amintește Adrian Nicolae Petcu.

 

În trista închisoare de la Văcarești au fost închise personalități ale vieții culturale și politice românești între care scriitorii Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Ioan Slavici, Mircea Damian, episcopul greco-catolic Vasile Aftenie, Corneliu Zelea Codreanu și camarazii săi. Liderul legionar Corneliu Zelea-Codreanu, dupa cum el însuși mărturisea, a luat numele organizației pe care a întemeiat-o - "Legiunea Arhanghelul Mihail" - fiind inspirat de Icoana Sfântului Arhanghel Mihail, aflată pe ușa din dreapta a altarului bisericii mari de la Mănăstirea Văcărești, scrie CrestinOrtodox.Ro. 

 

Din acel moment, complexul Văcărești a intrat într-un proces de degradare continuă. Deși avea regim de închisoare, biserica totuși a continuat să funcționeze până în 1948, când ultimul slujitor al Văcăreștilor, părintele Dumitru Argint (slujea din 17 iulie 1947), a fost arestat de Securitate. Penitenciarul a continuat să funcționeze până la dezafectarea spațiului de detenție în anul 1973, deschizându-se astfel posibilitatea pentru restaurarea întregului complex arhitectural. 

Între anii 1974-1977, un colectiv de specialiști, condus de arhitecta Liana Bilciurescu, a restaurat partea estică a incintei cu biserica, cutremurul din 1977 afectând-o nesemnificativ. Totuși, după seism, Comisia Monumentelor Istorice a fost desființată, iar șantierul de restaurare de la Văcărești a fost oprit.

Istoria Mănăstirii Văcărești avea să se încheie brutal, după vizitarea de către Nicolae Ceaușescu, la 2 decembrie 1984, a zonei din apropierea Dâmboviței, vizate pentru sistematizare. Cu această ocazie, se spune că el a hotărât ca pe locul mănăstirii să fie amplasat un mare palat al justiției, care să găzduiască Ministerul Justiției, Procuratura generală, Tribunalul și alte instanțe. Ulterior, s-a vehiculat ideea ca în locul celor prevăzute de acest proiect să fie ridicat un complex sportiv și pentru congrese.

Față de această decizie au protestat un număr limitat de ziariști, oameni de cultură, istorici, personalități ale vremii, între care Dinu Giurescu, Constantin Noica, Florin Rotaru, Radu Ciuceanu. Ei au adresat memorii către conducerea de partid și de stat, unele chiar și la Radio „Europa Liberă”, cerând salvarea acestui monument de la demolare. Eforturile lor au fost zadarnice, Nicolae Ceaușescu nelăsându-se înduplecat.

 

 

 

Până la demolarea efectivă a mănăstirii au mai trecut doi ani. În prezent, pe locul altarului fostei biserici se află un complex comercial, tot ce a mai rămas din complexul original fiind scările care intră acum într-un bazar. Însă ideea reconstruirii vechii vetre monahale s-a repus pe tapet în 2011, dat fiind că o parte a terenului de 18.000 mp rămăsese neocupată, arăta la acea vreme Ziarul Lumina. 

„Noi, cei care facem parte din Biserică, ar fi bine să reconstruim acest simbol, deoarece Mănăstirea Văcărești reprezintă un simbol de cultură, de civilizație pentru neamul nostru”, a evidențiat prof. univ. Gheorghe Anghelescu, președintele Fundației „Pro Axe Mundi”, la conferința „Mănăstirea Văcărești, centru de cultură și spiritualitate pentru Europa de Sud-Est”, desfășurată la sediul Protoieriei III Capitală pe 14 martie 2011. 

Refacerea Mănăstirii Văcărești „poate că este un gând prea măreț, dar este o dorință a unor suflete românești care vor să reabiliteze un monument religios din secolul al XVIII-lea”, a arătat părintele protoiereu Dinu Pompiliu. „Gândul meu și al d-lui profesor Gheorghe Anghelescu, atunci când am hotărât această temă, a fost de a reface, măcar în sufletele noastre, dacă nu chiar real, Mănăstirea Văcărești. De aceea, am invitat pe cei mai aleși oameni de cultură și prin aceasta căutăm să păstrăm în memoria mereu vie a Bisericii oamenii care au reușit să o aducă în istorie”, a mai spus părintele protoiereu. 

 

Muzeul Municipiului București a expus fresce recuperate de la Mănăstirea Văcărești. De asemenea, și a pus la dispoziție un documentar cu imagini de arhivă de pe Calea Văcărești.

 

Fotografii din Albumul disponibil aici - https://manastireavacaresti.wordpress.com/