Sociologul Ovidiana Bulumac a semnalat pe social media, joi, apariția celei mai recente cărți publicate de ea la Editura Etnologica, „Infrastructură și societate: considerente teoretice și studii de caz”. Este vorba de lucrarea prin care a dobândit titlul de doctor în sociologie, cu 6 ani în urmă. 

„Convingerea că misiunea esențială a școlii, aceea de transmitere nu doar a informației ci, mai degrabă, a unui „chip de om de la o generație la alta”, după cum afirma Mircea Vulcănescu în 9 august 1943 a fost, până la urmă, hotărâtoare în decizia de a o face accesibilă publicului larg”, explică Ovidiana Bulumac, motivându-și decizia de a-și publica în volum teza de doctorat. „O teză publicată mult prea târziu, dar disponibilă atât online, cât și în librarii”, ne asigură autoarea.

„Principalul scop din spatele efortului de cercetare a fost obținerea unor răspunsuri coerente la câteva întrebări simple. Într-o țară cu infrastructura strangulată cum este România, sociologia fenomenului este ... inexistentă. Acesta este doar unul dintre motivele pentru care teza de față este importantă, căci reprezintă, în esență, o pledoarie pentru o sociologie a infrastructurii. Lucrarea este de luat aminte și prin răspunsul adus la întrebări presante: Ce este infrastructura? Ce rol social are aceasta dincolo de transport? De ce unele comunități cunosc dezvoltarea socio-economică prin intermediul investițiilor în infrastructură, iar altele, nu? Care este rolul elitelor în raportul societate-infrastructură?

Dat fiind faptul că subiectul de cercetare este unul relativ inovator și, totodată, deosebit de vast, atrage după sine unele dezavantaje. Iar principalul dezavantaj este dat de lipsa referințelor ce pot fi integrate în corpul teoretic al lucrării. Paradoxal, raportul infrastructură-spațiu social nu a generat un interes prea mare în rândul specialiștilor din domeniul științelor sociale, atât în cadrul comunității științifice românești, cât și la nivel internațional (Larsen, et al., 2006). În ceea ce privește sociologia sau antropologia, temele de analizat sunt cel mult tangențiale cu aria infrastructurii, fiind mai degrabă strâns legate de noile tendințe ale vremurilor contemporane: ecologie, turism, biodiversitate, transport în comun, mobilitate socială etc.

Din această perspectivă, referirea la teorii și puncte de vedere care încorporează infrastructura în măsuri diferite a generat o imagine fragmentată a conceptului în sine. Drept urmare, originalitatea tezei de doctorat constă în construcția unui sistem teoretic propriu și a unei metodologii pe măsură, menite să pună bazele acestui nou domeniu de studiu.

Discursul lucrării se așează pe două paliere: 1) cel al macrosistemelor (state, imperii, conglomerate de entități politice), derivat din sociologia dezvoltării și dependenței în cadrul sistemului mondial și 2) cel al microsociologiei (comunități locale sau lingvistice), de tip etno-antropologic. Iar fiecare palier are propriile studii de caz, menite să exemplifice importanța infrastructurii în relație cu spațiul social, din mai multe perspective.

Din punct de vedere metodologic, fiecare studiu de caz ales conține propriul său cadru teoretic, propria abordare metodologică și propriul set de concluzii care, însumate, pot ajuta la developarea unui sistem de gândire complex, centrat în jurul conceptului de infrastructură. Cercetarea întreprinsă a fost predominant calitativă, bazată pe metode și tehnici consacrate (interviu semi-structurat, fotografia sociologică, observația participativă, analiza de discurs), dar și pe unele noi pentru spațiul românesc de gândire sociologică (harta mentală).

Per ansamblu, lucrarea pleacă de la premise eminesciene și se înscrie în filiația Școlii sociologice de la București prin accentul pe care îl pune pe rolul de unificator social al infrastructurii, atunci când societatea „crește” cu adevărat.

Concluziile cercetării relevă câteva rezultate interesante. Iată, de pildă, viziunea este unul dintre cele mai importante elemente în procesul de construcție, conservare și dezvoltare al unei comunități prin infrastructură. Înrudită cu tezele lui Albert Hirschman, lucrarea introduce în sociologia infrastructurii acest rol al „viziunii” și ajunge la concluzia că, în absența unei perspective politice coerente, infrastructura are de suferit și, pe termen lung, însăși activitatea politică. Întocmai ce se întâmplă în România, după 30 de ani de infrastructură neglijată.

O altă concluzie se referă la necesitatea interrelaționării infrastructurii materiale cu cea socială, perspectivă care astăzi nu se regăsește pe agenda prea multor lideri politici, economici sau culturali dar care, în trecut, o dată adoptată, a creat efecte de relație consistente.

O altă discuție propusă este cea axată pe întrepătrunderea dintre infrastructura fizică (șosele, căi ferate, etc.) și cea socială (rețeaua de comunități umane), teza de doctorat operând novator cu noțiunea de efect de relație. Astfel, ne așteptăm la dezvoltare când infrastructura materială derivă din cea socială și simbolică și nu invers (caz în care se identifică raporturi de inegalitate și injustiție socială - dezvoltarea subdezvoltării). Atunci când este organic cerută sau integrată de comunități, infrastructura poate căpăta un loc aparte în mentalul colectiv și genera schimbări de natură socio-lingvistică ori identitară. Nu este suficient să facem drumuri. Ce utilizare le vom da? Iată o întrebare tulburătoare pe care trebuie să ne-o punem și către care cartea de față ne îndeamnă”, explică Ovidiana Bulumac, în descrierea cărții „Infrastructură și societate: considerente teoretice și studii de caz”, pe care ne invită să o lecturăm. Ea poate fi comandată online de la LibrariaEminescu.ro sau Librarie.net

Ca un detaliu revelator, având în vedere că titlul și fotografia sunt cele care prezintă cartea, autoarea explică alegerea imaginii de pe copertă: „Am creat-o pe baza unei fotografii personale realizate în 2018 din... Mocănița care încă circulă pe prima cale ferată montană din țară, Oravița-Anina, dar care, se pare, că va fi închisă începând de anul viitor”. Un exemplu rezumativ despre societatea românească și infrastructura ei. 

Ovidiana Bulumac este cercetător în domeniul științelor sociale și expert în diplomația culturală. După ce a obținut licența în sociologie în 2008, a absolvit cursurile unui master de Studii de Securitate (2010) și a unui MBA (2013). A primit titlul de doctor în sociologie în 2013 și a finalizat apoi un stagiu post-doctoral axat pe problematica românilor de pretutindeni (2015). Timp de peste 10 ani, a organizat și coordonat stagii de practică, cercetări de teren și școli de vară dedicate tinerilor, atât în țară, cât și în străinătate.