A doua zi a Festivalului literar „Mihai Eminescu” și o slujbă de pomenire a marelui înaintaș au fost găzduite de Mănăstirea Putna
La o zi după împlinirea a 170 de ani de la nașterea poetului național, participanții la ediția a XXIX-a a Festivalului literar „Mihai Eminescu” au poposit la Mănăstirea Putna. Aceștia au fost primiți joi, 16 ianuarie 2020, de starețul Melchisedec Velnic și obștea monahală, cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Detalii despre evenimentul cultural au fost afișate pe pagina de social media a mănăstirii și într-un comunicat de presă remis redacției ActiveNews.
Ca în fiecare an, a fost săvârșită slujba de pomenire pentru poetul nostru național, la care au fost au fost pomeniți și părinții, strămoșii și rudele sale, între care doi călugări și trei călugărițe. Au slujit Părintele Stareț al mănăstirii, arhimandritul Melchisedec Velnic, alături de alți clerici ai așezământului monahal.
După slujba Parastasului, Părintele Stareț a rostit un cuvânt despre mesajul pe care viața și opera lui Eminescu îl au pentru români.
„Îl iubim pe Eminescu. Îl iubesc toți cei care caută să cugete la rădăcina și la ființa sufletului nostru. Poezia și tot ce ne-a rămas de la el conțin un adevăr pentru noi, românii; ne arată calea pe care să mergem. Rugăm pe Bunul Dumnezeu ca versurile și gândurile lui Mihai Eminescu să încolțească în inima noastră și să ne așezăm și mai mult în gândul și cugetarea marelui poet”, a declarat arhimandritul Melchisedec Velnic.
Părintele Stareț a amintit că în acest an se împlinesc 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu și 100 de ani de la nașterea marii profesoare academician Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta, eminescolog de seamă, care este înmormântată la Mănăstirea Putna.
Programul a continuat în incinta mănăstirii, alături de statuia lui Mihai Eminescu. Elevii școlii din Putna, coordonați de profesorul Mircea Aanei și de Ion Andronache, și Adela Șulea au susținut un micro-recital de poezie și cântec.
A urmat festivitatea de acordare a Premiului „Mihai Eminescu” pentru exegeză eminesciană. Câștigătorul a fost scriitorul Cassian Maria Spiridon, pentru volumul „Eminescu, ziarist politic”. Autorul a arătat că a devenit interesat de publicistica lui Eminescu imediat după Revoluția din 1989, când a republicat mai multe articole ale lui Eminescu în ziarul „Timpul”, articole care se dovedeau de actualitate.
Juriul care a desemnat câștigătorul a fost condus de profesorul universitar Adrian Dinu Rachieru. Acesta a vorbit despre calitățile volumului premiat și despre verticalitatea și spiritul netranzacțional ale lui Eminescu, concluzionând că „marele pericol este să ne despărțim de Eminescu necitindu-l”.
Festivalul a fost organizat de Consiliul Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina și Societatea Scriitorilor Bucovineni, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Mănăstirea Putna și primăriile comunelor Putna și Șerbăuți.
Din partea Consiliului Județean Suceava au fost prezenți consilierii Mihai Grozavu și Brândușel Nichitean, iar din partea Centrului Cultural Bucovina au fost prezenți managerul Călin Brăteanu și jurnalistul Ion Manole.
Pe lângă faptul că a găzduit manifestările celei de-a doua zile a Festivalului literar „Mihai Eminescu”, Mănăstirea Putna mai are programate și alte manifestări culturale similare în acest an și în următorul. Astfel, în perioada 20–23 august 2020, mănăstirea va organiza Simpozionul „Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta 100. Har și vocație în cultura română”.
Anul viitor, în 15 august 2021 se vor aniversa 150 de ani de la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni, care a fost organizată de Mihai Eminescu și Ioan Slavici la Putna, în 1871. Mihai Eminescu a iubit în chip deosebit Mănăstirea Putna, pentru că este prima ctitorie și locul ales de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare pentru înmormântare. În cinstea ilustrului voievod, locul serbării din 1871 a fost ales la Putna.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: DE CE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU RĂZBOIUL?
PS Ambrozie: Trebuie canonizați toți sfinții închisorilor care sunt pe ”lista de așteptare”. Biserica lui Hristos suntem toți. De ce nu mărturisiți? Vă e teamă de legile lui Vexler care sunt împotriva noastră? Luați exemplul Părintelui Justin cel Viu!
O organizație anticreștină condusă de un evreu influent anti-Trump reclamă că Armata SUA a devenit ”fundamentalist creștină” în războiul cu Iranul
Prof. Ilie Bădescu: Ordine, organizări și războaie. Rolul poporului român. O interpretare ”obscurantistă”
PATRIARHUL CARE A CONDAMNAT MASONERIA. 6 martie: 87 de ani de la trecerea la cele veșnice a primului Patriarh al BOR, Miron Cristea. Cum a osândit Biserica francmasoneria ca doctrină, ca organizație și ca metodă de lucru ocultă
CENZURA E SPRE BINELE NOSTRU! Contul de Facebook al ActiveNews, blocat de o săptămână. Nașul TV demonstrează cum funcționează Cenzura CNA
Recomandările noastre
PS Ambrozie: Trebuie canonizați toți sfinții închisorilor care sunt pe ”lista de așteptare”. Biserica lui Hristos suntem toți. De ce nu mărturisiți? Vă e teamă de legile lui Vexler care sunt împotriva noastră? Luați exemplul Părintelui Justin cel Viu!
PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: DE CE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU RĂZBOIUL?
Prof. Ilie Bădescu: Ordine, organizări și războaie. Rolul poporului român. O interpretare ”obscurantistă”
Călin Georgescu dezminte noua făcătură securistică aruncată pe piață contra lui, la pachet cu celulele soroșist-useriste care acționează online: ”Nu am înființat și nu conduc niciun partid politic. PARTIDUL MEU ESTE POPORUL ROMÂN”
Secțiuni: Cultură
Persoane: Melchisedec Velnic (Arhimandrit)
Locații: Putna
Subiecte: comemorare manifestare culturală
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)