Astăzi, la orele 14.00, este înmormântat la Cimitirul Sfânta Vineri din București jurnalistul Igor Butnaru.

În după amiaza de 22 decembrie 1989, abia ne proclamaserăm, în redacția "României libere”, ziar cu adevărat liber și pe culoarele lungi de la Casa Scânteii au început să răsară feluriți ghiocei ai democrației, gata să-și suflece mânecile, alături de noi, în numele libertății de expresie pentru scoaterea noului ziar.

Mai pe seara, în tipografie, ofertele au devenit tot mai onorante, căci începeau cu Adrian Păunescu și continuau cu alte nume sonore (sau care aveau să se facă, în zilele imediat următoare). "România liberă” avea atunci faima de ziar onest. Era, cum s-ar zice azi, un brand consacrat. Și un brand ce trebuia păzit și continuat.

În mănunchiul de gazetari care aveam să scoatem primele ediții ale noului ziar, până la (re)venirea în redacție, după Anul Nou 1990, a lui Băcanu și ai săi din sulfuroasa lor aventură, ne-am aflat și Igor Butnaru, și subsemnatul, și alți câțiva.

Astăzi, Igor Butnaru (ca autor de cărți Igor Butnaru-Provița) și-a publicat amintirile în lucrarea cu mai multe volume "Recurs la memorie”, la Editura Semne. O carte în care, ca într-o generoasă peșteră a lui Aladin, se află amintiri despre mai toate cele din vremea răvășită și solicitantă prin care au trecut decenii în șir țara, lumea și viața fiecăruia dintre noi. Din acest univers năucitor de divers al memoriei, desprind narațiunile și reflecțiile autorului despre ziarul "România liberă”, al cărui decan (sau poate prodecan) de vârstă se pare că Igor Butnaru îi este, pentru perioada imediat post-decembristă.

"România liberă” este și el, probabil, cel mai longeviv ziar românesc, drept care poartă un palmares impresionant de avataruri. Vârsta sa cea mai pasionantă a fost cea din primii ani de după 1989. Dar nimeni nu a reușit să-i fixeze încă, acceptabil de sincer și de dezinteresat, suficient de informat și de adevărat, fără omisiuni sau distorsiuni, chipul și menirea din acele zile.

Cenușa memoriei este încă fierbinte. Prin ea umblă, temerar dar și cu prudență, și Igor Butnaru. Ambiționează, și el, asemenea unei întregi galerii de gazetari de la "Rl”care au scris în acești ani despre ziarul lor, să sporească datele și înțelesurile "atingătoare” de acest ziar imediat după 1989.

Ziarul care a fost primul, dar pentru prea puțin timp, cu adevărat liber în intenții și în exprimare.

"Luna de miere a fost chiar … mai scurtă”, constată cu amărăciune gazetarul-memorialist, care, pe lângă detalii anecdotice semnificative și până acum nescrise, amintește și câteva din excelențele de atunci ale ziarului: "… a fost primul ziar care a deconspirat lovitura de stat și a condamnat confiscarea Revoluției… a fost cea mai importantă instituție media care și-a asumat menirea de a fi câinele de pază al democrației… a contribuit într-o manieră semnificativă la realizarea alternanței la Putere”.

Și aici, o paranteză, pentru o dezvăluire, în premieră, de data aceasta a autorului acestor rânduri.

În ce privește "alternanța la Putere”, "Schimbarea”, cum avea să i se zică, au avut și cei dela "Rl” un cuvânt de spus (nu neapărat și de decis, desigur). Seniorul Corneliu Coposu, liderul canonic al Opoziției, ne-a consultat pe "cei șapte” din Comitetul Director al ziarului cine să fie candidatul la președinție al Opoziției. Era de ales între doi intelectuali, ambii profesori la Universitatea București: literatul Nicolae Manolescu și geologul Emil Constantinescu, despre care, mai toți, auzeam atunci pentru prima oară. Complicată alegere. Și știu că nici răspunsul nostru nu a putut – nici nu ar fi putut – fi cel optim. Cu toată deferența, spun și astăzi că în alternativa "fixată”, nu aveai între cine alege. Și atunci ? Regele? Am scris în acele clipe o notiță în ziar, "Dar Regele?’, în care aduceam în discuție alternativa monarhică pe tonul cel mai obiectiv cu putință și mi-am atras mânia de Jupiter Tonans a istoricului de serviciu de la revista "22”. Numai că tot eu aveam să public, în "Rl”, primul interviu acordat unui ziarist român (Mircea Fodoreanu) de către Majestatea Sa… Așadar altă premieră a "Rl” consemnată în cartea lui Igor Butnaru: "a fost principalul ziar care a denunțat abuzurile puterii care a încercat să împiedica revenirea în țară a Majestății Sale Regele”.

Drept care, cum pe drept remarcă memorialistul-martor și protagonist, "spre cinstea ei, redacția României libere a promovat din primele zile ale libertății cucerite în acel decembrie istoric, o politică editorială în acest spirit de reconciliere națională, de reînviere a valorilor spirituale, etice, de esență ale poporului român, de reînviere a temeiurilor sale istorice și de redobândire a demnității naționale, de revenire a țării în familia europeană”.

Dar toată această perioadă entuziastă și eroică, în care "visasem frumos”, cu "un ziar puternic, curat, carismatic, și ecumenic… a fost,… tot acest miracol a existat… o vreme”, își amintește cu mâhnire autorul. În redacție s-a instalat o stare de tensiune, nervozitate și suspiciune (indusă de Virgil Măgureanu și ai săi, ni se spune).

A început o "vânătoare de vrăjitoare”, o "dosariada”, și echipa de temelie a noului ziar a fost spartă. "Ziarul, din ce în ce mai debusolat, a involuat, tot mai mulți și din cei mai buni  părăsind corabia intrată în derivă. Până la eșuarea ei în nisipurile mișcătoare ale presei de duzină, comerciale și de entertainments ….

Apoi Rl a fost vândut.

Din toate punctele de vedere” – cade ghilotina peste capitolul de istorie despre cel mai romantic și mai necruțător, mai subtil și mai naiv, dar și mai manipulat și urâțit ziar românesc post-comunist.

…Trec aproape zilnic pe lângă o "prezentare” de cărți vechi, așezate pe ziar la bordura pieții de cartier. Zilele trecute m-a săgetat un titlu la care, de atunci, m-am tot gândit: "Înainte de a uita”. Este cartea unui eminent medic și om bun, psihiatrul ieșean Paul Cortez.

Înainte de a se uita trecutul apropiat, să lăsăm mărturie. Dar sinceră. Este ceea ce a năzuit și neobositul gazetar Igor Butnaru, neuron tenace al "României libere” cea adevărată.

Adendă:

FLAVIUS BUTNARU: DIN DOUĂ CONDEIE A RĂMAS DOAR UNUL ȘI AMINTIREA DIN AL DOILEA

„Este greu să scrii atunci când trebuie să pomenești pe cineva din familia ta care nu mai este.
A fost, printre noi, Igor Butnaru și ne-a părăsit.
A fost un om, nici prea bun, nici prea rău, a avut și el calități și defecte așa cum au fost și sunt toți oamenii.
Dar cu toate defectele pe care le-ar fi avut, a avut și o foarte mare calitate. A fost tatăl meu și pentru mine are numai calități.
Mi-a îndrumat pașii în carieră. O carieră frumoasă cea de jurnalist. O carieră nobilă dacă este urmată de un om de caracter.
Tata m-a învățat să scriu, să fiu corect, chiar dacă de multe ori corectitudinea, într-o lume strâmbă ca a noastră, nu este considerată o calitate, ci mai degrabă, un defect. Și tot tata îmi spunea că trebuie să fii corect, chiar dacă acest lucru îți aduce dezavantaje.
Dar cel mai bine este să poți ține fruntea în sus, să nu apleci de rușine capul în jos.
Cine ne-a cunoscut în presă știe că aveam două stiluri total diferite și că al meu era mai radical, mai dur, mai nediplomatic. Tata era mai tolerant, mai pacifist.
Astăzi, când scriu aceste rânduri, nici tata, nici eu nu mai lucrăm în presă.
Tata nu mai este, Butnaru Igor nu mai este printre noi, iar eu am părăsit de mult timp această presă care nu mai este presa de onoare.
Nu mă mai confund cu această presă de mult timp, dar asta nu înseamnă că nu voi continua a scrie.
Și asta în memoria lui Igor Butnaru - tatăl meu, cel care a scos primul ziar cu adevărat independent din România în data de 22 decembrie 1989.
Ziarul se numea "România liberă". Tata a luat primul interviu dat în România de Ion Rațiu - autorul acelei chintesențe a democrației: "Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fi de acord cu mine".
Tata a luat primul interviu Regelui Mihai I, tata a scris prima dată "Rechizitoriul crimelor comunismului în România".
Butnaru Igor este cel care a relansat ziarul Curentul, iar eu am învățat mereu ce înseamnă să fii jurnalist și nu doar un simplu ziarist. Pentru că tatăl meu, Igor Butnaru spunea mereu: "un ziarist scrie într-un ziar, dar un jurnalist este făcător de Jurnale, un conducător al politicii publicistice, un formator de opinie".
Am lucrat cu tata la mai multe publicații care prin ținută, corectitudine și profesionalism au fost repere pentru societatea democratică de astăzi.
Au fost două condeie, acum a rămas doar unul și amintirea din al doilea, dar atunci când va veni timpul, promit, voi rescrie, aducând adevăruri în presă, pagina jurnalisticii românești post-revoluționare.”

Dumnezeu să-l odihnească în pace!