Miercuri, 21 septembrie 2016, ar fi împlinit 64 de ani - Vali Sterian, cel care a lăsat în urma lui poate cel mai dureros și solemn strigăt auzit de români după 1989: „vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni… ”.

Fiind un simbol al generației de români care s-a maturizat odată cu anii tranziției, Sterian nu a mai ajuns să atingă a 64-a notă pe portativul vieții sale pentru că, tot într-o toamnă, pe 16 septembrie 2000, el pleacă dintre noi, răpus de cancer. Atunci a pus punct unui ultim rând din drumul său, început cu un an în urmă, un rând scris cu tuș negru, marcat de o etapă umbroasă, de final, declanșată de accidentul din noaptea de 24 spre 25 septembrie 1999 de pe Bd.Magheru din Capitală, în urma căruia două persoane și-au pierdut viața.

Acest ultim rând al drumului său, prin natura întunescoasă, pare menit parcă să scoată în lumină notele luminoase ale glasului celui care a a fost unul dintre liderii generației care a pus bazele folkului românesc, începând cu anii ’70. Mai mult, finalul pare suprapus, cu un suspans sinistru, pe personalitatea lui Sterian, un om care a pendulat constant între ironie și cinism, un individ cu un spirit acid, pentru care lipsa de orientare a societății românești de după Revoluție devenise un tumult motric pentru creația artistică.

Se spune că în moartea unui om moare o lume necunoscută, dar lumea lui Sterian a fost o lume familiară unei întregi generații. A fost ca mulți dintre cei care și-au început tinerețea odată cu zorii democrației, un idealist. La Revoluția din decembrie 1989 n-a stat pe gânduri și a mers în bătaia gloanțelor în Piața Universității. A avut niște crezuri politice, a participat cu prietenii lui de atunci la toate campaniile, credea în lustrație și într-o Românie scăpată de eșalonul 2 al PCR, l-a iubit pe Emil Constantinescu, a crezut în el, în schimbare, și nu în ultimul rând în români și identitatea noastră.

„Întâmplător nu e nimic din toate câte sunt / Nici umbra noastră peste veacuri legată de pământ / Întâmplătoare nu-i nici limba în care ne rostim / Povestea devenirii noastre, asa cum o știm”, spun versurile cântecului său ”Dovezi de neclintit”.

„Câștigasem un om de-o integritate, de-o credință și de un devotament civic ieșite din comun. L-am iubit mult și-mi lipsește foarte tare... Nu e puțin lucru să poți respira același aer cu un Mare Artist. Îți mulțumesc, Vali!”, în felul acesta îl portretiza bunul său prieten, Nicu Alifantis.

 O scurtă biografie

Valeriu Sterian apare pe lume la data de 21 septembrie 1952 în Știubei, comuna Râmnicelu, județul Buzău. În timpul liceului a început să studieze pianul și vioara, dar ulterior s-a simțit atras de baterie. A cântat la tobe în formația liceului, „Copiii Florilor'', fondată chiar de el și cu care a debutat în 1971. În perioada în care a cântat cu „Copiii Florilor'' a început să studieze chitara.

În 1972 s-a mutat la București, ca student la Universitate, Facultatea de Psihologie. În duet cu un vechi coleg de liceu, a câștigat, sub titulatura „Vali și Carmen'', Premiul Pentru Cel mai bun cântec în anul ce a a urmat, la a doua ediție a Festivalului „Primăvara Baladelor''.

Piesa „Nopți'' va fi ulterior cenzurată și Vali o va cânta cu refrenul „Vino, mamă, să vezi ce-a mai rămas din oameni!''. În noiembrie 1973, Carmen Marin se retrage, fiind înlocuit de Carmen Cula, fosta basistă a grupului Catena. Se menține astfel numele duo-ului „Vali și Carmen''. În această formulă, apar cântece precum  „Eroilor noștri'', au loc concerte în cluburi studențești și apariții la Televiziunea Română. Duetul își încetează activitatea și începând cu anul 1975, Vali Sterian cântă singur.

În această perioadă, poetul Adrian Păunescu începe organizarea Cenaclului Flacăra, iar Vali Sterian, împreună cu cei mai importanți artiști folk și rock ai momentului (Mircea Florian, Doru Stănculescu, Marcela Saftiuc, Sfinx, Pro Musica) se alătură Cenaclului, contribuind la apariția și popularizarea acestuia. Sterian va părăsi Cenaclul la începutul anilor '80.

În 1975, este editat la Electrecord primul său material discografic intitulat „Muzică folk''. Acesta este un disc single ce conține două piese: ''Cu iubirea de moșie'' și „Cântec de oameni'', la care colaborează cu muzicianul Dan Andrei Aldea.

Apare melodia „Amintire cu haiduci'', cea mai cunoscuta creație a sa alături de „Nopți''. Această melodie este editată pe o culegere folk apărută în anul 1978 la Electrecord, unde Vali Sterian mai apare cu piesa „Eroilor noștri''.

 

 

Tot în 1979, alături de Iulian Constantinescu (percuție), Bebe Teodorescu (tobe) și Gabi Vulpe (bas), fondează Compania de Sunet, formație din care vor face parte de-a lungul timpului muzicieni valoroși din diverse sfere muzicale: rock, folk, pop, blues sau jazz. Din acest moment, înregistrează și concertează sub titulatura Valeriu Sterian și Compania de Sunet, are turnee prin țară, dar și în Bulgaria, Ungaria, fosta Uniune Sovietică, Polonia, Norvegia, Franța, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii.

În 1982 lansează albumul „Veac XX'', în formula: Vali Sterian (compozitor, voce și chitară acustică), Dan Bădulescu (chitară electrică), Ioan Ranga (bas), Iulian Constantinescu (tobe). Textele sunt semnate de Vali Sterian, George Țărnea, William Shakespeare și Adrian Păunescu.

Pe parcursul anilor '80 Sterian, se îndreaptă către rock (hard, baladă și progresiv), ieșind treptat din sfera folkului. În 1984, Vali Sterian compune „Axioma copiilor (pe versurile poetului George Țărnea), piesă care, prin balansul reggae abordat, se diferențiază de creațiile anterioare. În același an Vali înregistrează această piesă alături de Florin Porumb (chitară), Mihai Teleagă (bas) și Iulian Constantinescu (percuție). În 1985, formula de concert a Companiei de Sunet devine: Vali Sterian (voce, chitară), Adrian Ilie (chitară), Mihai Teleagă (bas), Doru Istudor (tobe), Liviu Mihalcea (clape). De asemenea, 1985 este anul în care sunt compuse piesele „Zori de zi'', „Fericire'' și „Speranțe vii'', ultima aparținând lui Adrian Ilie.

Urmează o perioadă plină de spectacole alături de Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru, Ștefan Hrușcă sau Doru Stănculescu. În același timp, participă la marile festivaluri și gale rock, alături de cele mai importante nume ale genului: Roșu și Negru, Iris, Holograf, Voltaj, Compact. Pe perioada sezoanelor estivale concertează pe litoral. În septembrie 1986, Adi Ilie și Istudor părăsesc Compania de Sunet și refondează Voltaj.


 În 1988, componența grupului se schimbă complet. La tobe apare Marius Keseri (actualul toboșar al Direcției 5), la chitară vine Cristian Luca, pe post de basist este cooptat Laurențiu Cristea, iar segmentul instrumentelor cu clape este acoperit de Radu Bacalu și Lucian Blaga. În această formulă, în 1989 apare cel mai de succes album realizat de Vali Sterian înainte de Revoluție și ultimul editat la Electrecord, „Nimic fără oameni'', care conține cântece noi precum „Te aștept'', ''Zbor în amintiri'' sau ''Sunt vinovat'', dar și piese mai vechi.

A participat activ la fenomenul Piața Universității din 1990, implicându-se în evenimentele sociale de atunci și devenind pentru foarte mulți un lider de opinie.

În 1991, înființează Compania de Sunet S.R.L. fiind cooptați toboșarul Dan Incrosnatu, claviaturistul Cristian Păunescu și chitaristul Dan Cimpoeru, fost membru în Voltaj și Florian din Transilvania, care va rămâne alături de Vali Sterian până la mijlocul anilor '90. În această componență este lansat în 1991 albumul Vino, Doamne!''.

Cu aportul instrumentiștilor Dan Cimpoeru (chitară solo), Mihai Petrescu (bas) și Radu Gheorghe (tobe) lansează albumele „S-a votat Codul penal'' (1992), „Evenimentul zilei... și altele'' (1994). Din punct de vedere muzical, Sterian continua linia rock de pe materialele precedente, apropiindu-se mai mult de hard rock.

În 1993, Vali Sterian pune bazele propriului studio de înregistrare, „B'Inișor'' care devine în următorii ani un important loc de înregistrare și producție muzicală atât pentru unii colegi de generație, cât și pentru tineri aspiranți din muzica folk, pop sau rock. Apare în calitate de toboșar și percuționist pe albumul „Ia toji baladist'', lansat de Nicu Alifantis în 1993.

În 1994, reînregistrează într-o variantă rock „Amintire cu haiduci'', iar în 1995, la insistențele sale, Mircea Bodolan revine în muzica folk după o pauză de 8 ani, timp în care s-a dedicat exclusiv artei teatrale. Cu aportul lui Sterian, Bodolan lansează primul disc de autor, „Rănitul dintre linii''. Începând cu 1996, Sterian și Mircea Bodolan pun bazele și participă la creșterea Casei Eliad, care devinde în scurt timp principalul loc de întâlnire și de concerte pentru muzicienii de folk și nu numai. În paralel cei doi publică revista „Folk Club Casa Eliad''.

În vara anului 1997, cântă pe scena Sălii Palatului împreună cu celebra Joan Baez. Începând cu același an, prezintă și realizează pentru o perioadă, la Televiziunea Română, împreună cu Victor Socaciu, emisiunea folk „Vânare de vânt'', prin care urmărea promovarea tinerilor muzicieni folkiști.

În iulie 1998, Sterian lansează albumul „Rugah, într-o formulă nouă a Companiei de Sunet: Vali Sterian (voce, chitară, percuție, muzicuță, pian); Mihai Neniță (vioară, pian); Dan Pirici (bas); Oliver Sterian (percuție); Fredy Onofrei (chitară); Gaby Joitoiu (violoncel); Sorin Minghiat (flaut); Mircea Bodolan și Doru Stănculescu (voci adiționale). Pe acest disc, care este ultimul din cariera lui Sterian, artistul revine la sunetele acustice și la muzica folk din primii ani de activitate. Albumul conține care devin hituri: „Anotimpuri'', „Pariu pe o lacrimă'', „Ruga'', „Viață duplicitară''. Ultima componență a Companiei de Sunet: Dan Pirici (bas), Oliver Sterian (percuție), Ilie Vorvoreanu (chitară).

În toamna lui 1999 este implicat într-un accident de circulație pe Bulevardul Gheorghe Magheru din centrul Capitalei, în urma căruia două persoane și-au pierdut viața. Valeriu Sterian a fost arestat pe data de 4 octombrie a aceluiași an, fiind acuzat de „ucidere din culpă și conducere a autoturismului sub influența băuturilor alcoolice”. A fost eliberat din arest după o lună de zile, considerându-se că poate fi cercetat în stare de libertate. Procesul n-a mai avut loc din cauza decesului lui Sterian, la 16 decembrie 2000, bolnav de cancer, înainte de a împlini 48 de ani.

Vali Sterian s-a născut cu un spirit liber. Nimic nu l-a putut determina să renunțe la felul său de a fi. A preferat să rămană așa cum se născuse: integru. A preferat să lupte în felul lui: prin muzică. Iubea muzică folk, iubea prieteniile adevărate, își iubea familia și oamenii. Toate trăirile, iubirile, durerile, deziluziile, nemulțumirile, bucuriile le regăsim în cântecele lui.