Continuăm publicarea unor capitole din cartea istoricului clujean Ionuț Țene "Contra curentului.Radiografii istorice post-moderne". Apărută la editura Școala Ardeleană, cartea a beneficiat de recenzia favorabilă a academicianului Ioan Aurel Pop.
 
Istoriile mele" sau o mitizare biografică a lui Lucian Boia

Istoricul Lucian Boia nu este un expert numai în demitizare şi destructurarea miturilor româneşti, ci şi un creator de naraţiuni mitologice despre propria persoană. El îşi reconstruieşte o biografie mitizantă, de parcă ar scrie despre „miturile comunismului românesc". Citind cartea „Istoriile mele. Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia" (Ed. Humanitas, 2012) am rămas surprins de introducerea unor clişee mitologice despre persoana istoricului bucureştean. În primul rând, cartea e o serie de interviuri luate de un fost student al istoricului, cu toate accesoriile pro domo ce decurg de aici.
 
Un fost student nu poate lua istoricului Lucian Boia interviuri cu întrebări obiective sau necruţătoare. Mai mult, cartea de „dialoguri" însăilate de Eugen Stancu este de fapt o „ridicare la fileu" subiectivă pentru maestrul său. Oarecum logică atitudinea, pentru că Eugen Stancu fiind „fostul" student şi doctorand al lui Boia, îi arată profesorului propria empatie. O carte de dialoguri sinceră ar fi trebuit realizată de un istoric care nu a fost student al profesorului pentru a menţine un echilibru al discursului şi o firească obiectivitate. Dincolo de acest neajuns editorial, cartea de interviuri e concepută într un stil conformist, neo marxist, plină de clişee propagandistice, de fapt o mitizare a vieţii istoricului Lucian Boia. Totuşi, dincolo de acest subiectivism al companionilor aflăm lucruri interesante despre Lucian Boia.
 
Istoricul s-a născut în 1944 la Bucureşti, dar familia s-a mutat imediat la Câmpulung Muscel, datorită bombardamentelor americane asupra Capitalei. Lucian Boia se trage dintr o familie de italieni, după mamă, din clanul Morandini, provenit din Predazzo, localitate din Tirolul de sud. Bunicul lui din partea maternă era inginer de drumuri şi a venit în România să-şi facă meseria. Tatăl lui Boia era din Dobrogea, dar datorită faptului că mama sa a divorţat de acesta, el a rămas ataşat familiei de origine italiană şi de religie catolică. De copil Boia mergea la biserica catolică din oraş. Astfel se explică aversiunea sa disimulată sau neînţelegerea spirituală faţă de ortodoxie, ca liant al naţiunii.

Din dialogurile aranjate de Eugen Stancu nu răzbate la tânărul Lucian Boia un fior creştin sau religios, ci doar o însingurare sufletească nespecifică italienilor catolici şi meridionali prin spirit. Genele italiene poate au rădăcini în alte etnii? Lucian Boia îşi exprimă în dialoguri devenite parţial monologuri, pentru că autorul nu-l chestionează incisiv, anticomunismul său funciar, dar asta nu-l împiedică să se înscrie în 1962 la facultatea de istorie, cea mai ideologizată în epocă, şi în anul patru să devină membru al PCR. Mai mult, ca şef de promoţie Boia primeşte o bursă de la profesorul Macurek de la Brno în Cehoslovacia şi participă ca martor la evenimentele primăverii de la Praga din 1968, fără să se implice, deşi se declama ca anticomunist. Întors acasă se înscrie la doctorat şi devine asistent stagiar la facultatea de istorie. Publică o excelentă carte despre militantul naţional din Ardeal, jurnalistul Eugen Brote, şi mai face o vizită la Praga unde se împrieteneşte cu Helga, o intelectuală evreică din occident. În 1980, pentru că dorea să călătorească în Occident, Boia se implică ca secretar în comisia internaţională de istoriografie şi anual vizitează ţările capitaliste, circa 10 ani, ajungând să urce chiar în Turnurile Gemene din New York şi chiar la Cascada Niagara din Canada. Asta în timp ce un scriitor clujean în epocă trebuia să aştepte doi ani să primească paşaportul verde pentru o banală excursie în Ungaria.
 
Eugen Stancu e exagerat de discret cu profesorul, dar nu lămureşte ce trebuia să facă Lucian Boia ca să primească paşaportul şi să „bată" cu trenul Occidentul. Dincolo de poveştile frumoase, cât de greu îi dădeau lui paşaportul cei de la comitetul de partid Bucureşti, Boia nu e sincer cu fostul lui student. Problematica am studiat o într o carte despre profesorii români care plecau cu burse în Occident în comunism. Ei primeau paşaportul numai dacă îndeplineau două criterii: deveneau informatori sau agenţi de influenţă DIE sau la întoarcere dădeau un raport detaliat la Securitate despre ce au făcut în străinătate, cu cine s-au întâlnit etc. Punct. Restul sunt poveşti frumoase pe care un Eugen Stancu le poate crede, dar un istoric serios nu. Fără viza securistului de la facultate şi prelucrarea pentru plecare, profesorul român nu primea paşaportul care se obţinea de la sediul Securităţii, cu obligaţia raportului de dat la întoarcere. În această chestiune, când se vor desecretiza dosarele DIE vom afla mai multe despre cum obţinea paşaportul de la Securitate istoricul Lucian Boia ca să vadă Occidentul. Mai mult, Boia era într o perpetuă corespondenţă, întâlniri, mese sau şuete cu istorici occidentali plus cărţi publicate în Franţa. Legea comunistă era clară în această chestiune şi nu permitea rabaturi, numai dacă deveneai agentul, informatorul sau „raportorul" Securităţii. Dar poate sau sigur Lucian Boia a fost singurul istoric român pentru care Securitatea comunistă a făcut o unică excepţie. 

Tânărul Eugen Stancu poate să creadă aceste monologuri dacă nu a studiat deloc arhivele CNSAS. Lucian Boia se prezintă ca un om care nu avea relaţii la edituri, care nu ştie să cultive relaţiile, un însingurat social ce nu se descurcă în mediul românesc, dar paradoxal în Franţa şi a construit o adevărată reţea de relaţii şi prietenii ce au dus la publicarea cărţilor sale la edituri mari din Hexagon. Se pare că numai mediul românesc nu i prieşte istoricului. Oricum, în ultimii ani ai comunismului, Lucian Boia devine membru al biroului politic al PCR pe facultate, fiind implicat în propaganda ideologică comunistă a tinerilor studenţi români. După revoluţie devine un „reformist" al universităţii bucureştene, dar refuză propunerile de şefie la catedră şi decanat, pentru că nu i place să conducă şi doreşte să scrie cărţi. Şi a scris o serie de lucrări repetitive despre imaginar şi despre miturile istoriei românilor, în cel mai pur stil marxist sau al ideologiei de stânga franceză. Boia recunoaşte sincer că este subiectiv în istorie şi nu caută obiectivitatea, ci o interpretare cât mai personală a evenimentelor. Cărţile lui se vând bine şi face bani frumoşi din miturile comunismului şi demitizarea istoriei românilor. Îl aduce la facultate pe Adrian Cioroianu şi promovează manualele alternative în spiritul ideologiei europene, ca moştenitoare a ideologiei euro comunismului. Îi repugnă ideea de naţiune şi nu suportă critica, ca un veritabil „anticomunist". Spune că nu a citit cartea lui Ioan Aurel Pop, care demantelează teoria sa despre demitizarea istoriei naţionale, afirmând greşit că istoricul clujean susţine ideea de naţiune în evul mediu. Dacă Boia ar fi citit cartea celui mai tânăr academician român, ceea ce ar fi trebuit să facă, ca un istoric serios şi obiectiv, ar fi observat că I.A. Pop vorbeşte despre „naţiunea medievală" românească unită în special de religia ortodoxă, ca liant spiritual şi de respingere a asimilării prin catolicism, iar românii îşi spuneau lor înșile rumâni, nu vlahi ca străinii, dovedind originea proprie latină (romana) în subconştientul colectiv. Dar „catolicul" de origine italiană Lucian Boia nu are cum să înţeleagă subsidiaritatea şi afinitatea ortodoxiei în relaţie cu etnia românească, ca factor de rezistenţă la prozelitism şi deznaţionalizare. Interviurile lui Eugen Stancu cu magistrul Lucian Boia merită citite de tinerii istorici pentru a evita pe viitor „capcanele istorie" subiective şi ale imaginarului, care produc demitizări ale trecutului, ce nu au nicio legătură sau logică cu adevărul şi obiectivitatea istorică. 

Relativizarea scrisului istoric de către Lucian Boia transformă istoriografia în pulp fiction. Ceea ce aduce, totuşi, Lucian Boia nou în istoriografie acum este stilul eseistic şi literar pur, care nu este un model de studiu şi acribie pentru tinerii cercetători, dar exprimă o facţiune minoritară şi agresivă a gândirii noului val de istorici post comunişti, că trecutul poate fi abordat şi ca science fiction, precum şi că marxismul poate fi reciclat în spiritul Şcolii de la Frankfurt.

Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews