Adrian Păunescu: NAȘTEREA LUI EMINESCU
Adrian Păunescu – Nașterea lui Eminescu
Ciudată noapte simt că o să fie
și-o să trăznească în dicționar,
la noapte, în Moldova mijlocie,
se naște Eminescul nostru iar.
A fost sortit să vină-n cea mai dulce
și-n cea mai sfâșiată dintre țări,
pleca-vor toți ai zilei să se culce
și-l vor primi strămoșii lui călări.
Așa firesc se-ntâmplă nefirescul,
pământul nostru suferă adânc,
la Ipotești se naște Eminescu
și-n toată România mame plâng.
La noapte, dintr-un pântec și o slovă,
se naște steaua celor ce-au tăcut,
îngenunchez, în fața ta, Moldovă,
și mâna mult lovită ți-o sărut.
De-atâtea ori, în vremuri, sfâșiată
ai fost, Moldovă, cum să spun nu pot,
dar Eminescu ce se naște, iată,
în Doina lui, o să cuprindă tot.
Ciudată noapte, noaptea noastră mare,
o noapte cum a fost la început,
și, de la Cernăuți și pân’ la Mare,
pâraiele se-aud plângând în Prut.
În el tresare trist Moldova toată,
toți frații-nstrăinați se regăsesc,
în el o inimă va ști să bată
acum și veșnic, dorul românesc.
În Voroneț s-a răsculat albastrul,
ca dintr-un cer fremătător de frați,
la noapte-n țară va urca un astru,
se naște El, Români, vă închinați!
DOR DE EMINESCU. Muzica: Alexandru Zărnescu / Versuri: Adrian Păunescu
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Mortul frumos e... ”negaționist”. Armata Română nu se mai luptă cu dușmanii României ci cu veteranii ei. Generalul Radu Theodoru, personalitate marcantă și erou de legendă, interzis de la Onoruri Militare la înmormântare
Generalul Radu Theodoru și-a luat zborul spre Domnul la 101 ani! Biografia unui erou legendar al României
Plagiatorul Mircea Cărtărescu, analfabetul care îi urăște pe Eminescu și Noica, derbedeul care înjură Catedrala Mântuirii Neamului, vrea să fie violator simbolic în toate manualele de literatură română. Când va rămâne gravid el însuși?
Recomandările noastre
VIDEO: BOCETUL cutremurător al fiicei Generalului Radu Theodoru și mulțumirile Familiei și Camarazilor: Spre idealul de a avea o Românie a Românilor!
IN-DEPENDENȚII. Istoricul Marius Oprea rupe tăcerea: Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. „Urmăriți banii și nu e greu de dovedit”. VIDEO
Generalul Radu Theodoru: La Nunta mea să veniți în costume naționale! Voica Theodoru: Veniți la Mănăstirea Comana îmbrăcați de Sărbătoare, nu de Înmormântare!
ADEVĂRUL despre ATENTATUL TERORIST MAGHIAR de la SFÂNTU GHEORGHE. Video în premieră: MARTORUL-SURPRIZĂ. O delegație a Uniunii Scriitorilor condusă de Radu Theodoru și D.R. Popescu, ȚINTA teroriștilor unguri. EXCLUSIV
Secțiuni: Cultură Eveniment Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Adrian Păunescu Mihai Eminescu
Locații: România România Mare
Organizații: Cenaclul Flacăra Poporul Român
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)