Adriana Tîrnoveanu: Sălciuța tatei...

Cântă Florile în Biserică, azi, de Florii..
Ziua
își scutură petalele sub adieri de vânt molatec. A nins de curând și
verdele parcă e, parcă nu e. Nimic cu sens, dar asta e voia Lui, astfel
că privesc în zare și abia de observ sălciile știute. Iubesc salcia...,
o iubesc cu dor, deși am una în curte.
Bisericile
azi au fost împodobite a Frumos, a Verde, a Lumină, a Bucurie. S-au
împărțit crenguțe de salcie. Multe aveau mâțisori încă:
Soțul meu cu ia-n suflet și cu tricoloru-n rană mi-a adus, azi, sălcioare sa le pun lângă icoană.
Zâmbesc...
În casa mea, candela pâlpâie. Narcisele tac a galben.
Eu?
Eu închid ochii și iar mă duc spre tărâmul meu fermecat, din sat cu
salcâmi și pământ uscat, unde primăvara avea miros aparte și viața părea
că e desprinsă din cântec de cocoși și zumzet de păsăret ales.
Mirosea a Pământ cald și-a Duminică, iar primul lucru pe care-l
făceai era să ieși la poartă și să te uiți lung, pe uliță, să vezi cine
trece, spre ce trece și cât timp mai ai la dispoziție să-ți speli
ochișorii și s-o iei pe de vale până la Biserica cea albită de Crivățul
cu plete negre pe care și le-a scuturat intens în nopțile de iarnă de
care încă-ți amintești c-un fior.
Salcâmii sunt copacii străjeri în fiece gospodărie din satul meu cu
nume ciudat, (Cotu-Ciorii), păstrați în caz de urgențe când lemnele de
foc nu ajung în vreo iarnă grea. De sunt suficiente, scapă de secure și
mai stau pavăză înc-un an sau mai mult. Ei știu tot; știu că de-o vreme
oamenii au mai plantat și altceva în afară de salcâmi și mesteceni.
Salciile, care parcă prind trup doar dacă înfigi o ramură în pământ,
încep să răsară pe șanțurile oamenilor. Și tataia avea salcia lui. Acum e
a noastră, ne străjuie hotarul.
Îmi amintesc o duminică pitită sub foșnet de crenguțe plăpânde și văd o
siluetă de om strașnic, înalt ca un brad, căci avea peste 1,80
înălțime, și peste suta de kilograme, cu o față roșie-roșie de zici
că-și alesese culoarea bucuriei pentru împodobire aleasă. Venea din
josul uliței, cu pas grăbit, cu pantalonii lui la dungă și haina de
piele scurtă în care soarele făcea fețe-fețe, iar sub braț ducea un snop
imens de sălcii pline de mâțișori. Și cum trecea, îi auzeai vocea
inconfundabilă:
–Să
trăiești, Mărie, hai grăbește-te c-a bătut clopotul o dată; hai, că-s
Floriile!, și o zicea așa într-un fel de parcă pe ceilalți îi lovise
amnezia și nu mai știau că ziua aceea era atât de așteptată.
Și iar foșneau mâțișorii salciilor sub brațul bărbatului care, atunci
când vorbea, grăbindu-se, se bâlbâia ușor, spre deliciul nostru, al
copiilor, căci nimic nu ne scăpa din amănuntele astea care-ntregeau
povestea.
–Adriană, măi
Sălciuța tatii, ai făcut ochi, tată? Fugi de-ți spală fățuca și vino la
biserică să cântăm Floriile!, îmi adresa cuvânt, și mie, nea Gicu, zis
pe ascuns și Budală, și care ne era cumătru, dacă stau bine a desluși
gradul nostru de rudenie.
Iar mâțișorii lui parcă mă ispiteau și mai tare.
Din
curți, ieșeau, grăbite, femei cu basmale înroșite, cu narcise galbene
în mâini, proaspăt rupte din brazda de flori, din grădina din față, a
fiecărei case, și ți se părea că încă vedeai roua dimineții pe ele. Fete
tinere, cu ochii cârpiți de somn, dar cu părul lucind de atâta
pieptănare, își netezeau cutele rochiilor, grăbind pasul. Zambilele lor
lăsau în urmă parfum de tinerețe. Vreo dadă se legăna în baston sau la
brațul vreuneia mai în putere și te uitai cum în fiecare coș sau mânuri
muncite zâmbeau flori de primăvară ori ramuri îmbobocite de timpuriu cât
să cânte Biserica primăvara și pe Iisus în zi sfântă.
După
ce-mi umpleam ochii de frumos, intram în casă, îmi domoleam cu nițică
apă buclele rebele, de îmi lipeam bretonul pe frunte, deloc estetic, dar
cu o nevoie pe care n-o puteam explica, îmi luam fusta verde cu flori
albe, care mă dispera căci o așezam frumos, în oglindă, dar, până mă
îmbrăcăm de tot, iar se răsucea elasticul din talie, de păream șuie
mereu. Cinci minute rezista aranjatul meu riguros, după alte cinci
răsucirea apărea, din nou, iar eu abandonam problema pentr-o alta
proaspătă – „oare câți vor observa că îmi ies degetele prea mult din
sandalele mele de oraș?”. Și de vedea cineva, cred că le era familiar
amănuntul.
Deschideam poarta din vale și, tiptil, ajungeam, și eu, la cel din urmă bătut de clopot.
Doamne,
ce forfotă! Prin cimitir se tămîiau mormintele și se împodobeau cruci
cu flori plânse, iar celelalte, rămase, înfrumusețând icoane, cântau în
Biserică a sărbătoare.
–Ia
uite, fată, aia a lu’ Verginica iar a adus, de la Buzău, crini din
aceia regești de-a pus la icoană. Pe lângă ei, zambilele noastre par
ciulini!, se găsea una să chicotească ușor, făcându-mă să privesc către a
lu’ Verginica, altă rudă de-a noastră, dintr-un neam cu mamaie. Habar
n-aveam, însă, ca peste ani, fata aceasta avea să umple cu flori, mereu,
nu doar de Florii, un mormânt de părinte plecat prea devreme, dar și
Biserica, de parcă ăsta era rostul și tributul ei, ofrandă aleasă!
–Nu fac altceva decât să împodobesc casa tatălui meu, cum mi-a împodobit el viața cât a trăit!, o auzeam murmurând…
Slujba
începea, dar mie îmi părea că, în Biserică, florile cântă, sălciile și
mai apoi chipurile de oameni, iar după anafura si binecuvantarea de
final fugeai să așezi la icoana casei un mâțișor primit de la Nea Gicu
și sfințit de tata popa.
Până
s-ajungi, însă, făceai popas pe la crucile celor pe care nu-i
cunoscuseși prea bine, dar îi știai ca moși și strămoși, din poveștile
altora.
Peste gard era C.
A. P. -ul, cu tot ce însemna el, și credeți-mă însemna – grajduri cu
vaci lăptoase, pe care le păzea noaptea tataia, hale cu pui, unde lucra
mamaia, silozuri de grâne, livezi cu prune grase și pere aurii, grădină
de zarzavat, duzii și aguzii ce ajutau la creșterea viermilor de mătase,
dar ne îmbogățeau și nouă burțile, S. M. A. – ul și toate combinele
alea care așteptau mersul în câmp, tractoriștii cu bască de la I. A. S.,
altfel neconcepându-se uniforma, și mult verde, cu zumzet de viață
plină, toate o ruină acum. Toate. Atunci, raiul.
Femeile
se întorceau cu ramurile în mâini și cu zâmbete mulțumite pe chip. Nu
se mai grăbeau. Stăteau toate în grup, așa cum le văzusem și deunăzi
când coborâseră din căruța lui Nănele, bărbatul lui tanti Lenuța, cea
mai strașnică femeie pe care o cunoașteam, după tanti Tinca a mea și
bineînțeles, mamaie.
Am reținut o întâmplare care încă își face loc printre multele adunate
în cutiuța inimii. Când una dintre femei era bolnavă sau mai fără
putere, iar cum în apropierea Paștelui nu era casă să nu fie primenită
în var stins și lipită pe poale cu bălegar de cal amestecat cu lut, dar
și pentru că țoalele trebuiau scuturate, preșurile spălate cu leșie, iar
curtea măturată, albinuțele astea, de care vorbesc, se uneau cu toatele
și până nu lăsau locul curat, nu plecau. Auzeai râsete, glume și
strigăte ascuțite de Buzău, cum le numeam eu țignalul, iar seara reușea
să le găsească mulțumite de fapta lor.
Când
să se urce în căruță, femeia care era toată o lacrimă de mulțumire,
apărea cu ofranda pentru lucratoare, un lighean cu gogoși:
–Ia, fă, luați de mâncați, că tare ați mai lucrat azi, că dacă nu erați voi mă găseau Sfintele Paști în mare dezordine!
– Auzi, țață, dar sunt de post? Știi că noi am postit cu toatele de atâtea săptămâni!
– De post, mamă, de post – apă, făină și țaic proaspăt de la brutărie!
–
Și de prăjit, în ce le-ai prăjit, bre?, spuse una care în timp ce-i
frecase oalele din bucătărie găsise, semn, niște untură de porc, într-o
tigaie.
– Pfui, d-apăi, să
știți că aveți dreptate, în untură le-am scăldat, că ulei de unde?, își
frângea femeia și lacrima inimii, și mâinile, în timp ce privea ba la
gogoși, ba spre femeile care deja se urcau în căruță.
Dar
cum fiecare grup are în el omul-salvator, numai ce se zburlește o dată
mătușa Tinca, iar din două gesturi îi golește femeii ligheanul de gogoși
în șorțul care-i era mereu pavăză:
–
Dă-le, fă, încoace, și bogdaproste; hai, rămâi sănătoasă și să ne vedem
de Crăciun să te scoatem și atunci la liman!, puse ea zălog și bucurie
în sufletul femeii.
Să vă
zic că la un chiot de-al mătușii a aparut tot păsăretul de copii, de
ziceai că semnalul era dat de dinainte: „Adriană, Angelă, Silvie, Sorină
…haideti la gogoși!”, și nouă ne părea c-au venit bâlciul și
sărbătoarea fix din acea căruță cu femei bucuroase de isprava lor.
Cântă
Florile în Biserică, azi, de Florii, îmi cântă și mie iar amintirile,
și nu din nostalgie, căci viața de atunci fu frumoasă, dar în niciun caz
ușoară, pe când cea din prezent a fost, până nu demult, cu bogăție și
primenire de iubire mereu nouă, mereu recunoscătoare.
Ca de ceva timp primaverile ne sunt schioape, e adevarat, dar bucuria ca încă suntem infloriti exista.
O știm. Știm că nu ne-o poate lua nimeni, odată conștientizată, simțită, împărtășită.
Sa nu simțiți altfel, căci atunci, am fi biruiți de vremuri!
Cântă Florile în Biserică, iar inima îmi râde și îmi plânge deopotrivă.
Și musc dintr-o gogoașă, de post, șoptind, încet, un mulțumesc.
Salcia de la poartă e deja înfrunzită; mi-a zis mie om bun…,
..semnează, Sălciuța tatei!
Să vă cântați florile sufletului oriunde, iar voi, cei cu nume-flori să vă bucurați de cântec, de frumos, de binecuvântare.
La mulți ani, oameni-flori!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Vlad Pârău: O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Cultură Opinii Prima pagină Publicistică Știri
Persoane: Adriana Tîrnoveanu
Locații: România
Subiecte: Duminica Floriilor
Organizații: Poporul Român
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)