Anul Nou, sărbătoare laică cu puține conotații religioase, este marcat de anumite tradiții generale, dar și de obiceiuri locale foarte puternice, cum ar fi Capra, Ursul sau Sorcova, care se mai păstrează și în zilele noastre, scrie Rador.

Pornind de la Revelion, scrie Rador, văzut ca o petrecere între ani, în familie sau cu prietenii, însoțită de joc și dans, mâncare din belșug și băutură, artificii sau petarde și tradiționalele obiceiuri de la miezul nopții dintre ani, Anul Nou prilejuiește o multitudine de tradiții extrem de prețuite: plugușorul, sorcova, buhaiul, vasilca, jocurile mimice cu măști de animale sau personaje țărănești, Vergelul, Capra, Ursul, Căiuții, Cerbul, Berea, Țurca, Brezaia sau Caledarul de ceapă.

Potrivit Rador, cele mai cunoscute tradiții românești de Anul Nou sunt:

Capra – sau jocul caprei, este întruchiparea unui animal care a simbolizat personificarea prolificității zoologice și fertilității telurice. Capra, își subordonează în timpul desfășurării jocului, toate celelalte personaje, iar în unele zone, jocul apare sub forma unor cete de mai multe capre (Ostra), în altele animalul fiind singur, însoțit doar de cioban, moș și babă.
Ursul – este un joc bazat pe cultul ursului, moștenit de la geto-daci, care îl venerau ca pe un animal sacru. Forma capului de urs se obține întinzând o piele de vițel sau de miel peste o găleată metalică, iar de la gât în jos, corpul celui care se maschează este acoperit cu o blană de oaie sau cu un cojoc lung, întors pe dos, deși la origini se folosea chiar o blană de urs.
Vergelul – este un obicei nu atât de larg răspândit – fiind caracteristic bejenarilor ardeleni – , potivit căruia în noaptea de ajun se organiza pentru feciori și fete, un ceremonial nocturn de aflare a ursitei și norocului. Ritualul poate fi întâlnit în zona etnografică Dorna, de unde își trage obârșia.
Îngropatul Anului – este un ceremonial de înnoire simbolică a timpului, practicat în noaptea dintre ani – în fapt denumirea care a precedat actualul Revelion. Corespunzător divinității, și credinței că timpul se naște anual, întinerește, se maturizează, îmbătrânește și moare, pentru a renaște după încă 365 de zile, prin obiceiuri și credințe care exprimă teama, dezordinea și haosul, iar după miezul nopții de Revelion optimismul, veselia, ordinea și echilibrul, oamenii acordă diverse semnificații unor fenomene naturale care evoluează distinct de voința fiecăruia.
Sorcova – este unul dintre cele mai des întâlnite obiceiuri de Anul Nou, practicat mai ales de copii, care se adună în cete și, în prima zi a anului, pleacă, mai ales pe la casele cunoscuților. Sorcova este la origini o nuia îmbrăcată în hârtie colorată, tăiată șuvițe, împodobită uneori cu flori, tot din hârtie colorată și ciucuri. După „sorcovire” – care este în esență o urare pentru un an mai bun, copiii sunt recompensați cu colaci, dulciuri și bani.
Căiuții – Jocul calului are la bază cultul cailor practicat la solstițiul de iarnă, la echinocțiul de primăvară precum și la solstițiul de vară, pornind de la întruchiparea plastică a unor simboluri mitice din tradiția bucovineană, căci în credințele arhaice, calul avea o funcție de protejare a gospodăriilor și bisericilor de spiritele rele. Căiuții (căluții) sunt mai larg răspândiți în Bucovina, mai ales în zonele Dolhești, Zvoriștea, Zamostea, Hârtop și Fântânele, impresionând prin fast și eleganță.
Caledarul de ceapă – este un obicei provenit din zona Hunedoarei, pentru a anticipa cum va fi vremea în fiecare lună din anul care urmează. Astfel, în noaptea de Anul Nou, dintr-o ceapă se desfăceau 12 foi corespunzătoare, în ordine, lunilor anului viitor. În fiecare foaie de ceapă se pune câte o jumătate de linguriță de sare, iar foile astfel preparate se lasă pe masă, până în dimineața Anului Nou. În foile (lunile) în care sarea se topește toată, înseamnă că se așteaptă ploi, iar în caz contrar, lunile respective vor fi secetoase.