Nicicând omenirea nu a trăit o ariditate spirituală mai generalizată decât cea a vremurilor noastre. Domeniile cele mai afectate de ariditate sunt cele care ar trebui să aibă grijă de spirit, să-l dezvolte și să-l înalțe pe om. Tot domeniul artistic suferă cumplit în urma unei secete spirituale fără precedent.

 Artele vizuale, muzica, teatrul, opera, totul cade pradă unei paralizii spirituale de neînchipuit. Asemenea emisiunilor de scandal care sunt foarte urmărite în zilele noastre, astfel și „artiștii” caută să șocheze, să ajungă „cunoscuți”, populari în cel mai scurt timp posibil, prin creații care mai de care mai năstrușnice. Nu trebuie să fii un specialist pentru a înțelege că o criză acută a cuprins tot fenomenul artistic.

Noua artă este atât de neinspirată în ziua de azi încât a căzut într-o absurditate fără margini. Statuile gigantice reprezentând câini ce urinează pe un muzeu(1) , toalete din aur masiv cu nume de țări(2)  sau tot felul de deșeuri reprezentând „opere de artă contemporană”(3) , acestea sunt noile repere artistice ale vieții cotidiene. Adevărate orori au loc pe scenele de teatru jocuri cu măruntaie de animale(4) , scene sexuale cu sau fără preludiu au loc pe scene de teatru din străinătate(5) , iar câteodată se ajunge chiar la acte de canibalism(6)  și totul se desfășoară sub ocrotirea geniului artistic neînțeles.

Câți dintre noi ar putea enumera zece din cei mai cunoscuți artiști din lume? Poate cu greu am putea înșirui trei sau patru. Nu doar ignoranța este vinovată de necunoașterea artiștilor, ci valoarea artiștilor este singura vinovată. Dorința de a ajunge sus cât mai repede, de a impresiona, de a deveni faimos, nerăbdarea de a te afirma într-un domeniu, fac din artiștii contemporani niște victime compromise, dispuse oricând să impresioneze prin orice mijloace în numele unei așa-zise superiorități artistice.

Dar cum artiștii sunt și ei oameni și nu sunt niște entități căzute din cer sau ieșite din grote, ci s-au format în aceeași societate în care am crescut și noi, rezultă clar că ariditatea artistică nu-și are cauzele în fenomenul artistic, ci acesta este doar o fațetă a unei întregi crize a societății în care trăim. Ar fi prea simplu să expediem întreaga problemă în domeniul artelor și să ne prefacem că, în rest, omenirea este perfectă.

Având în vedere faptul că acesta este mai degrabă un subiect care ar putea fi tratat într-o carte și nu într-un articol, astăzi mă voi referi doar la acea chestiune esențială care face diferența dintre epocile trecute și epoca noastră și anume: Istoria. Istoria este un domeniu esențial pentru orice entitate, de la persoană la națiune, de la sat la stat, toate lucrurile au o istorie, iar noi avem nevoie de această istorie pentru a le putea înțelege.  Ei bine, exact aici este problema cu epoca în care trăim.
Ideologia epocii acesteia refuză orice legătură cu trecutul, acesta fiind considerat, în cea mai mare parte, expirat. De fapt, necunoașterea trecutului ne îndeamnă să folosim expresii precum: „evul mediu întunecat” sau să considerăm antichitatea ca fiind un fel de epocă de piatră.  Pentru cei mai mulți tineri simplul fapt că au internet și telefon reprezintă o dovadă de civilizație în plus față de „înapoiații” de acum 1000 de ani. Spiritul de negare și de ignorare a trecutului este din ce în ce mai prezent printre noi. Iar asta se vede în societate prin ignorarea istoriei și repudierea religiei.
Înțelegerea trecutului și valorizarea acestuia asigură înțelegerea vieții. Nu ne putem rupe de trecut considerându-ne apogeul umanității și al inteligenței fără să cădem pradă propriilor noastre concepții. Suntem sugrumați de această aroganță, care se transpune în fiecare domeniu al vieții. Ignorarea trecutului este primul pas către ignorată.

„Cel mai bun profet al viitorului este trecutul” spunea Lord Byron. Cum putem înțelege ideile, ideologiile, raporturile dintre oameni, tensiunile, prieteniile, dacă ignorăm trecutul și îl considerăm desuet?

„Istoria arată cine suntem și de ce suntem așa cum suntem” postula David McCullough. Noi facem istorie și suntem părticică din aceasta, nu ne putem disocia de predecesorii și de succesorii noștri. Oricât de mult ne-am dori să ne considerăm culmea desăvârșirii intelectuale, spirituale, artistice, culmea dreptății și a înțelegerii adevăratei naturi a umanității, suntem parte a istoriei cu suișurile și coborâșurile ei.

Istoria, religia, mitologia, simbolistica, etnologia, iată doar câteva domenii esențiale pentru înțelegerea psihologiei umane, dar care acum sunt respinse de societate. Mai trist este faptul că așa-zișii „istorici” folosesc, ei înșiși, istoria pentru a semna condamnarea la uitare a unei anumite epoci. Ne place să etichetăm perioade istorice ca fiind întunecate sau iluminate, uitând că fiecare epocă are valoarea ei și, chiar dacă ne dorim, nu o putem arunca într-un colț întunecat al uitării.

 În trecut sunt rădăcinile noastre, dacă ne tăiem rădăcinile cum mai putem rezista în viitor? Un arbore fără rădăcini este condamnat la dispariție, la fel cum un om care nu-și cunoaște istoria este condamnat la dispariția în uniformitatea amorfă și egalitaristă postmodernă. Aceste domenii nu sunt doar istorie, ci ele sunt actualitate, meritând să fie mereu studiate și înțelese. Istoria este mai mult decât o înșiruire de nume și cifre, precum și religia este mai mult decât o „închinare la o ființă imaginară”. Religia este legătura cu sacrul pe care omul religios o percepe prin credință, dar crezându-ne superior, automat luăm în derâdere orice formă de viață diferită de cea proprie omului contemporan.

Desigur este facil să disprețuim lucrurile pe care nu le înțelegem și să etichetăm ca fiind „retrograde ”și „medievale” concepții ce nu ne mai spun nimic astăzi. Dar este cu atât mai dificil să înțelegem trecutul și să ne consolidăm  opiniile, să ne înțelegem strămoșii și să îi evaluăm corect, în cunoștință de cauză, nu superficial, cu aroganța omului blazat, autosuficient, pentru care simplul fapt că deține mai multe bunuri și le poate obține mai ușor, îl face superior altora, care nu au avut aceeași șansă. În cele din urmă, trebuie să înțelegem că societatea în care trăim este, mai degrabă, opera înaintașilor noștri, și nu eminamente a noastră. Pentru a înțelege prezentul, trebuie să înțelegem, mai întâi trecutul. În cele din urmă, Abraham Lincoln, fiind convins de valoare istoriei, spunea: „nimeni nu poate scăpa istoriei!”

Iată, așadar, una dintre cauzele pentru care ariditatea cuprinde fenomenul artistic. Spiritul de negare a trecutului, de a considera religia primitivă, retrogradă, mitologia ca fiind desuetă, toate acestea și, în plus, considerarea epocii actuale ca fiind culmea civilizației, a inteligenței și a progresului uman, fac din artiști niște bieți neînțeleși dispuși la orice compromis pentru a șoca. Dar arta este total diferită de înțelesul cuvântului „a șoca”, poate chiar în cele mai multe cazuri aceste două cuvinte suferă o antonimie desăvârșită.

 

Note: