Bugetul Academiei Române, majorat cu 350.000 lei pentru publicarea clasicilor literaturii române

Plenul Parlamentului a adoptat, joi, cu 314 voturi pentru, unul împotrivă și o abținere, un amendament la proiectul legii bugetului de stat prin care bugetul Academiei Române a fost majorat cu 350.000 lei pentru editarea și publicarea clasicilor literaturii române în ediții științifice integrale, informează Agerpres.
„Suma este necesară pentru sprijin financiar (de la buget) proiectelor Fundației Naționale pentru Știință și Arta (FNSA), fundație de utilitate publică care funcționează sub auspiciile Academiei Române, privind editarea și publicarea clasicilor literaturii române în ediții științifice integrale”, se arată în amendamentul propus de președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, Gigel Știrbu (PNL).
Astfel, din anul 2000 până în anul 2018, Fundația a tipărit 250 de volume în Seria "Opere Fundamentale" (ediții de tip Pleiade) cuprinzând opera integrală a lui M. Eminescu, I.L. Caragiale, Slavici, Bălcescu, Kogălniceanu, Goga, Lucian Blaga (poezie și teatru), Cioran, Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Nicolae Iorga (primele trei volume din Istoria Literaturii).
Potrivit sursei citate, cu ajutorul acestei finanțări, „se dorește continuarea proiectului".
Sursa de finanțare este din bugetul Ministerului Finanțelor Publice.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Vlad Pârău: O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor!
Recomandările noastre
Secțiuni: Cultură
Locații: București
Organizații: Academia Română Parlamentul Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)